Cultura din Scythia Minor în epoca romano-bizantină

Civilizaţia şi cultura provinciei Scythia Minor au cunoscut în secolele IV-VI o ultimă perioadă de relativă înflorire, continuând în general, pe cele greco-romane. Săpăturile arheologice efectuate îndeosebi în marile centre de la Tropaeum şi Histria au descoperit complexe care vădesc o activitate constructivă intensă, cu importante realizări de caracter urbanistic.

De sub straturile de pământ şi dărâmături au fost scoase la lumină străzi pavate cu lespezi de piatră şi canalizate, apeducte şi cisterne zidite, portice acoperite şi susţinute de coloane cu capiteluri artistic sculptate, unele de-a lungul străzilor (porticus vialis), iar altele în for (porticus forensis), bazilici măreţe pentru trebuinţele vieţii publice, mai cu seamă de ordin juridic şi comercial, deosebite de bazilicile pentru adunările religioase ale creştinilor, case mari ca nişte palate etc.

La Histria thermele mai vechi au fost refăcute şi repuse în funcţiune. Acelaşi lucru s-a întâmplat la Noviodurum, în marginea apelor Dunării. Planul şi tehnica de zidire a acestor construcţii, unitatea şi simetria ce le caracterizează, sunt încă precumpănitor romane. Începând cu secolul al VI-lea se observă, pe lângă pătrunderea unor elemente orientale, o decădere a tehnicii de construcţie, ca urmare a decăderii meşteşugurilor sclavagiste, legată de dezvoltarea economiei naturale şi de pătrunderea populaţiilor migratoare.

Numeroasele capiteluri şi variatele piese sculpturale, aparţinând fie unor construcţii civile sau militare fie bazilicilor paleocreştine, dovedesc pe de o parte existenţa unor ateliere locale, iar pe de alta, confirmă relaţiile intense ale cetăţilor din Scythia Minor cu centrele greceşti din sud, în frunte cu Constantinopolul. Din „romane”, cum erau în secolul IV, capitelurile devin „bizantine”, în secolele V şi VI. Arta sculpturii este însă în decadenţă.

În ruinele unor clădiri de la Constanţa, Adamclisi şi Histria s-au descoperit resturi de paviment în mozaic din marmură de diferite culori. S-au descoperit de asemenea urme de pictură murală. Astfel de picturi s-au găsit în nişte încăperi funerare de la Constanţa. Cea mai importantă descoperire, în această privinţă, o constituie mormântul din secolul IV de la Silistra (Bulgaria), ai cărui pereţi sunt acoperiţi cu picturi realiste, reprezentând scene din viaţa unui proprietar funciar.

Cu prilejul săpăturilor arheologice din diferite centre ale Dobrogei, au apărut o mare cantitate de vase de lut ca: amfore, farfurii, opaiţe de lut sau de bronz etc., vase de sticlă şi obiecte de metal de uz casnic sau religios. Se găsesc, de asemenea variate obiecte de podoabă (inele, fibule, pandantive, mărgele etc.). Unele, ca de exemplu, discul de argint aurit, cu numele episcopului Paternus al Tomisului, tezaurul de obiecte de podoabă de la Histria, au fost lucrate cel mai probabil la Bizanţ. Altele, de exemplu micile vase de lut cu chipul martirului Mina, găsite la Constanţa, sunt originare din Egipt.

Începând din secolul al IV-lea şi îndeosebi în secolul al V-lea şi al VI-lea, creştinismul a influenţat puternic cultura provinciei Scythia Minor. Organizată ierarhic, biserica era condusă de un episcop cu reşedinţa la Tomi. După Bretanion, cel exilat de Valens, se întâlneşte episcopul Gerontios, care semnează actele Sinodului al II-lea ecumenic, de la Constantinopol (381). Urmaşul său, Theotimos I (392-402), se pare că era de origine „scit”. Cunoscut ca scriitor şi filozof, Theotimos a predicat creştinismul printre goţi şi huni.

Istoricul Sozomen ne informează că hunii îl supranumeau „zeul Romanilor”. La începutul secolului al VI-lea, episcopul Tomisului era Paternus (518-520), al cărui nume se află înscris pe preţiosul disc de argint aurit, găsit la Malaia Perescepina, în regiunea Poltavei şi păstrat la Muzeul Ermitaj din Leningrad. Ultimul episcop de Torni, pe care-l cunoaştem, este Valentinian (553). Ca şi înaintaşii săi, el era în strânsă legătură cu biserica din Constantinopol, participând la acţiunile cele mai de seamă ale acesteia şi totodată întreţinea corespondenţă cu papa Vigilius al Romei.

Existenţa altor centre episcopale în cuprinsul Dobrogei secolelor IV -VI pare puţin probabilă. Totuşi, la Durostorum se întâlneşte în a doua jumătate a secolului al IV-lea episcopul arian Auxentius, discipolul lui Ulfilas. La această dată, nu Tomisul ortodox, ca în vremea episcopului Bretanion, ci Durostorul întreţinea legături cu goţii arieni din stânga Dunării. Nu este exclus ca, în această perioadă, autoritatea episcopului arian de Durostorum să se fi exercitat şi la Axiopolis, ţinând seama că regiunea respectivă era încredinţată goţilor, în calitate de federaţi. Un indiciu în acest sens îl constituie o inscripţie creştină de la Axiopolis, care păstrează numele lui Gibastes, cofnes (foederatorum).

La sfârşitul secolului al VI-lea, Durostorum avea un episcop reprezentând biserica oficială, cu numele Dulcissimus, care pe la anul 600 s-a refugiat din faţa atacurilor slavo-avare la Odessos, unde a şi murit. Sub împăratul Constantius al II-lea a fost exilat în Dobrogea călugărul schismatic Audius, originar din Mesopotamia. Trecând în stânga Dunării, la goţi, Audius a înfiinţat o sectă, iar scriitorul Epiphanios ne informează că ar fi întemeiat acolo chiar mănăstiri. În timpul persecuţiei lui Athanaric, audianii s-au strămutat în Asia.

Monumentele confirmă sau completează ştirile izvoarelor literare despre dezvoltarea creştinismului în Scythia Minor. Ele arată că, în urma edictului de la Milano (313), creştinismul s-a răspândit în toate centrele urbane ale provinciei dintre Dunăre şi Marea Neagră. Din cauza vestigiilor mai puţin numeroase şi a lipsei de cercetări mai intense pe teren, nu se cunoaşte în ce măsură s-a răspândit creştinismul la sate. În orice caz, chiar dacă aici el va fi pătruns mai încet, ceea ce explică etimologia pagus > paganus > păgân, totuşi trebuie remarcat faptul că printre martirii din timpul lui Diocleţian se aflau unii care aparţineau mediului rural, cum sunt, de exemplu Maximus, Dada, şi Quintilian, de la Ozobia, în apropiere de Durostorum.

Dintre cele aproximativ 70 de inscripţii creştine din secolele IV-VI, cunoscute până acum din Dobrogea, mai mult de jumătate provin de la Tomis, metropola provinciei, restul împărţindu-se între Callatis, Histria, Axiopolis, Tropaeum, Ulmetum, Dinogetia şi Salsovia. Abia un sfert din inscripţii sunt în limba latină, limba oficială a Imperiului Roman de Răsărit, până către sfârşitul secolului al VI-lea. Restul sunt în limba greacă, limba populaţiei, mai ales în centrele urbane de pe ţărmul Mării, unde s-a şi găsit majoritatea inscripţiilor.

Cele mai multe inscripţii arată legătura cetăţilor din Scythia Minor cu centrele greceşti din sud. Unele menţionează creştini veniţi din alte localităţi sau ţinuturi ca: Alexandria, Cezarea Capadociei, Siria. Altele conţin nume curat orientale. Numele Chindeas şi Dinias din două inscripţii, aflate una la Axiopolis şi cealaltă la Tomis, aparţin, foarte probabil, unor autohtoni, pe când: Gibastes, Gaione, Atala şi Tzeiuc, din textul altor inscripţii, provenind din aceleaşi centre, constituie o mărturie a propagării credinţei creştine printre goţi şi huni.

Creştinii menţionaţi în inscripţiile din Dobrogea aparţin tuturor straturilor sociale şi au ocupaţii diferite: unii sunt simpli soldaţi, alţii sunt magistraţi municipali sau negustori. Câţiva deţineau cele mai înalte ranguri în armată şi administraţie. Din cuprinsul unor inscripţii rezultă că organizarea bisericească se desăvârşea treptat, în funcţie de creşterea numărului credincioşilor şi a bunurilor materiale, pe care le acumula biserica.

În centrele în care s-au făcut cercetări, au fost identificate ruinele a peste douăzeci de bazilici paleocreştine, unele prezentând urme de refaceri succesive în timp. Astfel, la Tropaeum Traiani s-au descoperit nu mai puţin de cinci bazilici din secolele IV-VI, arătând situaţia înfloritoare a creştinismului în această cetate. Patru se aflau în interiorul cetăţii, iar a cincia - o bazilică de cimitir - în afară de zidurile acesteia.

Una dintre bazilicile din cetate, „bazilica de marmură, numită astfel din cauza materialului cu care fusese construită, este singura bazilică cu atrium cunoscută până acum în Dobrogea, legându-se strâns prin planul său de bazilicile elenistice din spaţiul Mării Egee şi de la Constantinopol. Planul bazilicii cu transept şi criptă, din aceeaşi localitate, prezintă o izbitoare asemănare cu una dintre bazilicile descoperite la Filipi, în Macedonia, şi aminteşte totodată pe acela al renumitei bazilici a sfântului Dumitru de la Tesalonic.

Săpăturile arheologice de la Histria au adus la lumină ruinele a trei bazilici publice şi pe ale unei capele, în cuprinsul unei mari clădiri, toate din secolele V-VI ale d.Hr. Alte trei bazilici dintre care planul uneia pare a arăta o influenţă central-microasiatică sau siriană, au fost descoperite la Troesmis. Câte două bazilici paleocreştine au apărut la Axiopolis, Argamum şi Noviodunum, iar câte una la Callatis, Ulmetum, Dinogetia şi Ibida.

La Constanţa, lipsa unor săpături arheologice sistematice, din cauza construcţiilor oraşului modern, care se suprapun ruinelor oraşului Tomis, n-a dus până în prezent la descoperirea nici unei bazilici paleocreştine, deşi textele, inscripţiile şi numeroasele descoperiri izolate arată cu certitudine existenţa unor astfel de construcţii, unele de dimensiuni foarte mari.

Odată cu încetarea stăpânirii romano-bizantine în Dobrogea, a luat sfârşit viaţa urbană a provinciei şi cultura legată de aceasta. Aşezarea slavilor pe teritoriul provinciei şi apoi luarea în stăpânire a acesteia de către bulgari, au dat lovituri hotărâtoare sclavagismului în descompunere, deschizând astfel calea formării unor relaţii noi de producţie, relaţiile feudale.

Check Also

Tendinţe şi opţiuni în cultura românească interbelică

Europenism şi naţionalism Dacă în secolul al XIX-lea dominanta culturală erau elementele de unire între …

Cultura ceramicii pictate de tip Petreşti

Încă demult se cunoşteau în Transilvania centrală şi vestică resturi de ceramică pictată, fină, executată …

Cultura dacică în secolele I î.Hr. şi I d.Hr.

Vorbind de cultura dacică, înţelegem să expunem în paginile ce urmează nu atât aspectul ei …

Cultura în vremea feudalismului timpuriu pe teritoriul României

Săpăturile arheologice recente au scos la iveală urme de cultură românească încă din veacul al …

Cultura în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea

Problemele culturii româneşti capătă în cursul secolului al XVII-lea o complexitate tot mai mare, datorită …