Cultura în vremea feudalismului timpuriu pe teritoriul României

Săpăturile arheologice recente au scos la iveală urme de cultură românească încă din veacul al X-lea, din vremea încheierii procesului de formare a poporului român şi a cristalizării relaţiilor feudale pe teritoriul României. Deşi elementele acestei culturi sunt încă insuficient cunoscute, ele permit, totuşi, două constatări importante.

Cea dintâi se referă la prezenţa unor trăsături provenind din vechea tradiţie locală, ceea ce a permis definirea ei ca cea mai veche cultură românească. În ce priveşte ceramica, mai multe tipuri de vase atestă persistenţa în mediul populaţiei băştinaşe a unor forme, motive ornamentale şi tehnici de lucru caracteristice ceramicii romane provinciale din veacurile IV-VI.

Sub anumite aspecte, legăturile în timp ale acestei ceramici se întind adânc în urmă, ea putând fi considerată în acelaşi timp ca o bază de dezvoltare a ceramicii bine cunoscute din veacul al XIV-lea. În afara persistenţei elementelor locale în ceramică, se pare că tipul de locuinţă - aşa cum e atestat la Bucov - este de origine dacică, el perpetuându-se, până în vremea noastră, în colibele păstorilor din munţi, de pildă din Parâng sau din regiunea Bicazului.

Cea de-a doua constatare priveşte aria de răspândire a acestei culturi. Larg extinsă în câmpia munteană şi în Dobrogea, ea este prezentă de asemenea în Transilvania şi Moldova, acoperind astfel - în grade şi forme care urmează a fi precizate de cercetările viitoare - întregul teritoriu locuit de români. Caracterului unitar - cu unele deosebiri după regiuni - al procesului de dezvoltare social-economică îi corespunde, astfel, în epoca cristalizării relaţiilor feudale, o bază unitară de dezvoltare a culturii.

Săpăturile arheologice au putut surprinde însă numai unele aspecte - în special de cultură materială - ale culturii populare româneşti din epoca feudalismului timpuriu. În fapt, ea a fost mult mai bogată; pe de altă parte, pe acelaşi teritoriu au coexistat şi culturile grupurilor etnice încă neasimilate sau ale populaţiilor venite ulterior. Trebuie să amintim, totodată, că, datorită asupririi feudale, masele producătoare nu şi-au putut manifesta în mod liber toată puterea lor de creaţie literară şi artistică.

Studiul culturii populare este foarte anevoios atunci când căutăm să o încadrăm în limite cronologice precise, din pricina modalităţilor sale specifice de realizare, determinate de condiţiile de viaţă ale claselor exploatate. Producţia literară a poporului, datorită transmisiunii ei orale, este greu databilă şi suferă continue transformări; realizările arhitectonice sunt din materiale uşor perisabile, îndeosebi din lemn, ca şi întreaga sculptură ţărănească; piesele vestimentare, scoarţele, obiectele de uz casnic, de atâtea ori împodobite artistic, sunt şi ele supuse aceloraşi vicisitudini.

În atare condiţii, problemele culturii populare prezintă deosebite dificultăţi, chiar pentru perioade mai noi ale orânduirii feudale. În ce priveşte feudalismul timpuriu, există puţine indicii documentare databile cu oarecare certitudine, fiind siliţi astfel mai ales la deducţii logice, bazate pe faptul că unele forme sau motive, mai cu seamă artistice, de incontestabilă origină străveche, au supravieţuit până în zilele noastre.

Aceste supravieţuiri arată că poporul păstra, în construcţia locuinţelor, în port, în ceramică, în ornamentica folosită sau în producţia sa literară, tradiţii culturale, urcând până în cele mai îndepărtate timpuri, îmbogăţite în cursul vremii, atât prin opere de creaţie proprie, cât şi prin contactul cu alte populaţii. Pe măsură ce se adânceşte diferenţierea socială, din acest fond comun al culturii populare se desprinde, treptat, cultura clasei feudale, care va ajunge să exprime, într-un chip tot mai complex, poziţia şi interesele acestei clase, servind la întărirea dominaţiei ei în cadrul societăţii.

Cunoaşterea culturii clasei dominante în feudalismul timpuriu este astăzi mult înlesnită de o serie de descoperiri arheologice, care întregesc în chip fericit informaţiile sporadice ale izvoarelor literare. Totuşi, izvoarele ce ne stau la îndemână sunt încă departe de a putea lămuri toate problemele; în acest domeniu, situaţia capătă o complexitate deosebită prin caracterul multiplu al surselor de inspiraţie la care se recurge.

Fără îndoială că nici cultura populară nu e refractară schimburilor culturale cu lumea dinafară; legături importante se vor stabili mai ales între culturile populare din cadrul teritoriului românesc. Dar, datorită lentei evoluţii a condiţiilor de viaţă ale ţărănimii medievale, cultura populară apare mai strâns legată de tradiţie decât cultura clasei feudale.

După constituirea ei, clasa feudală avea nevoie de dezvoltarea unei ideologii care să susţină noua bază feudală, de cetăţi pentru asigurarea dominaţiei sale politice, de construcţii religioase impunătoare, de desfăşurarea unui fast care să satisfacă propriile-i exigenţe de viaţă şi, în acelaşi timp, să insufle respect şi teamă celor aflaţi în dependenţă.

Acolo unde tradiţiile locale nu puteau să i le ofere, clasa feudală a fost nevoită să-şi caute modele în afară. Înrâuririle atât de puternice care au fost primite în cursul feudalismului timpuriu nu trebuie însă privite ca simple împrumuturi care nu se încadrau în procesul de dezvoltare internă, ci, dimpotrivă, ele au putut fi receptate numai în măsura în care se dovedeau necesare şi găseau aici un teren social-economic prielnic pentru a prinde rădăcini.

Între aceste influenţe, unele au avut o importanţă deosebită. Astfel este cazul influenţei slave, exercitate sub dubla formă a civilizaţiei feudale ruse şi a civilizaţiei feudale sud-slave, bulgare şi sârbeşti, la care trebuie adăugată, pentru începuturile feudalismului timpuriu, aceea moravă. În formarea sintezei culturale româneşti un rol de seamă a avut Bizanţul, ale cărui elemente de cultură ne-au fost transmise fie direct - în prima epocă îndeosebi prin Dobrogea - fie prin intermediul slavilor sudici.

În sfârşit, după cucerirea Transilvaniei de către statul feudal maghiar şi aşezarea coloniştilor saşi, contactul cu Europa centrală şi apuseană a devenit tot mai puternic. El contribuie, în primul rând, la formarea caracterului specific al culturii feudale maghiare şi al celei săseşti, dar ajunge să-şi exercite influenţa şi asupra culturii româneşti. Numeroasele contacte culturale dau un aspect relativ neunitar epocii, îndeosebi în ce priveşte monumentele de artă, şi fac dificilă urmărirea liniei de evoluţie, devenită şi mai grea prin pierderea celor mai multe dintre mărturiile care serveau drept inele de legătură.

În aceste condiţii se desfăşoară activitatea proprie a elementelor locale. Ele învaţă, experimentează şi adaptează împrumuturile culturale la propriul fond moştenit, dezvoltând în mod creator elementele receptate. De aceea, veacurile feudalismului timpuriu se prezintă ca o epocă de pregătire, în care se capătă deprinderi tehnice, se aleg modele, se primeşte ceea ce e mai potrivit cu propria dezvoltare social-economică.

Rezultatele acestor experienţe se vor vedea doar mai târziu, în vremea feudalismului dezvoltat; închegarea atunci a unei culturi feudale româneşti - şi îndeosebi a unei arte româneşti - cu caractere originale bine definite va fi rezultatul unei remarcabile capacităţi de integrare şi prelucrare creatoare a numeroase elemente de origini diferite, pe un fond oferit de bogatele tradiţii ale culturii populare. Realizările de la sfârşitul veacului al XIV-lea şi din veacul al XV-lea nu ar fi fost posibile fără lunga epocă de pregătire pe care o reprezintă feudalismul timpuriu.

Check Also

Monarhia, centru de putere în România

Ferdinand I – un monarh constituţional În perioada interbelică, la fel ca în timpul lui …

Povestirile istorice în versuri în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Cronicile versificate şi îndeobşte povestirile istorice în versuri, care încearcă să fixeze, într-o limbă înţeleasă …

Minorităţile naţionale în România secolului XX

După constituirea României Mari, pe teritoriul ei alături de populaţia românească majoritară, trăia o mai …

Manifestările plastice ale artei populare în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Condiţiile istorice de dezvoltare a artei populare româneşti Arta populară românească s-a elaborat în procesul …

Presa în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Drumul ascendent al tinerei burghezii naţionale trebuia susţinut şi printr-o serie de organe de publicitate, …