Dan David

Dan David (pseudonimul literar al lui Dan Constantinoiu) (11 octombrie 1952, Bertea, judeţul Prahova - 24 martie 1990, Slănic, judeţul Prahova) - poet şi prozator. Este fiul Mariei (născută Căldură) şi al lui Ion Constantinoiu, ţărani.

David a frecventat şcoala primară şi gimnaziul în localitatea natală. Elev, din 1967, al unei şcoli profesionale de construcţii, lucrează pe un şantier şi urmează cursul seral al Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” din Ploieşti. După stagiul militar revine pe şantier ca mecanic de utilaje, apoi trece în învăţământ, ca învăţător la Bertea, iar mai târziu ca profesor suplinitor la o şcoală din comuna Aluniş (judeţul Prahova) şi responsabil al Bibliotecii orăşeneşti din Slănic.

Ca elev, a frecventat cenaclul literar „Dimitrie Stelaru” de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti şi a debutat cu versuri în ziarul „Flamura Prahovei” (1972). Ulterior, a citit versuri şi proză la cenaclurile din jurul revistelor „Luceafărul”, „Săptămâna”, „Flacăra” şi „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, fiind prezent în paginile acestor publicaţii cu cicluri de versuri însoţite de recomandări elogioase semnate de Cezar Ivănescu, Eugen Barbu, Adrian Păunescu etc. Primele proze publicate în „România literară” (1978) sunt prezentate de Constantin Ţoiu. A mai colaborat la „Contemporanul”, „Convorbiri literare” şi „Opinia studenţească”.

Editorial, a debutat cu volumul de „poeme rock” Eu vă iubesc pe toţi, apărut în 1982, în urma concursului organizat la Editura Eminescu. Ultimii ani de viaţă îi sunt umbriţi de suferinţe, pe care nu le alinau retragerile în „podul cu fân” de la Bertea.

Prezentările elogioase care au precedat debutul editorial al lui David menţionau similitudini cu începuturile lui Nicolae Labiş sau Mircea Dinescu. Adrian Păunescu afirma tranşant: „Simt în el un nou mod de a trăi al poeziei române”. Două antologii colective, una editată la Ploieşti (Supremă iubire, 1977) şi alta la Bucureşti, ca supliment al revistei „Luceafărul” (Tineri poeţi, 1976), conţin poeme care vor intra şi în sumarul volumului de debut.

Cartea a stârnit opinii critice numeroase, comentatorii ei căutând însă echilibrul evaluării prin identificarea trăsăturilor proprii unui „poet necomun şi incomod”, „talent puternic şi febril” (Laurenţiu Ulici), greu de fixat într-o definiţie. Cronicile consemnează dicţiunea torenţială a poemelor, natura frustă a sensibilităţii, ingenuitatea structurală, un adevărat desfrâu metaforic, vizând frecvent oximoronul.

Poetul plănuieşte o mitologie proprie, menită să redimensioneze lumea în cheie personală, reunind proiecţia cotidianului în topoi arhetipali cu metafora livrescă deseori căutată, artificioasă. Atitudinea constantă pare a fi aceea a unei încrederi totale în forţa verbului de a face din orice imagine a lumii o celebrare patetică a ei, încât în poeme îşi găsesc loc expresia „frustă familiară, provincială sau argotică, şi citatul preţios, enunţul grav, melancolic, desperat şi chiuitura folclorică” (Cezar Ivănescu).

David cultivă, în consecinţă, ipostaze histrionice echivalând o criză a interiorităţii, configurată într-un exces retoric, dar care sublimează adesea într-un cântec ardent, patetic până la beatitudine şi narcisiac până la autoironie: „eu vă iubesc pe toţi, credeţi-mă pe suflet, pe viaţă, pe cuvânt / şi spunând acestea am rămas deodată singur pe pământ” (Iubirea ca lumina).

Atât volumele antume (Baladă pentru copilărie, 1982; Lorelei, 1984; Podul cu fân, 1988), cât şi cele apărute postum (Soare cu dinţi de lupoaică, 2000; Lacrima de câine, 2001) atestă un poet, cum s-a observat, pentru care „poezia nu poate exista în afara unui exces de existenţă” (Mircea A. Diaconu).

Opera literară

  • Eu vă iubesc pe toţi, Bucureşti, 1982;
  • Baladă pentru copilărie, Bucureşti, 1982;
  • Lorelei, Bucureşti, 1984;
  • Şarpele cu clopoţeii furaţi. Concert pentru fericire şi suferinţă, Bucureşti, 1984;
  • Podul cu fân, Bucureşti, 1988;
  • Poeme torenţiale, Bucureşti, 1994;
  • Soare cu dinţi de lupoaică, ediţie îngrijită de Constantin Manolache, Ploieşti, 2000;
  • Lacrima de câine, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Hrehor, Botoşani, 2001;
  • Bună dimineaţa, America!, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …