Cruciada antiotomană din primăvara anului 1514

Înţelegerea cu turcii nu a fost însă de lungă durată, deoarece aceştia nu renunţaseră nici un moment la planurile lor de cotropire a Europei centrale. Astfel, în condiţiile creşterii contradicţiilor interne, au loc invaziile turceşti din anii 1512-1513. Pentru stăvilirea acestora şi pentru alungarea turcilor din Europa se proiectează organizarea unei cruciade antiotomane.

Arhiepiscopul primat al Ungariei, Toma Bakocz, publică, la 16 aprilie 1514, bula papei Leon al X-lea pentru chemarea la cruciadă, promiţând ţăranilor iobagi participanţi eliberarea din iobăgie. Ţărănimea aservită, dornică să obţină libertatea făgăduită, plebeimea oraşelor, în frunte cu meşteşugarii săraci, chiar unii nobili mici, împovăraţi de datorii, se adună în tabăra din apropierea Budei, „mai de grabă sătui de viaţă, decât din dragoste pentru religie”, după spusele contemporanului Paolo Giovio.

Nobilimea mare - în frunte cu vistierul Ştefan Telegdi, unul din cei mai mari feudali şi mai cruzi exploatatori - a sesizat primejdia, atrăgând atenţia nobilimii că mulţimea înarmată va întoarce armele împotriva ei. Interesele clerului superior - în frunte cu arhiepiscopul Toma Bakocz - care nădăjduia să realizeze beneficii materiale importante în urma înfrângerii turcilor, şi interesele nobilimii, care voia să îndepărteze primejdia turcească prin jertfa de sânge a ţărănimii şi a sărăcimii oraşelor, au tras mai greu în cumpănă. La rândul ei, ţărănimea era interesată să împiedice extinderea stăpânirii turceşti, deoarece aceasta însemna distrugerea de bunuri materiale şi de vieţi omeneşti, mai ales din rândurile maselor populare.

La 24 aprilie, Gheorghe Doja - un ţăran secui ridicat în rândul micii nobilimi, drept răsplată pentru faptele de vitejie dovedite în mai multe războaie împotriva turcilor - este numit comandantul militar al cruciadei. O mulţime de trimişi se răspândesc prin ţară, chemând poporul la cruciadă. O cuvântare pe care a rostit-o Doja, prin care chema pe ţărani la luptă, ca pe nişte tovarăşi egal îndreptăţiţi, făgăduindu-le să împartă totul cu ei, precum şi scutirea de obligaţii feudale, a avut drept rezultat adunarea, în tabăra de la Rakos, din apropierea Budei, a unui număr de circa 40.000 de ţărani şi orăşeni săraci.

Alte mulţimi - ţărani, lucrători de la ocne şi mine, plebe orăşenească - se adună în alte locuri din Ungaria şi Transilvania. Nobilimea a răspuns fără entuziasm şi interes chemării, astfel încât armata „cruciată”- datorită componenţei sale - avea mai mult un caracter antifeudal decât antiotoman. Dorinţa ţărănimii de a scăpa de exploatarea feudală explică ecoul mare stârnit de chemarea la cruciadă în rândurile acesteia.