Craiova – târg în centrul Olteniei

Dezvoltarea social-economică, demografică, căreia i se adaugă şi crearea Băniei de Craiova, la sfârşitul secolului XV, a constituit un complex de factori care a determinat importante prefaceri în configuraţia aşezării la jumătatea mileniului al doilea.

Craiova în această vreme era un târg, trecut prin stadiul satului de obârşie, întins pe moşia puternicilor boieri Craioveşti, unde se păstra tradiţia străbună de a ţine săptămânal un bâlci şi, anual, în toamnă, o nedeie. Târgul Craiovei s-a dezvoltat mai întâi în zona Bucovăţului - punct de interferenţă a drumurilor comerciale - deplasându-se apoi în zona unde astăzi este piaţa veche a oraşului.

Spre piaţa comercială a târgului Craiovei convergeau numeroase drumuri comerciale, cele mai importante fiind legate de economia rurală. Drumul ocnei „cobora de la Ocnele Mari - Vâlcea”, spre Craiova, pe drumul Slatinei; drumul sării, numit şi drumul „dealului”, trecea prin Craiova şi cobora spre Calafat (Drumul Diului: Vidinului), prin Radovanu, Perişor, Giubega, Galicea Mare, în zona de iernat a luncii Dunării dintre Jiu şi Calafat. Un alt drum comercial a fost cel al Bucureştilor.

Alte drumuri duceau spre munţi, Craiova fiind legată de marile centre comerciale din Transilvania, Braşov şi Sibiu. Aflată într-o fază preurbană (târg), Craiova se prezenta ca o unitate teritorial-administrativă, care cuprindea în perimetrul - „ocolul” - său satele din apropiere, precum şi întinse terenuri agricole şi viticole.

În jurul Craiovei, exista o mare concentrare de sate, din care 53 îşi păstrează şi astăzi toponimia. Amintim pe acelea care intră în raza sa: Bucovăţ, Breasta, Craioviţa, Făcăi, Branişte, Işalniţa etc. Fenomenul este reflectat cu claritate în documentul din 23 aprilie 1532, prin care voievodul Vlad înecatul dăruia lui Hamza, mare ban, „Craiova toată, cu tot hotarul şi cu toate satele şi seliştele şi cu ţiganii şi morile şi cu bălţile şi cu viile...”.

Craiova constituia nu numai centrul politic al băniei, ci reprezenta, totodată, şi centrul economic al unui complex de aşezări rurale care gravitau în jurul ei. Un deceniu mai târziu, în documentul din 25 iulie 1546 aşezarea e caracterizată prin formula „minunatul loc Craiova”.

În condiţiile dezvoltării producţiei de mărfuri, care începe să iasă din sfera economiei închise, Craiova, în calitate de centru care polarizează circuitul economic al aşezărilor vecine, de sediu al băniei şi loc de emitere a hrisoavelor de proprietate, nu mai poate fi apreciată drept sat, ci o aşezare preurbană, un oraş în devenire. De altfel, după prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraş, ca în documentul din 25 iulie 1582, prin care Mihnea Voievod întărea „lui Vuia şi fratelui său Drăguşin şi feciorilor lor, moşia în Bohani - Dolj, a patra parte...”, şi adăugându-se la sfârşitul actului „...să se ştie cum că au mărturisit aceşti boieri mai sus-zişi aceste moşii şi sat în oraşul Craiovei”.

Oraşul se închega pe temeiul importanţei sale administrative, ca reşedinţă de mari feudali. O vreme au convieţuit preocupările rurale agricole cu cele urbane, meşteşugăreşti şi comerciale. În „ogorul” oraşului s-au semănat şi recoltat cantităţi de grâne necesare consumului intern, de asemenea orzul şi meiul, aşa cum rezultă din referirile raguzanului loan Marini Poli, unul dintre diplomaţii epocii lui Mihai Viteazul.

În afara cerealelor, în perimetrul oraşului se întindeau terenuri cu livezi şi vii. Ca în cele mai multe dintre localităţile situate la zona de contact dintre dealuri şi câmpie, agricultura se îmbină cu creşterea vitelor, Oltenia fiind recunoscută ca o regiune producătoare de animale pentru export. Marii boieri Craioveşti făceau un intens comerţ cu vite, comerţ care le asigura cea mai mare parte a veniturilor.

