Craiova în timpul Revoluţiei de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu

Un eveniment de importanţă covârşitoare pentru istoria ţării se va petrece la începutul secolului al XIX-lea, când poporul a arătat că este decis să lupte cu orice sacrificii pentru eliberarea sa socială şi naţională. Suflul unei mari ridicări populare se resimţea pretutindeni. Invaziile străine repetate, prelungirea stării de război, la care se adaugă o fiscalitate excesivă au amplificat starea de nemulţumire a maselor.

În 1801, aproximativ 3.000 de ţărani din împrejurimile Craiovei care, potrivit unui izvor contemporan, se hrăneau cu pâine amestecată cu paie şi cu muşchi de copaci, împreună cu meşteşugarii săraci, înarmaţi cu topoare şi bâte, s-au ridicat împotriva slujitorilor domneşti. Agenţii lui Samurcaş, caimacanul Craiovei, biciuiau copiii şi-i puneau pe oameni pe cărbuni aprinşi, ca să-i silească să dea visteriei tot ce aveau. Această stare de permanentă frământare a locuitorilor oraşului era un factor de care au ţinut seama reprezentanţii acţiunilor de descătuşare din dependenţa otomană şi a interpuşilor fanarioţi, cu tot cortegiul de îngrădiri feudale. Pe acest teren, ideile unei revolte sociale şi naţionale vor prinde repede.

În 1816, este consemnată o organizaţie revoluţionară secretă, alcătuită pe baza principiilor revoluţiei franceze, care urmărea să declanşeze la Bucureşti şi Craiova o răscoală, să atragă masele pentru nimicirea tiraniei şi întronarea libertăţii. De altfel, în deceniul doi, la Craiova, au circulat numeroase manifeste şi materiale propagandistice şi au fost arestaţi câţiva reprezentanţi ai boierimii liberale, care militau pentru înlăturarea dominaţiei otomane şi pentru reforme social-economice şi politice.

Desfăşurată la o răscruce de epoci istorice, când se conturau zorii capitalismului, Revoluţia de la 1821 a constituit pentru locuitorii Craiovei un prilej de a se ridica la luptă pentru libertate socială şi naţională. Starea de nemulţumire, acumulată de decenii, a devenit acută în 1821, când meşteşugarii şi negustorii săraci s-au înrolat în detaşamentele de panduri ale lui Tudor, deschizând porţile revoluţiei la Craiova.

Însuşi conducătorul revoluţiei a manifestat un interes deosebit pentru Craiova, interes explicabil prin faptul că aici se desfăşurase o perioadă importantă a vieţii sale. La vârsta de 10-12 ani îşi începuse ucenicia cărturărească cu Lupu condicarul, rudă laterală a Vladimireştilor. A fost apoi încredinţat boierului loan Glogoveanu, în casa căruia şi-a făcut pregătirea profesională şi intelectuală, învăţând „carte pre limba grecească”. Tudor a devenit administratorul moşiilor lui Glogoveanu, s-a îndeletnicit cu comerţul de vite şi arendăşie.

În această calitate, Tudor Vladimirescu şi-a creat o intensă reţea de legături economice printre negustorii şi boierii craioveni, aşa cum rezultă din documentele vremii. Concomitent, în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, Tudor s-a înrolat ca pandur, devenind în scurt timp „comandir” de panduri. La încheierea războiului, îşi reia îndeletnicirile sale de arendaş şi negustor, revenind în dese rânduri la Craiova. Şederea la Craiova i-a permis să încheie numeroase tranzacţii comerciale cu o parte a notabililor oraşului.

La 7 iulie 1812, îi scria negustorului Nicolae Zoican din Orşova, omul său de afaceri „... până la zece zile să isprăveşti ce vei avea şi să vii negreşit aici (la Craiova)... fiindcă eu am o călătorie depărtată. Relaţii strânse a întreţinut Tudor Vladimirescu nu numai cu Glogoveanu, ci şi cu marele vistiernic Constantin Samurcaş, caimacamul Craiovei, cu marele negustor Constantin Hagi Enuş, cu bogatul măcelar Hristea. Hagi Enuş l-a susţinut pe Tudor Vladimirescu în ascensiunea sa administrativă, recomandându-l, în 1820, pentru a reprimi vătăşia plaiului Cloşani.

Casa Hagi Enuş dispunea de o avere fabuloasă, reprezentanţii ei, fraţii Constantin şi Petru, fiind membri ai Eteriei, interesaţi în susţinerea planurilor revoluţionare ale lui Tudor. La Craiova, ei reprezentau o adevărată „bancă” neoficială. În iunie 1821, deci după consumarea evenimentelor revoluţionare. Constantin Otetelişanu împrumută 13.600 taleri cu o dobândă de 7 taleri şi jumătate pe lună, punându-şi în schimbul banilor moşia Breasta, ca amanet.

Prin intermediul lui Hagi Enuş, Tudor Vladimirescu a întreţinut o corespondenţă secretă cu Samurcaş, caimacamul Craiovei în preajma revoluţiei. În peregrinările sale craiovene, Tudor Vladimirescu a antrenat şi pe fratele său Papa (Pavel) Vladimirescu care, la 11 decembrie 1820, împrumută 150 taleri de la familia Magheru cu care se înrudea, deoarece „pleacă la Craiova şi are mare trebuinţă de bani.

Afacerile craiovene i-au permis lui Tudor Vladimirescu să cunoască nu numai protipendada oraşului, ci şi aspiraţiile economice şi politice ale unor categorii mai largi de locuitori. Elaborând programul său revoluţionar, Tudor Vladimirescu a acordat un loc prioritar Craiovei ca un centru economic şi strategic deosebit. Cetatea Băniei, „Capitala micii Românii”, cum este frecvent denumită în izvoarele vremii, reprezenta o bază importantă, nu numai pentru populaţia oraşului, ci şi pentru întreaga Oltenie, fiindcă în cazul trecerii sale sub controlul forţelor revoluţionare „exista pericolul ca şi celelalte judeţe şi oraşe să se risipească şi să se turbure.

După declanşarea revoluţiei, temându-şi averile si poziţia socială, marii boieri şi negustorii bogaţi s-au retras spre locuri mai sigure fie spre Bucureşti, fie peste munţi în Transilvania. În schimb, micii negustori şi meşteşugarii au răspuns cu entuziasm chemării revoluţionare a lui Tudor Vladimirescu de a distruge „averile rău agonisite ale tiranilor boieri.

Participarea largă a populaţiei oraşului la lupta pentru dreptate şi „slobozenie” este reflectată în numeroase mărturii. Un negustor craiovean, Stamate Mărgărit, aflat cu o mare cantitate de marfă la Geormane, scria la 10 martie 1821 „...dă oi videa că n-am unde scăpa, mă duc la Todor, că primeşte omini cât de mulţi. Cal şi arme capăt, că altă putere nu-i, că să duc şi alţii: şi Petcu cu fratele lui chir Savă şi Nicolă cumnatul lui chir Vasile”.

Un alt martor ocular, negustorul craiovean Nestor Pavlovici scria, la 26 martie 1821, din Craiova lui Hagi Constantin Pop la Sibiu: „...s-a strigat ieri prin târg că toţi arnăuţii, negustorii, toţi cu arme să meargă la ordia cea mare să se scrie, să se bată pentru patridă şi pentru lege...” Acelaşi observator notează că populaţia se afla aproape în întregime la oaste. Cea mai mare parte dintre orăşeni s-a încadrat în rândurile apărătorilor Craiovei, având ca centru de reşedinţă şi rezistenţă împotriva turcilor, mănăstirea Jitianu, detaşamentul fiind condus de polcovnicul Ion Solomon, având şi steaguri.

Transformarea oraşului într-un centru strategic şi încadrarea lui în planul general al lui Tudor constituie o dovadă concludentă a locului pe care-l ocupa oraşul în gândirea militară a conducătorului revoluţiei. Pregătind mersul spre Bucureşti, Tudor, care nu a fost numai un om politic ci şi un excelent organizator şi strateg, nu putea lăsa descoperit oraşul în faţa iminenţei pericolului turcesc. În drum spre Bucureşti, Tudor a continuat să se intereseze de soarta capitalei oltene, aşa cum consemnează acelaşi negustor citat mai sus, Stamate Mărgărit, care comunică la 10 martie 1821 lui Hagi Enuş date privind exodul marilor boieri şi negustori, subliniind, totodată, că „...Tudor singur a dat de ştire la negustori să se dea în lături că vin turcii”.

De altfel marea ridicare socială şi naţională din 1821 s-a desfăşurat ca o mişcare organizată pe etape şi pe centre strategice-militare cum au fost în Oltenia: Cerneţi, Strehaia, Motru şi Ţânţăreni. În cadrul acestora, Craiova a avut o contribuţie esenţială la amplificarea bazei social-politice şi militare a revoluţiei, antrenând acele categorii care aşteptau semnalul luptei antifeudale.

Check Also

Poziţia caimacamilor lui Scarlat Callimachi în timpul Revoluţiei din 1821

Susţinerile unor istorici despre sprijinul dat de Constantin Samurcaş răsculaţilor în Oltenia implică negarea caracterului …

Prezenţa Craiovei în Războiul de Independenţă

În ziua de 9 mai 1877, în şedinţa parlamentului ţării Mihail Kogălniceanu făcea declaraţia istorică: …

Cucerirea puterii politice de către Tudor Vladimirescu. Relaţiile sale cu boierii divaniţi în a doua etapă a mişcării revoluţionare din 1821

Cel care s-a opus venirii lui Tudor Vladimirescu cu Adunarea norodului în capitală a fost …

Legăturile lui Tudor Vladimirescu cu turcii

Legăturile cu turcii, principalul cap de acuzare formulat de eterişti împotriva lui Tudor Vladimirescu, se …

Craiova – centru de cultură în Evul Mediu

Craiova s-a afirmat în viaţa Olteniei şi a Ţării Româneşti în secolul al XVI-lea ca …