Cultura Monteoru

Cultura Monteoru este cunoscută mai ales prin săpăturile îndelungate făcute la Sărata Monteoru (judeţul Buzău), dar şi din alte locuri, de exemplu la Poiana pe Siret, Costişa în lângă Buhuşi etc. Ea s-a format pe fondul Glina III - Schneckenberg, desprinzându-se anume din faza iniţială a acestui complex şi asimilând eventual elementele Cucuteni B (varianta Monteoru) din regiunea de dealuri de la cotul Carpaţilor.

S-a dezvoltat de-a lungul a două etape principale, fiecare cuprinzând mai multe faze, care au putut fi identificate stratigrafie în aşezarea eponimă. Este o cultură a regiunilor de dealuri, reprezentanţii ei necoborând decât în mod excepţional şi târziu, în ultima ei perioadă, în câmpie (ca de exemplu la Tinosul pe Prahova, şi la Ploieşti-Triaj). Desigur că în acest spaţiu extinderea purtătorilor culturii Monteoru a fost barată de triburile culturii Tei.

Faza cea mai veche a culturii Monteoru este deocamdată cunoscută numai din regiunea cuprinsă între bazinul superior al Dâmboviţei şi bazinul superior al Buzăului şi este foarte probabil că în această arie a şi luat naştere. De aici ea se răspândeşte repede în Moldova, începând chiar din cea de-a doua fază de dezvoltare a ei. După cum au arătat descoperirile făcute în 1959 în cursul săpăturilor de la Costişa (lângă Buhuşi), cultura Monteoru pătrunde în acea parte a Moldovei ceva mai târziu şi suprapune un aspect cultural deosebit, documentat la noi şi în stepa Jijiei (la Corlăteni şi Truşeşti de exemplu) şi legat de o cultură care în Ucraina subcarpatică este cunoscută sub denumirea de Bilîi-Potik.

Această cultură deosebită va trebui numită pentru teritoriul României (spaţiul de la nord de cursul mijlociu al Bistriţei şi de cel superior al Bârladului) cultura Costişa. La începutul ultimei sale perioade, cultura Monteoru pare a se fi extins totuşi şi în regiunea ocupată mai îndelung de cultura Costişa, după cum sugerează un vas tipic găsit la Truşeşti. Tot atunci este posibil ca ea să fi radiat şi dincolo de Prut în Republica Moldova, unde un vas caracteristic a fost găsit într-un cimitir de la Coinceni (lângă Făleşti).

Dincolo de Carpaţi ea este documentată prin câteva vase găsite izolat în judeţele Braşov şi Covasna, aparţinând ultimei ei perioade şi ajunse acolo probabil ca import într-un mediu Wietenberg. Altfel se prezintă însă situaţia în cazul descoperirii recente şi încă inedite - a unei aşezări de tip Monteoru vechi (fazele 2-3, deci din vremea expansiunii acestei culturi), la Ciomortan (Lutoasa), lângă Miercurea Ciuc, în bazinul superior al Pârăului Negru, nu departe de Breţcu, chiar în preajma pasului Oituz.

Urme asemănătoare s-au găsit şi la Leţ, pe cursul mijlociu al Pârăului Negru. Avem de-a face de data aceasta cu o pătrundere a unui grup de purtători ai culturii Monteoru, pe drumul Trotuşului şi al Oituzului, dincolo de munţi. Nu se ştie cât va fi dăinuit această extindere dincolo de munţi a triburilor Monteoru, dar faptul că în regiunea respectivă este documentată şi cultura Wietenberg arată cu toată claritatea că la un moment dat ele au fost respinse de către. purtătorii acestei ultime culturi.

Triburile culturii Monteoru au ocupat de obicei piscuri apărate prin însăşi configuraţia şi poziţia lor naturală, fără însă a le fortifica decât într-o fază mai târzie (la Monteoru, la începutul ultimei perioade). Pe înălţimile şi terasele joase din jurul acestor piscuri se instalau până departe pilcuri de locuinţe, mici „cătune”, ai căror locuitori se deplasau în cursul vremii în cuprinsul ariei întinse a acestor aşezări complexe, mutându-şi totodată şi cimitirele respective. La începutul ultimei perioade, când piscul se întăreşte cu un şanţ artificial, grupul retras aci îşi instalează chiar şi cimitirul pe pantele dealului. În preajma „acropolei” sau, în răstimpul de primejdie amintit, chiar direct pe ea, se găseau şi sanctuarele.

Folosirea pietrei la construirea platformelor pentru locuinţe şi într-un caz, eventual, şi pentru un turn de supraveghere, ca şi pentru îngrădirea „sanctuarelor”, este o trăsătură a culturii Monteoru care a putut fi studiată în parte la Sărata Monteoru. În legătură cu acest lucru trebuie relevată folosirea tehnicii prinderii bolovanilor în lut, pentru a forma parapete armate cu stâlpi şi grinzi de lemn, precum şi a celei a construirii unor socluri formate din casete de lespezi umplute cu pietriş mare. sunt primele construcţii de acest gen întâlnite la noi şi este probabil că amănuntele lor tehnice au fost împrumutate din sud.

Triburile Monteoru se ocupau cu agricultura primitivă şi cu păstoritul şi erau angajate intens în schimbul la mari distanţe. Nu se ştie în ce măsură au exploatat chihlimbarul de Buzău, este însă probabil că au folosit, pentru întrebuinţare proprie şi pentru schimb, sarea din regiunile cu saline sau ape sărate din aria lor de răspândire. Topoarele de luptă şi măciucile lucrate din piatră continuă a fi folosite încă în mare măsură, ca şi arcul cu săgeţi având vârful din silex cioplit sau din os: singura armă de bronz frecventă este doar pumnalul, sabia lipsind cu totul din această arie. Suliţele de bronz sunt rare şi de mici dimensiuni. De asemenea topoarele de luptă, de tip local sau aduse din Transilvania. În genere, uneltele de piatră şi de os joacă încă un rol destul de mare în toate fazele culturii Monteoru. Este de subliniat întrebuinţarea constantă a cuţitului curb de piatră.

Ceramica culturii Monteoru a avut de-a lungul întregii ei evoluţii ca forme principale cana, ceaşca, castronul şi vasul de provizie. O trăsătură distinctivă şi de oarecare originalitate o constituie folosirea în fazele mai vechi a unor forme dezvoltate de vase-raţă (askoi), cu corpul ridicat şi „ciocul” foarte lat, întrebuinţate foarte probabil mai ales pentru libaţii. O altă formă de vas, tot atât de distinctivă şi de originală, este aceea a aşa-numitului vas de ofrandă (s-a găsit foarte frecvent în morminte, dar şi în sanctuarul de pe „Cetăţuie”), cu corpul prelung, fundul ascuţit (pentru a fi înfipt în pământ) şi gâtul în formă de pâlnie.

În rest, ceramica Monteoru se distinge prin modelarea deosebită a torţilor ceştilor şi cănilor, trase de obicei din buza vasului şi prezentând o evoluţie continuă de-a lungul celor opt faze ce s-au putut deosebi. Toarta aşa-numită lunată nu pătrunde în acest mediu decât la sfârşitul primei perioade. Ornamentarea era realizată în principal prin incizie şi relief. De-abia în ultima perioadă, alături de motivele geometrice-liniare folosite până atunci, se adaugă şi spirala. Tot atunci se răspândesc şi proeminenţele modelate în peretele vasului prin împingere dinăuntru, ca şi cartelurile înguste. Printre alte obiecte lucrate în lut ars, merită o menţiune specială aşa-numiţii „căţei de vatră” (suporturi pentru frigări) cu extremităţile modelate în formă de capete de animal (berbec de obicei).

Din punct de vedere antropologic, printre purtătorii culturii Monteoru elementele mediteranoide sunt dominante; apar şi unii mediteraneeni sudici, cu talia sub 1,50 m. Se mai întâlnesc în plus mediteranoizi de variantă nord-balcanică, proveniţi probabil din metisajul dintre mediteraneeni şi protoeuropoizi, aceştia din urmă provenind din vechi autohtoni sau din grupe răsăritene din cercul înmormântărilor cu ocru roşu. sunt atestaţi de asemenea şi brachicrani curvooccipitali şi câţiva planoccipitali, de origine eventual central-europeană.

Check Also

Cultura ceramicii pictate de tip Petreşti

Încă demult se cunoşteau în Transilvania centrală şi vestică resturi de ceramică pictată, fină, executată …

Cultura dacică în secolele I î.Hr. şi I d.Hr.

Vorbind de cultura dacică, înţelegem să expunem în paginile ce urmează nu atât aspectul ei …

Cultura în vremea feudalismului timpuriu pe teritoriul României

Săpăturile arheologice recente au scos la iveală urme de cultură românească încă din veacul al …

Cultura în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea

Problemele culturii româneşti capătă în cursul secolului al XVII-lea o complexitate tot mai mare, datorită …

Cultura greco-romană în Dobrogea în secolele I-III d.Hr.

Transformările economice şi politice prin care a trecut Dobrogea sub stăpânirea romană au determinat o …