În 1588, Stepan vel clucer cumpăra nişte locuri şi livezi de la craioveni, plătind „...120 porci graşi şi un porc câte 120 aspri, viu peste tot 14.400 de aspri şi drept 30 vaci şi o vacă câte 200 aspri, viu peste tot 6.000 aspri”.

În 1570, marele ban Dobromir judeca la Craiova un proces în care părţile implicate reclamau 4 boi şi 9 vaci. Prin dezvoltarea producţiei meşteşugăreşti, în condiţiile diviziunii sociale a muncii, aceasta devine parte integrantă a vieţii oraşului. În Craiova, în secolul al XV-lea erau meşteşugari specializaţi în prelucrarea fierului.

Într-un document din 1587 e menţionat un Manea săbierul - făcătorul de săbii. În 1594 era prezent la Craiova raguzanul Mina sau Mino care a zugrăvit portretele lui Mihai Viteazul şi Petre Cercel de la mănăstirea Călui, ctitoria Buzeştilor. Acest meşter a ajuns şi agent diplomatic, pentru Veneţia, al voievodului. Tot acum sunt întâlniţi meşteşugarii lemnari, care confecţionau acoperişurile aşezămintelor religioase şi ale caselor boiereşti. Se crea, astfel, posibilitatea pentru craioveni să împletească activitatea meşteşugărească şi comercială cu cea agricolă.

Sâmburele comercial al Craiovei îl formau micile înălţimi care înconjurau „Vâlceaua Elca” - „Piaţa Veche”, cu uliţele de negustori şi mahalalele în jurul cărora se strângeau satele, fiecare cu biserica. Locuinţele şi gospodăriile negustorilor erau în partea de sus a târgului.

Pe un spaţiu în formă de potcoavă se aflau casele boiereşti, dintre care se detaşau casele băniei. Nu putem şti câte prăvălii erau atunci în Craiova, dar mănăstirea Stăneşti-Vâlcea avea, în 1593, 6 prăvălii care desfăceau produse agricole şi meşteşugăreşti ale domeniilor ei. Dacă mănăstirea Coşuna de la Bucovăţ avea în acest timp prăvălii în Bucureşti, incontestabil că stăpânea şi la Craiova. Şi reprezentanţii banilor se îndeletniceau cu negoţul: marele ban Dobromir dăruia mănăstirii din Stăneşti 6 prăvălii.

Prăvălii aveau şi boierii care din veacul al XVI-lea erau legaţi de schimbul de mărfuri intern şi extern. Buzeştii au adus mărfuri pe piaţa Craiovei, având legături comerciale cu negustori din Peninsula Balcanică îndeosebi cu cei din Raguza, şi sporadic cu Polonia, Boemia, Austria.

Avântul economic şi cultural al Craiovei va cunoaşte frânări succesive datorate numeroaselor incursiuni otomane şi situaţiei precare în care se aflau ţările române la bariera dunăreană împotriva asalturilor repetate ale Imperiului turcesc spre centrul Europei.

Check Also

Craiova – oraşul procesului luptelor revoluţionare din 1933

În primele luni ale anului 1933, Craiova a fost teatrul unor puternice frământări ale maselor. …

Craiova – un valoros for ştiinţific

Societăţile ştiinţifice craiovene (cu deosebire „Prietenii ştiinţei”) au întreţinut relaţii de rodnică colaborare cu secţiunile …

Craiova în anii creşterii primejdiei fasciste

Anii 1933 şi 1934 au fost bogaţi în manifestaţii de unitate muncitorească, comunişti, socialişti şi …

Craiova – bănie şi oraş medieval

La sfârşitul secolului al XVI-lea se desfăşura un puternic comerţ de tranzit, iar vama de …

Craiova la începutul revoluţiei populare din 1944-1947

În numerele sale din decembrie 1944 şi ianuarie 1945, ziarul „Înainte” îşi informa cititorii despre …