Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Vasile Alecsandri este una dintre cele mai mari personalităţi culturale ale perioadei paşoptiste, care a adus o contribuţie majoră la dezvoltarea literaturii române, atât prin talentul său de scriitor, cât şi prin varietatea tematicii abordate. A atras atenţia asupra valorii literaturii populare, publicând în 1852 prima culegere de folclor, a scris piese de teatru, nuvele romantice, pasteluri - pe care le-a impus ca specie în literatura română -, poezii şi legende istorice, în cadrul cărora un loc important îl ocupă Dumbrava roşie şi Dan, căpitan de plai.

Poemul Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri, publicat în 1875 în revista „Convorbiri literare”, evocă o figură legendară, neatestată istoric, a secolului al XV-lea. Dan, fost oştean al lui Ştefan cel Mare, este un erou care apără hotarele ţării şi după moartea domnitorului. Personajul apare într-un cântec popular, în care sunt evidenţiate faptele sale de eroism, iar Vasile Alecsandri, inspirat din această creaţie folclorică, aşează drept moto al poemului câteva versuri populare, ce concentrează patriotismul şi vitejia lui Dan.

Titlul

Titlul, format din substantivul propriu „Dan” şi apoziţia „căpitan de plai” precizează numele eroului şi ocupaţia acestuia, aceea de oştean care străjuieşte hotarele ţării.

Structura poemului

Creaţia literară Dan, căpitan de plai este alcătuită din şapte tablouri şi un moto, la care Alecsandri menţionează că este un fragment dintr-un cântec popular.

Dan, căpitan de plai este o operă epică, deoarece autorul îşi exprimă gândurile şi sentimentele în mod indirect, prin intermediul acţiunii şi al personajelor, iar întâmplările sunt povestite de narator, respectându-se ordinea firească a momentelor subiectului.

Momentele subiectului

Expoziţiunea

Expoziţiunea, corespunzătoare tabloului I, îl prezintă pe „bătrânul Dan”, vestit „căpitan de plai”, trăind „ca şoimul singuratic” într-un decor ce sugerează linişte şi calm: „în peşteră de stâncă, pe-un munte păduratic”. Deşi este un erou al altor timpuri - „Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară” - el rămâne credincios misiunii sale de a apăra hotarele ţării, întreaga sa existenţă urmează ritmul marelui ciclu cosmic. Se bucură când „soarele răsare” şi priveşte „cu jale lungă cum soarele apune”, asociind apusul cu vârsta senectuţii pe care el însuşi a atins-o.

Vasile Alecsandri

În mijlocul naturii veşnice, el meditează asupra curgerii timpului. Apăsat de „răsuflul geroasei bătrâneţi” şi aşteptând să se tocească „a vremei lungă coasă”, cade în visare şi-şi aminteşte de tinereţea sa eroică, pe care a închinat-o apărării ţării: „când ţara striga «La luptă, Dane!»” el sărea „Să vânture ca pleava oştirile duşmane”, „Iar ţara dormea-n pace pe timpii cei mai răi / Cât Dan veghea-n picioare la căpătâiul ei”.

Intriga

Tabloul al II-lea cuprinde intriga acţiunii. Trăind în perfectă comuniune cu natura, Dan ajunge să înţeleagă glasul acesteia. Aude „grăind doi vechi stejari” că „au năvălit tătarii! / Şi-acum în bălţi de sânge îşi joacă armăsarii”. Omoară, ard satele, „ard holdele-n câmpii”, iar „sub robie cad fete şi copii”, îndoiala îi este spulberată de un „stol de vulturi urmaţi de uli grămadă / Atraşi în orizonturi de-a morţii rece pradă”. Patriotismul eroului îi redă acestuia puterea din tinereţe - „Pe inimă şi paloş rugina nu s-au pus” şi, după ce-l roagă pe Dumnezeu să-l ajute dându-i zile şi putere până va strivi „toţi lupii, toţi şerpii de pe plai”, pleacă la luptă.

