Craiova – unul din centrele Revoluţiei de la 1848

Oraşul Craiova se afirma mereu mai puternic în viaţa economică, politică, socială şi culturală a ţării. Tumultul înnoirilor proprii ţărilor române anunţa o epocă de mari prefaceri, salutară pentru destinele poporului. Valul antifeudal şi naţional eliberator, de unificare a ţărilor române, a avut pe culmile sale şi locuitorii Craiovei.

Prezenţa principalului oraş oltean în arena marilor frământări sociale şi politice decurgea din gradul său de dezvoltare, din acutele probleme care se ridicau în faţa locuitorilor prinşi într-o complexă stratificare socială şi în sfera confruntărilor de clasă şi a celor naţionale. Dintre revoluţionarii care aveau să deţină un rol marcant în desfăşurarea evenimentelor revoluţionare la Craiova, se impun Gheorghe Magheru şi Costache Romanescu care au intrat, după 1845, în rândurile societăţii secrete cu caracter politic „Frăţia”.

În perioada imediat anterioară revoluţiei din 1848, perioadă de adâncă efervescenţă politică, ideologică şi culturală, se înscrie memoriul trimis din Craiova domnitorului Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu. Memoriul reflectă viziunea orăşenilor privind unirea tuturor românilor. Gheorghe Bibescu presupunea că acest memoriu n-ar fi putut fi decât opera unei societăţi „conspirative”, condusă de Ioan Maiorescu.

Nemulţumirile adânci ale ţăranilor clăcaşi, dorinţa de ascensiune a burgheziei, antrenarea micii burghezii orăşeneşti în avântul ideilor novatoare, legătura permanentă în vederea înfăptuirii evenimentelor revoluţionare dintre Ioan Maiorescu, Gheorghe Magheru (în special), Christian Tell, Ion Heliade Rădulescu, A.T. Laurian, fraţii Goleşti, C.A. Rosetti, Ion Câmpineanu, Nicolae Pleşoianu, precum şi pregătirea intelectualilor vârstnici şi tineri în spiritul unui înalt patriotism, toate acestea laolaltă au creat în Craiova condiţiile prielnice pregătirii şi declanşării revoluţiei la 1848, nu numai în oraş, dar şi în întreaga Oltenie. Într-una din scrisorile trimise prietenului său Gheorghe Magheru, cârmuitorul judeţului Romanaţi, Ioan Maiorescu, referindu-se la atmosfera politică internă, îşi manifesta convingerea într-o schimbare revoluţionară: „... soarta Ţării Române o să se apropie cu hotărâre. Eu aştept lucruri însemnate şi mari…”

Meşteşugarii şi lucrătorii din întreprinderile oraşului au crescut numeric în spre jumătatea secolului al XIX-lea. Ponderea lor s-a reflectat, după 1830, şi în viaţa generală a Craiovei, în participarea lor la frământările nemulţumiţilor. Din rândurile acestora se vor recruta vajnici susţinători ai revoluţiei. Ţăranii, antrenaţi mai ales în jurul Craiovei la comerţul de pe pieţele oraşului, iau contact cu negustorii, cu lucrătorii, cu intelectualii şi caută o ieşire din starea lor mizeră.

Când, la sfârşitul lunii martie 1848, Nicolae Bălcescu a revenit în ţară de la Paris, împreună cu prietenul său Alex. Golescu Negru, în scurtul popas făcut la Craiova, a aflat că printre ţăranii doljeni, cuprinşi de o mare frământare, caracteristică preludiului unei noi ridicări la luptă, circula ideea că până la revoluţie „mai au o lună”. Trimişii ţăranilor veneau des din sate la Craiova, în primăvara anului 1848, pentru a afla veşti de la orăşeni despre „schimbarea soartei”.

Starea revoluţionară din Craiova şi din întreaga Oltenie trebuie să fi fost cunoscută celor iniţiaţi în lupta pentru revoluţie şi pentru Unire, de vreme ce, la 18 aprilie 1848, Axente Sever îi scria din Bucureşti lui Simion Bărnuţiu: „Oare când am fi noi în stare să răsculăm pe români din toate părţile, într-o înţelegere şi cu un scop şi am putea stoarce toate din mâna streinilor? Se aude că oltenii, aici e puterea românilor, ar fi umblând cu căciula într-o ureche şi ar fi zicând că acuma a venit timpul lor, o să le arate ei peste o lună la ciocoi!”.

Semnificativ este şi faptul că, puţin timp înaintea izbucnirii revoluţiei, la 9 iunie, pe Câmpia Islazului, Magheru a venit la Craiova, având drept gazdă pe Ioan Maiorescu. Fruntaşii paşoptişti craioveni au avut o participare activă la înfăptuirea revoluţiei, fapt atestat de scrisoarea trimisă de Ioan Maiorescu lui Gheorghe Magheru. După ce îl ruga să-i confirme vestea despre „reforma” din capitală (11 iunie) „ca să ne bucurăm”, profesorul îl înştiinţa totodată pe Magheru că la Craiova se alcătuise o gardă de tineri şi că revoluţionarii erau aşteptaţi cu nerăbdare „şi de tinerime şi de publicul cel mare”.

Check Also

Istoria Craiovei

Craiova este un oraş plin de istorie. Dintre lucrările care s-au ocupat de istoria acestei …

Craiova în timpul insurecţiei antifasciste

La Flotila 3 bombardament a fost organizat un grup de patrioţi condus de comunistul Manole …

Craiova – aşezare geto-dacică

A doua epocă a fierului (circa 350 î.Hr. – 102 d.Hr.) reprezintă etapa care s-a …

Craiova – oraşul procesului luptelor revoluţionare din 1933

În primele luni ale anului 1933, Craiova a fost teatrul unor puternice frământări ale maselor. …

Craiova – un valoros for ştiinţific

Societăţile ştiinţifice craiovene (cu deosebire „Prietenii ştiinţei”) au întreţinut relaţii de rodnică colaborare cu secţiunile …