Cu o uşoară nostalgie, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Descendenţa spirituală a lui Nichita Stănescu vine, fără îndoială, din lirismul lui Minai Eminescu, căruia îi şi dedică poezia sa de debut, O călărire în zori, din poetica filozofică a lui Lucian Blaga, din ermetismul lui Ion Barbu, fiind, asemenea lui Arghezi, un inovator al Cuvântului.

Eugen Simion defineşte opera lui Nichita Stănescu ca fiind „Poezia poeziei. Criza de identitate. Un poet al transcendenţei”, concepţie sugerată încă din titlul studiului, care face parte din lucrarea „Scriitori români de azi”, în care criticul sesizează originalitatea artistică a poetului.

Privitor la concepţia sa literară, Nichita afirma într-un eseu de tinereţe: „clasicul vede idei, romanticul sentimente, modernul vede deodată ideile şi sentimentele, dar le vede cu cuvintele”.

Pentru Nichita, Cuvântul are materialitate, fiind „preumblare prin şinele lucrurilor”, iar Poezia e definită ca „aventura cuvântului”, aşadar Poezia este comunicarea Sinelui cu Sine, prin Cuvânt. Lumea, ca atare, nu există în afara cuvântului, ci se manifestă prin revelarea eului, a cunoaşterii de sine.

Volumul Sensul iubirii (1960) constituie debutul lui Nichita Stănescu, dar consacrarea definitivă a valorii şi originalităţii poetului o decide al doilea volum, apărut în 1964 şi intitulat O viziune a sentimentelor, din care face parte poezia Cu o uşoară nostalgie.

Tema

Tema poeziei exprimă nostalgia cu care eul liric priveşte trecuta perioadă a tinereţii, când entuziasmul, speranţa fericirii depline, strălucirea spirituală îi dădeau înălţare şi înflăcărare sufletească.

Titlul

Titlul este o confesiune sugestivă pentru ilustrarea temei, eul liric exprimându-şi starea de nostalgie care-l copleşeşte atunci când rememorează anii plini de elan şi aspiraţii ai tinereţii. Totuşi, sentimentul nu are încărcătură tragică, întrucât nostalgia este „uşoară”.

Structură, semnificaţii, limbaj poetic

Poezia Cu o uşoară nostalgie este construită sub forma monologului adresat şi structurată în două catrene şi o cvinarie (cinci versuri), având versuri inegale.

Prima strofă

Strofa întâi reflectă două planuri ce se îmbină armonios: unul obiectiv al naturii şi celălalt, subiectiv, în care se manifestă sentimentele eului liric.

Incipitul

Incipitul este reprezentat de elementele corelative „cu cât”, „cu atât” şi ilustrează relaţia de opoziţie dintre lumină şi întuneric: „Cu cât se-nsera [...], / cu atât începeau să lumineze mai tare”.

Nichita Stănescu

Amintirea anilor de tinereţe defineşte stările specifice acestei vârste, când eul liric hoinărea, pe înserat, împreună cu iubita sau cu tinereţea, - „inimile noastre de hoinari” -, în căutarea iluminării spirituale, a idealurilor misterioase, iar năzuinţa spre marea descoperire îi face să se simtă „căutătorii pietrei filozofale”. Persoana I plural, „inimile noastre”, ca marcă a eului liric, poate sugera cuplul de îndrăgostiţi ori ipostaza adultului ce regăseşte şinele „de-atunci” în suflet şi în gând, aşa cum reiese din ultimul vers al poeziei.

Strofa a doua

În strofa a doua se distinge hotărârea tânărului de a atinge cunoaşterea absolută, de a găsi „piatra filozofală”, idee ilustrată prin substantivul „totul”, ce devine laitmotiv: „Totul trebuia să se transforme în aur, / absolut totul”.

Izbânda spirituală a tinereţii se defineşte printr-o enumerat ie a elementelor esenţiale imateriale, „cuvintele tale, privirile tale, aerul”, care sugerează starea extatică a vârstei: „prin care pluteam, sau treceam de-a-notul”. Ca instanţă a comunicării, eul liric se adresează la persoana a II-a singular oricărui tânăr animat de înălţare spirituală ori, în relaţie cu ultimul vers al poeziei, se adresează sieşi, propriului suflet, propriului gând.

Strofa a treia

Strofa a treia este dominată de ideea timpului, care se manifestă diferit din perspectiva relaţiei cu eul liric. La vârsta de aur a tinereţii, clipele sunt dilatate, dimensiunea lor este metaforizată prin „lacuri de câmpie”, iar tinerii le simt intensitatea cu entuziasm. Versul „Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie” accentuează perceperea timpului în mod deosebit de la o vârstă la alta, distingându-se aici opoziţia dintre starea de visare a tinereţii şi luciditatea prezentului, când maturul sesizează schimbarea esenţială a valenţei temporale.

Astfel, câmpul semantic al termenului timp este reprezentat la vârsta tinereţii de „clipele mari”, pe când la maturitate există doar „ora” visării încărcate de tristeţe. Ipostaza eului liric se distinge prin marca lexico-gramaticală a pronumelui personal „noi”, pluralul persoanei I sugerând fie tinereţea, ca substantiv colectiv ce însumează o întreagă generaţie, fie adultul conştient de existenţa sinelui „de-atunci”, care se reflectă în sufletul şi gândul eului liric.

Finalul

Versul final este o interogaţie retorică prin care eul liric se adresează nostalgic tânărului „de-atunci”, aflat undeva în şinele poetic al maturităţii, familiaritatea elegiacă fiind sugerată de pronumele personal „tu” şi de cele două vocative „suflete” şi „gândule”. Un accent aşezat asupra retrăirii nostalgice a vârstei tinereţii îl constituie schimbarea timpului verbelor de la imperfectul predominant în poezie („pluteam”, „treceam”, „nu mai conteneam”), la timpul prezent din ultimul vers: „Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?”.

Limbajul artistic

Limbajul artistic se înscrie în originalitatea specifică lirismului stănescian, caracterizat mai ales prin transparenţa imaginii. Încă din titlu epitetul în inversiune „uşoară nostalgie” avertizează asupra tonului elegiac ce defineşte sentimentul eului liric. Relaţia de opoziţie lumină-întuneric din prima strofă exprimă ideea că misterul înserării din planul exterior al naturii declanşează taina iluminării spirituale, în planul interior al simţirii umane.

Metafora „căutătorii pietrei filozofale” accentuează aspiraţia către cunoaşterea ideală a tinerilor înflăcăraţi şi încrezători în forţele lor. Strălucirea spirituală a vârstei de aur este sugerată de elemente de recurenţă, substantivul „totul” devenind un laitmotiv al strofei a doua. Comparaţia cu care se deschide ultima strofă, „Clipele erau mari ca nişte lacuri / de câmpie” accentuează tema timpului răbdător la vârsta tinereţii, când curgerea lui este în favoarea omului.

Poezia este editată sub forma unei epistole către sinele de odinioară, având ca subiect al comunicării rememorarea afectivă a propriei tinereţi încărcate de elan şi optimism impetuos, de dorinţe şi aspiraţii înălţătoare. Nichita Stănescu imaginează această scrisoare sub forma unui monolog adresat, o întoarcere către sine, idee susţinută de prezenţa în poezie a alternării persoanei I singular şi plural cu persoana a II-a singular, în care pronumele personal „noi”, „eu”, „tu” sugerează prezenţa unui alter ego, interesat de retrăirea, prin amintire, a senzaţiilor şi emoţiilor avântate ale sufletului şi gândului „de atunci”, ascunse undeva, m adultul de azi: „Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?”.

Prozodia

Poezia are două catrene şi o cvinarie, la care ultimul vers, al cincilea, ar putea fi, din punct de vedere ideatic, vers liber, cu nuanţă conclusivă.

Primele două strofe au semirimă, în prima rimează primul vers cu al treilea (abac), iar în strofa a doua, versul al doilea cu al patrulea (abcb). În ultima strofă, cvinaria, semirima este reprezentată de versul al treilea care rimează cu versul liber, ultimul al poeziei (abcdc). Măsura este variabilă, piciorul metric cel mai scurt fiind alcătuit din 4 silabe, iar cel mai lung din 14 silabe.

Particularităţile poeziei lui Nichita Stănescu sunt ilustrate de evoluţia liricii sale, relevând un univers complex din care nu lipsesc dragostea, puritatea şi ostentaţia adolescenţei, viaţa, moartea, timpul, precum şi simbolurile perfecţiunii: sfera, punctul, pătratul, cercul. Referindu-se la specificul liric stănescian, Eugen Simion afirma că poetul „se face că se joacă cu nişte jucării ce se cheamă univers, destin, existenţă, iubire, moarte, singurătate”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …