Daniel Bănulescu

Daniel Bănulescu (31 august 1960, Bucureşti) - poet şi prozator. Este fiul Constanţei (născută Voican) şi al lui Ion Bănulescu. După studiile liceale în Bucureşti, la „Dimitrie Cantemir” (promoţia 1979), va absolvi (1988) Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti. În 1981, Constanţa Buzea îi publică în „Amfiteatru” primele poeme; redebutează în 1990, în „Luceafărul”.

În centrul universului său poetic, scria Nicolae Manolescu pe coperta a patra a volumului de debut al lui Bănulescu, Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului (1993; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor), stă „sexul bărbatului acoperit cu plapuma nebuniei lui”. Metamorfoza limbajului urmăreşte nebunia sexuală, nebunia socială, „nebunia nesecată a lumii. Toate actele poetice stau sub semnul invenţiei, bizareriei, agresivităţii.”

Iată câteva mostre din acel volum cu ecouri din Tudor Arghezi sau M.R. Paraschivescu („C-ai un umăr isteţ şi miştoc numai cute şi rotunjoare / Când l-aude izbit de cearceaf şi dansând neică moare”), însă apropiat, ca stil, de Ion Stratan, Florin Iaru şi Mariana Marin: „Îmi explici că dacă nu ţi i-aş mai mângâia / Trupul tău ar face pungi de sânge // Îmi ceri să te-ajut / Îmi treci prin-nainte unul câte unul argumentele şi picioarele tale / Au un gust ciudat / Eu însumi stau sub o fereastră dată cu geam / Pe care aş putea s-o mestec cu pumnul”; „Ca o carte din biblioteca ta de lenjerie intimă mă simt / Diferitele poziţii în care ai putea să citeşti lucruri cuvioase / Fără ca trupul să se poată împotrivi şi să scriu / Şi să-mi scrii.”

Un an mai târziu, în 1994, Bănulescu publică un savuros volum de proză, Te pup în fund, Conducător iubit, cu pagini de sarcasm satiric şi funambulesc, lansând un personaj memorabil (IF-ul), în linia figurilor Curţii cu miracole, un amestec de haiduc local şi James Bond, de Lică-fante-de-Obor, Terente şi Zahei, demon şi dandi, coţcar şi Crai, dar nu de Curtea Veche, ci de Casa Poporului: „În câteva zile fărâma patruj’ dă apartamente, dormea unde poftea muşchii lui, în două luni Miliţia îl căuta nu ca să-l lege, ci ca să-i dea de lucru pe la ambasade. «Tălică nu pricepi - se mironoseau lent-coloneii - dar dacă nu aduci teancul ăla de date, ca mâine începe războiul şi poimâine se desfiinţează şi şcoala de partid». Tălică pricepea. IF-ul era băiat parfum.

Oprea câte un amărât pe stradă şi îi umplea teşchereaua de sute: Tataie - îi şoptea apucatul - acum tu te duci şi-ţi cumperi un lucru cum doreşte plăcerea ta. O vară şi o toamnă luase în grijă un azil de bătrâni. Spărgea şi aducea...” Boschetari, skizii lui Marco, „societatea secretă” a pegrei vesele, securişti antrenând de zor „echipe de vinovaţi”, zone de lumpen burlesc, muşcător şi înduioşător la rigoare, iar peste toţi şi toate, un Ceauşescu de carnaval al deriziunii - iată notele acestui volum.

Dar Te pup în fund, Conducător iubit era doar prima parte dintr-o trilogie (Bătălia de la Armaghedon), urmarea fiind Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti (1998; Premiul Academiei Române), roman tipic pentru relaţia de continuitate/adversitate dintre textualismul optzecist, ludic-detaşat şi parodic, şi nouăzecismul oscilând între dezabuzare şi jubilaţie. Din păcate, pe cât de frumos şi promiţător începe romanul, pe atât de dezamăgitoare este desfăşurarea lui. Burţi uriaşe, umflate de narcisismul argotic al autorului, lăbărţări nepermise faţă de miza pusă în joc descentrează ireversibil lectura. Este posibil ca totul să fi preexistat în stadiul de fragmente, parţial cizelate, iar articularea să fi eşuat tocmai din excesiva conturare (până la autonomie deplină) a părţilor.

Prea sunt bine definite unele episoade (cele patru bagaje literate, în linia antropomorfizării obiectuale din suprarealism, cuplul aproape shakespearian Bruţă-Chiose, bufoni, boschetari, gropari fără craniul sărmanului Yorick, apoi scena de amor în trei - Genei, Gabriela plus spectrul lui Mircea Eliade, în prelunga intertextuare cu La ţigănci, destinul junelui supranumit Pink Floyd, poveste-n poveste, cu un halucinant cuplu de octogenare, figura lui Doru Cişmea-Sinistratul, corelată cu reapariţia IF-ului din Te pup în fund, Conducător iubit şi a colonelului Gabrea), pentru ca ele să-şi mai poată permite „luxul” omogenităţii, adică pentru a se cupla eficient şi consistent la ceea ce trebuia să fie axul, miza romanului: bântuirea Bucureştilor de Diavolul în căutare de chei pentru dibuirea averii.

Altminteri, zeci de pagini de la începutul romanului stau sub vigoarea argotic-sexual-afaceristă a lui Ţaca Genei (un corespondent al Korovievului bulgakovian), taximetristul care îl călăuzeşte pe Diavol prin urbea Dâmboviţei. Sunt precedate de savuroasa sarabandă a celor patru geamantane pe nume Fiorosul Marcel, Relu Înmiresmatul, Dulcele Doru şi Gabi cel Norocos, urmată de atmosfera salonului de magie şi bordel („Cabinet de Desăvârşire Psihică”) al ghicitoarei Maria C. Nicolici. După care începe defilarea secvenţială a figurilor celor şapte regi (totul fiind complicat biblico-apocaliptic pe fond suprarealist şi autoreferenţial), cu amestecuri de Cristian Popescu, Cenaclul de Luni, „fătălăii de optzecişti”, „şaptezeciştii - puţini şi beţivi”, Adrian Păunescu, cenaclul Universitas, condus de Mircea Martin, devenit „centrul ocult al Bucureştilor” etc.

Adevăratul, marele spectacol al cărţii rezidă în limbaj. De altfel, în 2000 (după ce primise, în 1997, Premiul Oraşului Bucureşti pentru volumul de versuri Balada lui Daniel Bănulescu), apare Republica Federală Daniel Bănulescu. Statul de Nord & Statul de Sud, antologie somptuos-narcisiacă, la începutul căreia poetul notează: „deşi cunoaşte sute de colegi mai talentaţi decât el [...] autorul întrezăreşte pentru literatura română doar trei mari şanse: poetul Daniel Bănulescu, romancierul Daniel Bănulescu şi dramaturgul Daniel Bănulescu”.

Opera literară

  • Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului, Bucureşti, 1993;
  • Te pup în fund, Conducător iubit, Bucureşti, 1994;
  • Balada lui Daniel Bănulescu, Bucureşti, 1997;
  • Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti, postfaţă de Dan Silviu Boerescu, Bucureşti, 1998;
  • Republica Federală Daniel Bănulescu. Statul de Nord & Statul de Sud, cuvânt înainte Zigu Ornea, ediţie îngrijită şi prefaţă de Nicolae Tone, Bucureşti, 2000;
  • (...prima jumătate a anului), Bucureşti, 2002.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …