Dacia, Populaţie, Daco-romani

Originea poporului român şi a limbii române a constituit subiectul unor polemici istorice în centrul cărora a stat problema continuităţii populaţiei daco-romane pe teritoriul Daciei.

Susţinută de istoricii români şi negată de istorici maghiari şi austrieci, continuitatea a fost utilizată ca argument în favoarea sau împotriva acordării de drepturi pentru românii din Transilvania; căci, potrivit ideilor epocii, aceste drepturi se întemeiau în mare măsură pe „întâietăţi” istorice, astfel încât rezultatele studiilor de istorie au fost de multe ori deformate din perspectiva unor interese politice, sau exploatate de pe poziţii extremist-naţionaliste.

Tăcerea izvoarelor scrise

Timp de aproape un mileniu (secolele III-XIII), consemnările despre autohtonii din spaţiul carpato-danubian sunt cu totul sporadice. Retragerea stăpânirii romane din Dacia a dus la scăderea interesului manifestat de istorici pentru acest spaţiu. Populaţiile migratoare, care ameninţau permanent frontierele imperiului, devin acum subiectul de predilecţie al istoricilor romani, interesaţi de mişcările migratorilor şi de organizarea politico-militară a acestora.

Se poate spune astfel că valurile succesive de migratori i-au acoperit cu un văl pe autohtoni. Uneori, acest văl a fost totuşi străpuns de relatări şi informaţii despre daco-romani şi mai târziu despre români. Insuficiente pentru a putea alcătui un tablou istoric precis, ele au fost completate de alte categorii de mărturii istorice: arheologice, numismatice, epigrafice, lingvistice.

Teoria imigraţionistă şi combaterea ei

Începutul disputei în jurul continuităţii l-au constituit revendicările naţionale formulate de românii din Transilvania în secolul al XVIII-lea, în special prin Supplex Libellus Valachorum, cel dintâi program politic modern al acestora, bazat pe scrierile „Şcolii Ardelene”, privind originea latină şi vechimea poporului român. Dar, în căutarea unei legitimări istorice a revendicărilor lor, reprezentanţii şcolii au ajuns să susţină, împotriva evidenţei, caracterul exclusiv latin al limbii române.

În replică, un şir întreg de istorici din Imperiul habsburgic au susţinut, pornind de la cele câteva izvoare nesupuse unei analize critice (vezi Dosar) şi de la interpretări unilaterale ale materialului lingvistic, imposibilitatea formării poporului român şi a limbii române pe teritoriul locuit în mare parte de români la acea dată. Ideile lor au fost sistematizate în 1871 în aşa-numita teorie imigraţionistă de către Robert Roesler, expusă în lucrarea Studii româneşti. Cercetări asupra istoriei vechi a românilor.

Potrivit acestei teorii, românii ar fi apărut ca popor în Balcani, de unde ar fi migrat la nord de Dunăre abia în secolul al XIII-lea; ceea ce ar explica atât caracterul sudic (bulgăresc) al elementelor slave din limba română şi adoptarea creştinismului în varianta sa ortodoxă slavă, cât şi prezenţa unor cuvinte albaneze sau absenţa elementelor germanice din limba română.

Teoriei lui Roesler i-au răspuns în epocă mai mulţi istorici, între care A.D. Xenopol sau B.P. Hasdeu, care au combătut-o cu o serie de argumente. Intre acestea, argumentele lingvistice aduceau dovezi bazate pe elemente ale limbii române, menite să demonstreze continuitatea vieţuirii la nord de Dunăre şi îndeosebi în Transilvania.

Mărturii arheologice

Continuitatea vieţuirii pe teritoriul Daciei a primit o nouă confirmare şi în urma cercetărilor arheologice sistematice realizate în secolul XX: tezaurele cu monede de bronz atestând o intensă circulaţie monetară, inventarele gospodăriilor indicând practicarea neîntreruptă a îndeletnicirilor caracteristice unei vieţi sedentare (agricultură, meşteşuguri, minerit) etc. - toate aceste vestigii oferă imaginea unei vieţi economice care continuă, deşi la un nivel mult scăzut, linia impusă de civilizaţia romană. Pe de altă parte, alături de toponimie şi hidronimie, inscripţiile latine nu lasă nici o îndoială asupra limbii vorbite de populaţia rămasă pe teritoriul Daciei.

Retragerea aureliană

Atacurile repetate ale dacilor liberi şi ale populaţiilor germanice migratoare, ca şi criza generală a Imperiului roman au determinat retragerea administraţiei şi armatei romane din Dacia şi organizarea apărării împotriva invaziilor pe linia Dunării. Începută în parte în timpul împăratului Gallienus, abandonarea efectivă a Daciei a avut loc în timpul împăratului Aurelian (270-275).

Consecinţele sale au fost restrângerea activităţii economice şi rurali-zarea vieţii sociale, degradarea civilizaţiei, dispariţia instituţiilor care reglementau activitatea cotidiană. Facilitând şi mai mult pătrunderea populaţiilor migratoare, retragerea aureliană a fost urmată de distrugerea multor valori materiale şi spirituale pe întreg teritoriul Daciei, de importante modificări etno-lingvistice.

Ştiinţă şi politică

Lucrarea lui Roesler şi răspunsul lui Xenopol, formulat în principal în Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană, au apărut într-o epocă de intense dispute politice şi naţionale cu privire la drepturile românilor din Transilvania, accentuate de instaurarea dualismului austro-ungar în 1867. Aşa se face că Roesler a interpretat izvoarele privitoare la dispariţia dacilor după războaiele daco-romane şi la părăsirea totală a Daciei de către daco-romani fără a le supune unei analize critice.

În acelaşi timp, urmărind discreditarea totală a teoriei imigraţioniste, Xenopol a susţinut teza, la fel de greu de acceptat, a formării poporului român şi a limbii române exclusiv pe teritoriul Transilvaniei, punând influenţele bulgăreşti de netăgăduit asupra limbii române pe seama unui contact târziu cu slavii din Peninsula Balcanică.

Pe măsura schimbării perspectivei asupra drepturilor naţionale, precum şi pe măsura progresului cercetărilor istorice, savanţii au adoptat poziţii din ce în ce mai nuanţate. Astăzi nici un istoric serios nu mai poate contesta prezenţa populaţiei româneşti la nord de Dunăre, după cum formarea limbii române şi apariţia caracteristicilor definitorii ale poporului român sunt tot mai mult socotite a fi avut loc într-o zonă întinsă, aflată în dreapta şi în stânga Dunării.

Check Also

Monumente de artă din Dacia romană

La Sarmizegetusa, Apulum, Drobeta şi Romula s-au descoperit urmele unor monumentale băi publice (thermae), care …

Năvălirea ungurilor în Dacia

Starea ţărilor de peste munţi la venirea ungurilor. Români sub voievozii bulgari De la stingerea …

Întinderea şi organizarea administrativă a Daciei

La sfârşitul celui de-al doilea război dacic întreg teritoriul care formase regatul lui Decebal era …

Populaţia Transilvaniei în secolul al XVIII-lea

Secolul al XVIII-lea, mai ales în cea de a doua jumătate, reprezintă în general, în …

Coloniştii romani în Dacia

Colonizarea Daciei pe timpul lui Traian a avut un caracter oficial şi ea s-a realizat …