Cultura Tei

Cultura Tei, numită aşa după o aşezare de pe malul lacului Tei din Bucureşti, este răspândită în principal în Muntenia, unde ocupă, potrivit cu documentarea existentă astăzi, regiunea de câmpie de la sud şi vest de Călmăţui, până pe linia Dunării şi spre Olt, unde a fost oprită de presiunea peste Olt a culturii Verbicioara. Spre nord, spre Carpaţi, ea pătrunde până în preajma regiunii de dealuri la sud de Târgovişte, pe valea Dâmboviţei.

Într-o fază mai veche, a ei, un grup Tei a pătruns, probabil pe Dâmboviţa şi Prahova, şi dincolo de munţi, unde în ţara Bârsei sunt cunoscute mai multe puncte cu resturi arheologice de acest tip. În acest din urmă spaţiu ea este apoi, curând, înlocuită de cultura Wietenberg. În Muntenia (şi desigur şi în bazinul Oltului superior), cultura Tei deplin formată succede în timp complexul Glina III - Schneckenberg, pe care în mod sigur, după cum arată şi structura culturii Tei, îl absoarbe. Nu se poate însă rezolva problema formării culturii Tei numai cu ajutorul presupunerii că ea reprezintă o dezvoltare a complexului Glina III - Schneckenberg.

O serie de trăsături ale culturii Tei, printre care cea mai importantă este ornamentica spiralomeandrică a ceramicii, nu se pot explica prin substratul Glina III - Schneckenberg, unde ele lipsesc. Descoperiri recent făcute la Cernavodă, care se leagă de altele din Bulgaria, dintre Dunăre şi Balcani, arată că aria de formare a culturii Tei a cuprins şi unele spaţii de la est şi sud de Dunăre, unde ea a luat naştere tot pe un fond de caracter general Horodiştea-Folteşti, contaminat însă acolo cu o tradiţie neolitică târzie mai persistentă şi cu un puternic curent de influenţe sudice, greco-egeice, transmise în ultima etapă prin Macedonia.

În felul acesta, răspândirea din nou la nordul Dunării, după o perioadă relativ lungă de eclipsă perioada de tranziţie şi etapa Glina III - Schneckenberg) a ornamentării spiralo-meandrice, cu motive în cea mai mare parte deosebite de cele neolitice, îşi găseşte o explicaţie istoriceşte mai justă decât cea care se întemeia pe ipoteza transmiterii ei locale, din neolitic până în această perioadă înaintată a epocii bronzului.

Totodată, cultura Tei se dovedeşte a fi fost mediul care, pentru regiunile de la răsărit de Olt şi de Carpaţii apuseni a format una din verigile de legătură cu sudul balcanic şi greco-egean. Sabia miceniană de import de la Roşiorii de Vede se situează în aria culturii Tei şi aparţine vremii de existenţă a acesteia. În cultura Monteoru, elementele de decor spiralic apar de-abia la începutul ultimei ei perioade, când se importă la Sărata Monteoru vase de lut din cultura Tei. Se va vedea că şi pentru cultura Wietenberg din Transilvania trebuie admisă o componentă înrudită.

În felul acesta, grupul Tei se dovedeşte a fi avut o importanţă deosebită şi un rol istoric din cele mai active, şi ca mijlocitor către sud, şi ca element formativ. În câmpia Munteană s-au putut deosebi trei faze de dezvoltare ale culturii Tei, dintre care ultima reprezintă deja etapa ei de sfârşit. După descoperirile de la Cernavodă trebuie să se mai presupună încă cel puţin o fază de început, corespunzătoare perioadei de formaţie la sud şi est de Dunăre - dar care nu este exclus să fi existat şi la nord de Dunăre în Muntenia - şi de încorporare a grupului Glina III.

Aşezările culturii Tei, dintre care un număr destul de mare s-au identificat şi în parte şi cercetat pe teritoriul oraşului Bucureşti, şi în imediata lui vecinătate, se instalau de obicei pe terasele joase sau mai înalte ale apelor. Cele care au putut fi studiate mai atent s-au dovedit a reprezenta simple „cenuşare”, grămezi de întindere restrânsă - ca nişte movile joase - de resturi de locuire şi cenuşă.

Este forma tipică de aşezare a unor grupuri de păstori seminomazi, care practicau într-o oarecare măsură şi agricultura primitivă - formă care va deveni aproape generală şi caracteristică în perioada de trecere spre epoca de fier. Locuinţele se arată a fi fost construite mai mult din material lemnos uşor (împletituri de nuiele şi stuf), uneori însă s-au întâlnit şi construcţii pomostite cu chirpici.

În rest, această cultură este încă puţin cunoscută şi studiată, prezenţa ei fiind semnalată mai ales prin olăria caracteristică, cuprinzând în special ceşti şi vase mari de provizii, primele decorate în tehnica împunsăturilor succesive, iar celelalte cu striuri făcute cu mătura şi cu ornamente în relief. Câteva obiecte de bronz, ce i se pot atribui, arată încadrarea culturii Tei în legăturile de schimb.

Poziţia ei cronologică este definită prin aceea că suprapune stratigrafie cultura Glina III - şi deci îi succede în timp - şi prin faptul că la Sărata Monteoru fragmente de vase din faza a doua a culturii Tei (din cele patru deosebite mai sus) s-au găsit în straturile aparţinând începutului ultimei perioade a culturii Monteoru. Nu se cunosc încă morminte care să poată fi atribuite în mod cert culturii Tei. Doar un mormânt cu schelet în poziţie chircită, descoperit recent (1959) la Smeieni, în regiunea de izvorâre a Călmăţuiului, pare a-i aparţine.

Check Also

Cultura ceramicii pictate de tip Petreşti

Încă demult se cunoşteau în Transilvania centrală şi vestică resturi de ceramică pictată, fină, executată …

Cultura dacică în secolele I î.Hr. şi I d.Hr.

Vorbind de cultura dacică, înţelegem să expunem în paginile ce urmează nu atât aspectul ei …

Cultura în vremea feudalismului timpuriu pe teritoriul României

Săpăturile arheologice recente au scos la iveală urme de cultură românească încă din veacul al …

Cultura în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea

Problemele culturii româneşti capătă în cursul secolului al XVII-lea o complexitate tot mai mare, datorită …

Cultura greco-romană în Dobrogea în secolele I-III d.Hr.

Transformările economice şi politice prin care a trecut Dobrogea sub stăpânirea romană au determinat o …