Desfăşurarea acţiunii

Desfăşurarea acţiunii, cuprinsă în tablourile III-IV, îl poartă „cu paşi gigantici” pe Dan spre şesurile unde trăia Ursan, un fost tovarăş de arme de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Acesta fusese răsplătit în urma faptelor de vitejie de marele domnitor cu pământuri întinse, iar acum stătea „de pază în mijlocul câmpiei”, unde, împreună cu fiica sa, Fulga, creştea herghelii. La aflarea veştii, sufletul său de patriot se revoltă: „Ursan tresare, „geme, s-aprinde-n gândul său” şi hotărăşte, pe loc, plecarea la luptă. Cei doi eroi pornesc imediat spre zarea-ndepărtată unde luceau arme. Ei se aruncă în luptă, unul dintr-o parte, altul din cealaltă şi fac minuni de vitejie.

Dan „intră şi se-ndeasă în gloata tremurândă”, iar „paloşu-i ce luce ca fulger de urgie / Tot cade-n dreapta, -n stânga, şi taie-n carne vie...”. Ursan este rănit, iar Dan nu-l părăseşte, ci stă „de pază la capul lui Ursan, cu calu-n mâna stângă, cu pala-n mâna dreaptă”: Viteaza fiică a lui Ursan, Fulga, îşi salvează tatăl luându-l de pe câmpul de bătălie, iar arcaşii din Orhei pun tătarii pe fugă.

Punctul culminant

Punctul culminant, corespunzător tabloului al VII-lea, îl constituie confruntarea dintre Dan, care fusese luat prizonier, şi Ghirai, hanul tătarilor. Simţindu-se umilit pentru înfrângerea suferită, hanul doreşte răzbunare şi cere să-i fie adus sub cort „Dan bătrânul”. Acesta, deşi era „cuprins de lanţuri”, are o atitudine demnă şi intră „măreţ”. La întrebarea ameninţătoare a lui Ghirai: „Ce simte firul ierbii când coasa e vecină?”, Dan îşi exprimă încrederea în patriotismul şi vitejia generaţiei viitoare: „Ea pleacă fruntea-n pace, răspunde căpitanul / Căci are să renască mai fragedă la anul!”.

Impresionat de atitudinea eroului, hanul, după ce aminteşte trecutul vitejesc al acestuia, îi propune, din respect, să se lepede de legea sa pentru a fi iertat. Răspunsul lui Dan vine fără ezitare: „Ceahlăul sub furtună nu scade muşunoi! / Eu, Dan, sub vântul soartei să scad păgân, nu voi”. El nu acceptă „viaţa mişelnic câştigată” şi vrea ca mormântul să-i fie „curat şi alb” ca traiul „fără mustrare şi fără prihănire” pe care l-a dus.

Dorinţa sa, înaintea morţii, este de a-şi revedea pământul strămoşesc. Hanul tătar acceptă şi-i oferă calul său, pentru a-l trece Nistrul. Ajuns pe meleagurile moldovene, Dan simte cum „inima lui creşte, şi ochii-i plini de jale / Cu drag privesc prin lacrimi podoaba ţării sale”. Puternica legătură a eroului cu pământul natal este sugerată prin gestul de îngenunchere pe pământul pe care-l „sărută ca pe-o moaşte”.

Deznodământul

Deznodământul înregistrează moartea lui Dan, care se întoarce în cortul hanului, unde „Suspină, şovăieşte şi, palid, cade mort!”. Poemul se încheie cu un elogiu pe care îl aduce tătarul calităţilor eroului român: „O! Dan viteaz, ferice ca tine care pere, / Având o viaţă verde în timpul tinereţii!... / Şi albă ca zăpada în iarna bătrâneţii!...”. Axat pe imaginea lui Dan, acest „epos legendar în care se îmbină istoria cu folclorul” conturează reperele simbolice ale eroismului şi patriotismului naţional.

Check Also

Voci ancestrale, de Etienne van Heerden (comentariu literar, rezumat literar)

Etienne van Heerden (3 decembrie 1954, Johannesburg, Africa de Sud) – scriitor. Titlul original: Toorberg …

Visul din pavilionul roşu, de Cao Xueqin (comentariu literar, rezumat literar)

Cao Xueqin (circa 1715, China – circa 1763, Beijing, China) – scriitor. Titlul original: Hong …

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …