Daniel Dimitriu

Daniel Dimitriu (17 iulie 1945, Simeria, judeţul Hunedoara) - traducător şi critic literar. Este fiul Mariei (născută Zaharuc) şi al lui Cristea Dimitriu.

A absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Iaşi (1963), după care a urmat cursurile Facultăţii de Filologie, secţia română-franceză, a Universităţii din acelaşi oraş (1963-1968). A fost profesor de liceu, apoi redactor al revistei „Convorbiri literare” (1972-1990). În perioada 1970-1990 a condus cenaclul Junimea al Muzeului Literaturii Române din Iaşi. Din 1992 este lector, apoi conferenţiar la Catedra de literatură română şi comparată a Universităţii ieşene. A colaborat la „Iaşul literar”, „România literară”, „Cronica”, „Ateneu”, „Luceafărul, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Tomis”, „Tribuna”, „Odglosy” (Polonia) etc.

Volumul de debut al lui Dimitriu, Ares şi Eros (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor), foloseşte simbolistica dragostei şi războiului pentru evidenţierea celor două sfere tematice majore ale poeziei române contemporane: lirica insurgenţă, cu tonalităţile sale dinamice (şi nu rareori stridente în încercarea de a da veşmânt literar ideologemelor „implicării”), şi lirica erotică, cu nesfârşitele sale metamorfoze prilejuite de schimbarea registrelor creatoare. De o parte stau, printre alţii, Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Nicolae Labiş, Geo Dumitrescu, de cealaltă, Radu Cârneci, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. Cartea este o izbutită panoramă a poeziei postbelice, în care judecăţilor estetice tranşante le corespunde în mod fericit un limbaj critic direct şi obiectiv.

Singurătatea lecturii (1980) extinde aria de preocupări ale criticului la unii dintre cei mai importanţi clasici români (Vasile Alecsandri, Alexandru Macedonski, George Bacovia), păstrând însă viu interesul pentru literele contemporane (în studii dedicate lui Ştefan Aug. Doinaş, Ion Caraion, Mircea Dinescu). În acelaşi timp, cartea schiţează evoluţia viitoare a scrisului lui Dimitriu: astfel, istoria receptării operei lui Bacovia reprezintă preludiul celor mai însemnate contribuţii critice ale autorului ieşean - Bacovia (1981) şi Bacovia după Bacovia (1998) -, iar un alt articol anunţă volumul Grădinile suspendate. Poezia lui Alexandru Macedonski (1988).

Monografia din 1981 dedicată lui Bacovia abordează opera poetului din perspectiva teoriilor moderne ale lecturii, încercând, prin „distilarea” judecăţilor critice precedente şi redefinirea categoriilor estetice ale „monotoniei”, „anonimatului” şi „banalităţii”, să ajungă la resorturile psihologice profunde ale creaţiei bacoviene. Închis în propria singurătate, lipsit de orice apetenţă pentru publicitate sau celebritate, Bacovia îi apare exegetului ca având o dublă identitate: scriitor şi cititor al propriei sale opere, poetul nu scrie pentru ceilalţi, ci doar pentru sine - cititorul de mai târziu.

Opera bacoviană contopeşte astfel în vers funcţiile reflexivă şi tranzitivă ale limbajului, proces în cadrul căruia cititorul (receptorul) impune scriitorului (emitentului) nu doar un simplu cod de comunicare, ci o paradigmă estetică. Aceasta este, afirmă cu justeţe criticul, una dintre sursele fundamentale ale estetismului bacovian, ale „artificialităţii” sale, observată de multă vreme fără a i se da o explicaţie convingătoare. „Dubla perspectivă” derivată din mesajul operei, pe de o parte, şi exigenţele cititorului, pe de alta, conduc la identificarea a două teme majore în scrisul lui Bacovia: tema confesiunii, care relatează biografia autorului, şi tema comuniunii, care urmăreşte respectarea unor modele de lectură.

Criticul abordează şi spinoasa problemă a apartenenţei lui Bacovia la simbolism şi se situează printre primii care afirmă superficialitatea acestei judecăţi, susţinând că între scrisul lui Bacovia şi simbolismul francez există „serioase incompatibilităţi”. Nu ezită să-l considere pe Bacovia „decadent” (titulatură pe care, de altfel, şi-o acordă însuşi poetul într-un interviu), identificând cheia de boltă a universului său liric în „joncţiunea dintre decadenţa naturală şi cea estetică”. Punând permanent în lumină excepţionala originalitate a poeziei bacoviene, a cărei valoare îl situează pe autorul român pe aceeaşi treaptă cu scriitori precum Robert Musil sau Franz Kafka, Dimitriu redefineşte, cu mijloace critice sigure, un univers liric a cărui complexitate, ascunsă în spatele unei aparente monotonii, nu poate scăpa unei judecăţi atente.

Volumul Grădinile suspendate. Poezia lui Alexandru Macedonski îşi propune să „facă ordine” într-o operă cu un caracter „de două ori compozit”. În opinia criticului, poezia lui Macedonski ilustrează ieşirea din romantism a literaturii române, fenomen datorat atât epuizării mijloacelor artistice ale curentului, cât şi, mai ales, prezenţei în stratul profund al liricii macedonskiene a unei dureroase scindări, care anunţă viitoarele prefaceri moderne ale poeziei.

Bacovia după Bacovia reia istoria receptării critice a operei poetului, accentul punându-se de data aceasta pe virtuţile estetice ale „oboselii” lirismului bacovian: spre deosebire de criticii care interpretau reluarea de către poet a unor teme şi motive mai vechi drept un semn al sterilităţii şi istovirii forţei creatoare, Dimitriu afirmă că s-ar afla aici o manifestare pe deplin conştientă, premeditată şi dirijată. Astfel, pastişarea romanţelor eminesciene, devenite „ecouri de romanţă” (două dintre poemele volumului Comedii în fond poartă chiar acest titlu), nu reprezintă simple imitaţii, ci sunt „viziuni întoarse”, prelucrări făcute în conformitate cu propriul program estetic. Originalul şi copia se confundă doar la suprafaţă, în realitate ele sunt incompatibile: romanţele se transformă, în spiritul esteticii moderne, în antiromanţe.

Opera literară

  • Ares şi Eros, Iaşi, 1978;
  • Singurătatea lecturii, Bucureşti, 1980;
  • Bacovia, Iaşi, 1981; ediţia II, Iaşi, 2002;
  • Introducere în opera lui Ion Minulescu, Bucureşti, 1984;
  • Grădinile suspendate. Poezia lui Alexandru Macedonski, Iaşi, 1988;
  • Nichita Stănescu. Geneza poemului, Iaşi, 1997;
  • Bacovia după Bacovia, Iaşi, 1998.

Traduceri

  • Raoul Girardet, Mituri şi mitologii politice, prefaţă de Gabriela Adameşteanu, Iaşi, 1997.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …