Craiova în timpul lui Mihai Viteazul

Ridicarea unei noi boierimi din rândurile celei mijlocii şi mici (Goleşti, Buzeşti), interesată în apărarea privilegiilor şi a averilor ei, şi, prin urmare, în întărirea autorităţii domniei, apropie mult politica boierimii de cea a domniei. Marea bănie ajunge din nou o instituţie de prim ordin în timpul lui Mihai Viteazul, care, în calitate de cârmuitor al treburilor politice ale Olteniei şi ulterior ca domn, a fost preocupat de sporirea prestigiului ei.

Mihai Viteazul în numeroase acte de cancelarie arată că a fost mare ban al Craiovei. Astfel, la 20 februarie 1594, într-un document adresat călugărilor de la Mănăstirea Coşuna voievodul spune: „încă mai dinainte vreme când am fost domnia mea mare ban de Craiova”. La titlul de ban, Mihai revine şi în 26 septembrie 1597 într-un act de danie „cinstitei şi din inimă preaiubitei mamei mele, doamnei Teodora”, în care spune că moşiile dăruite „le-a cumpărat domnia mea când am fost ban al Craiovei”.

Un an mai târziu, la 6 septembrie 1598, trecând în revistă moşiile pe care le avea pe Olt, spune că au fost cumpărate „în zilele lui Mihnea Voievod şi în zilele lui Ştefan voievod, când am fost domnia mea mare stolnic şi mare postelnic şi mare agă şi mare ban al Craiovei, din truda şi din slujba pe care am slujit-o domnia-mea şi din averile domniei mele”.

O altă mărturie contemporană a istoriei lui Mihai Viteazul, cronica silezianului Baltasar Walther, publicată după cum se ştie în 1599, ne dă informaţii despre reşedinţa banului: „Craiova sau Crailova, oraş al Ţării Româneşti aşezat la marginile actuale unde strălucea nobilul ban Mihai, fiul domnitorului creştin Petru, premergătorul în domnie al lui Alexandru, despre care a fost vorba, vestit tuturor atât prin rangul părintelui şi privilegiul naşterii, cât şi prin frumuseţea armonioasă a trupului şi prin statura lui mândră”. Silezianul mai revine asupra titlului lui Mihai în cronica sa arătând că „Banul Mihai aflând de aceasta” (este vorba de porunca lui Alexandru cel Rău).

Ion Sârbu, într-o documentată istorie a lui Mihai Vodă Viteazul, domnul Ţării Româneşti, publicată în 1904, citind pe cronicarul maghiar Szamoskozy, arată că „nu şezu multă vreme Mihai la Craiova a doua oară ori că nu îndrăznea, ori că se învrăjbi iar cu Alexandru, ori că se simţea că i-a sosit vremea. Numai ce curând trecu munţii în Ardeal. Alexandru făcu repede ştire la Poartă. El se tânguia că banul Mihai, care a stăpânit ţinutul Craiovei, a fugit cu câteva poveri de aspri”.

Nicolae Bălcescu în „Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul”, referindu-se la acest fapt, arată că Mihai „administra de câtăva vreme banatul Craiovei şi aduse cu încetul această bănie în starea ei cea veche de neatârnare administrativă şi judecătorească şi ostăşească, fără altă legătură cu domnia ţării decât plata unui tribut. Astfel că în minutul când armata ţării era dezorganizată de domnul ce se temea de dânsa, el îşi organiză un trup de oştire, prin care ţinea în frână împilările turcilor şi ocrotea pe supuşii săi”.

Craiova, în timpul lui Mihai Viteazul, a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând, adesea, oraşul ca un important centru politic şi militar. Craiova se afirmă în politica românească de centralizare ca un factor activ, dând puterii centrale o boierime fidelă şi armate viteze prezente în marile evenimente legate de Unirea celor trei ţări româneşti. Pregătind, în primăvara anului 1600, unirea Moldovei cu Ţara Românească şi Transilvania, voievodul a încredinţat dregătoria de mare ban lui Preda Buzescu, unul dintre conducătorii boierimii care promova o politică ferm antiotomană.

Seismele politice, desele schimbări ale banilor, se explică prin menţinerea unei opoziţii boiereşti, care, apărându-şi interesele de clasă, intra în contradicţie cu autoritatea domnească obligată de gravitatea ameninţării otomane, să apeleze şi la alte categorii sociale (orăşeni, ţărani liberi). Acesta este sensul agitaţiilor politice care au loc la Craiova încă din 1593, când o delegaţie boierească, în frunte cu Stroie Buzescu şi Radu Florescu, a acţionat pentru înscăunarea ca domn a banului Mihai. Opoziţia politică dintre domn şi marea boierime, caracteristică nu numai evului mediu românesc, a determinat pe domnitorii ţării să facă din capitala olteană un sediu temporar, cu scopul de a controla, prin dregătorii de curte, politica marilor bani.

Craiova a fost în evul mediu şi un centru cu importante rosturi militare şi strategice, loc de grupare sau regrupare a forţelor militare şi ţinut de declanşare a acţiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste, pus la dispoziţia marelui ban, pentru păstrarea ordinii şi liniştii şi pentru reprimarea frământărilor şi răzvrătirilor ţărăneşti. Nefiind un oraş cu întărituri (ziduri şi cetăţi), bisericile şi mănăstirile fortificate, plasate în zonele marginale (Bucovăţ, Jitianu) erau puncte strategice, făcând legătura cu drumurile de comunicaţie din Oltenia. Oastea Craiovei era compusă din forţa militară a ţăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai marelui ban, din ţăranii liberi şi din mercenari.

În cronica amintită Baltasar Walther releva forţa militară a banului Craiovei, care dispunea de „multe steaguri de români, pentru nevoile dregătoriei sale, iar acum pentru apărarea acelor graniţe”. Oraşul devenise un centru important pentru recrutarea elementelor militare. Izvoarele atestă că din Craiova s-au îndreptat oştile, conduse de banii Manta şi Mihalcea, în decembrie 1594, împotriva contingentelor otomane de la Dunăre. Ele menţionează, de asemenea, prezenţa în câteva rânduri a lui Mihai Viteazul la reşedinţa sa craioveană, solicitată de evenimentele cu caracter militar, de liniştea ce trebuia asigurată aici.

În 1596, Mihai a trecut prin Craiova şi s-a îndreptat cu 4.000 ostaşi spre Timişoara, pe care o apără vitejeşte. Cu acest prilej a luptat şi la Cladova. În martie 1598, Mihai Viteazul vine la Craiova, însoţit de rudele sale şi ale soţiei. Erau prezenţi şi Buzeştii, căci voievodul se putea aştepta la o surpriză din partea turcilor de la Vidin, înspăimântaţi de atâţia participanţi la Craiova. Mihai, pregătind Unirea, a pus mult temei pe sprijinul oştilor craiovene, chemând pe boierii Buzeşti şi pe Udrea banul „să saie şi ei cu toate oştile Craiovei şi ale Jiului şi ale Mehedinţilor”. În octombrie 1599, Mihai Viteazul a trimis contra năvălitorilor turci din Oltenia, pe banul Craiovei, care-i biruie, luându-le şi steagurile.

Un „hronograf” - cronica internă a ţării, pe care Miron Costin a cunoscut-o - vorbeşte despre ultimele lupte ale voievodului „...iar Mihai Vodă, după războiul ce-l pierduse la Teleajen, strângea iar oaste... şi acum făcuse 7.000 de oameni - cum scrie hronograful - şi pornise pe Udrea, cu 4.000 de oameni, să-i facă strajă”.

După bătălia de la Bucov, în octombrie 1600, Mihai este din nou prezent la Craiova. În memoriul adresat împăratului Rudolf, Mihai spune: „Mă văzui constrâns a mă retrage, de-a lungul munţilor Ţării Româneşti, la Craiova”. Aici şi-a refăcut armata, purtând lupte, alături de banul Craiovei, învingând pe beiul de Vidin şi Nicopole. În timpul luptelor cu Simion Movilă, adunaţi la Craiova, cu oştile locale şi ale Mehedinţilor, Buzeştii întreprind o puternică ofensivă împotriva Movileştilor.

În anul 1601, când Tara Românească fusese ocupată de Simion Movilă, devenise mare ban (februarie 1601 - 8 mai 1602), Nestor Ureche, tatăl cronicarului umanist Grigore Ureche. Prezenţa boierului moldovean la Craiova reflectă frontul comun de rezistenţă al maselor craiovene şi a unei părţi a boierimii care se manifestau făţiş împotriva politicii filo-polone a noului domn.

În 1604, forţele locale conduse de Preda Buzescu banul au înfruntat o oaste de tătari ce pătrunsese prin sudul Dunării, provocând pagube gospodăriilor ţărăneşti. Un raport diplomatic ne furnizează informaţia că mercenarii, neplătiţi de domn, l-au părăsit pe marele ban, acesta având alături numai boierimea locală cu ajutorul căreia a pus capăt năvălirii tătare. Paginile de istorie militară a Craiovei duc la concluzia că Cetatea Banilor a fost nu numai o tabără militară a banului, ci şi o apărătoare a graniţelor ţării la Dunărea de Jos, un sprijin foarte puternic pentru libertatea Ţării Româneşti.

Citarea frecventă a oştilor Craiovei în cadrul diverselor acţiuni militare este, totodată, şi o dovadă de dezvoltare economică a oraşului şi a faptului că ele au contribuit, alături de celelalte contingente ale ţării, la istoricele evenimente din epoca marelui voievod.

Check Also

Ofensiva boierimii craiovene după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza

Îndepărtarea de la tron a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi aducerea dinastiei de Hohenzollern au …

Istoria Craiovei

Craiova este un oraş plin de istorie. Dintre lucrările care s-au ocupat de istoria acestei …

Craiova în timpul insurecţiei antifasciste

La Flotila 3 bombardament a fost organizat un grup de patrioţi condus de comunistul Manole …

Craiova – aşezare geto-dacică

A doua epocă a fierului (circa 350 î.Hr. – 102 d.Hr.) reprezintă etapa care s-a …

Craiova – oraşul procesului luptelor revoluţionare din 1933

În primele luni ale anului 1933, Craiova a fost teatrul unor puternice frământări ale maselor. …