Craiova în perioada marilor reforme

Regimul politic liberal limitat, introdus în anul 1859, deşi permitea pătrunderea unor elemente burgheze în aparatul politic-administrativ, favoriza tot păturile înstărite. Legea electorală, pe care Principatele au dobândit-o prin Convenţia de la Paris, acorda drepturi politice numai unui număr foarte mic de locuitori. Astfel, în anul 1859, la Craiova căpătau dreptul de a alege numai 116, adică 0,49%, şi cu tot sporul din anii următori - 126 în anul 1860, 148 în 1861, 151 în 1862 şi 152 în 1863 - numărul alegătorilor tot nu a ajuns să atingă nici măcar procentul de 1% din populaţia oraşului.

Analizând componenţa corpului alegătorilor direcţi din oraşul Craiova, care aveau un capital de cel puţin 6.000 de galbeni, se constată că marea lor majoritate nu erau interesaţi în susţinerea schimbărilor social-economice şi politice radicale ce le reclama, în acel timp, societatea românească. Dintre cei 153 de alegători, 52 îşi realizau venitul de cel puţin 6.000 galbeni numai din exploatarea moşiilor, 52 din moşii, arenzi, prăvălii, comerţ, industrie sau speculaţii financiare, iar 47 din case, prăvălii, comerţ, industrie, arenzi şi finanţe.

Ca urmare, aproape 70% din cei chemaţi să aleagă sau să fie aleşi deputaţi în Cameră erau direct uzufructuali ai relaţiilor feudale din agricultură. La aceştia trebuie adăugat încă un procent însemnat din ultima categorie, în rândul căreia figurează mulţi arendaşi, şi ei beneficiari ai relaţiilor feudale şi apărători tot atât de îndârjiţi ai acestora. Chiar şi restul elementelor burgheze bogate, ce se bucurau de drepturi politice, erau legate prin numeroase fire de economia rurală.

Acest „corp electoral” avea sub controlul său şi întregul aparat administrativ şi represiv municipal prin care îşi promova interesele. În felul acesta, politica social-economică, fiscală a administraţiei oraşului faţă de masele populare nu s-a schimbat în esenţă, cu singura deosebire că a devenit mai aspră. Boierimea reuşeşte astfel să se sustragă în continuare de la contribuţiile fiscale către stat în dauna maselor şi a statului.

Astfel se explică violentele tulburări ale maselor populare craiovene din toamna anului 1860, la nici doi ani după realizarea unui ideal scump lor: Unirea. Noua lege a patentelor, din anul 1860, care sporea patentele şi numărul meseriaşilor şi negustorilor ce trebuiau să plătească darea, clasificările abuzive, care loveau în păturile micilor negustori şi meseriaşi au lărgit frontul nemulţumirilor care se agita ameninţător.

În octombrie 1860, municipalitatea intenţiona să creeze noi venituri pentru casa municipală, printr-o nouă impunere a maselor. În faţa protestului energic al păturilor mijlocii şi sărace ale oraşului, prefectul Gheorghe Marghiloman a decis să procedeze la arestarea conducătorilor maselor, în noaptea de 6-7 noiembrie 1860, sperând să pună astfel capăt manifestaţiilor ce ţineau de aproape două săptămâni. Efectul a fost însă contrariu.

A doua zi, 7 noiembrie, masele, în mare număr, au Venit la prefectură cerând eliberarea celor arestaţi, dar au fost întâmpinate de către armată, cu focuri de arme. În ciocnirea cu armata, au căzut primele victime. Neînarmate, masele au răspuns spărgând cu cărămizi geamurile prefecturii, poliţiei şi tribunalului comercial, bătând pe deputaţii mahalalelor ce se arătaseră solidari cu municipalitatea. După ce s-au înarmat cu arme şi pari, la miezul zilei au atacat din nou prefectura, cu noi pierderi însă.

La 8 noiembrie, masele s-au strâns din nou în faţa prefecturii, unde au depus şi morţii pe care administraţia îi îngropase în grabă în cursul nopţii la marginea oraşului. Prefectul, care primise între timp şi alte ajutoare armate, încerca să liniştească masele tipărind proclamaţii prin care cerea să se respecte legile şi ordinea, ameninţând pe cei ce vor continua să se răzvrătească.

Proclamaţiile au fost rupte şi mulţimea a atacat din nou prefectura fără alt rezultat în afară de noi victime. Cifra totală a morţilor s-a ridicat la 13, dar ea pare a fi fost mult mai mare, iar a răniţilor peste 40. Primind noi întăriri, prefectul trecea la contraofensivă scoţând în stradă detaşamente de dorobanţi să reprime mişcarea. Intervenţia generalului Magheru, care se bucura încă de popularitate, a adus linişte. Administraţia continua să se teamă că masele vor relua lupta, şi, procedând la noi concentrări de dorobanţi în Craiova, a instituit starea de asediu.

Evenimentele petrecute la Craiova în toamna anului 1860 au demonstrat menţinerea unui viu spirit revoluţionar în rândul maselor populare şi, împreună cu răzvrătirile ce au avut loc în aceeaşi vreme la Ploieşti, au avut menirea să atragă atenţia, încă de pe atunci, domnitorului Cuza şi elementelor progresiste ce-l înconjurau asupra necesităţii lărgirii bazei sociale a regimului politic.

Deşi politica administraţiei locale nu s-a schimbat cu nimic în urma puternicilor răzvrătiri din 1860, masele au înţeles tactica urmată de domnitor, au înţeles importanţa majoră a consolidării statului naţional de care atârna însăşi democratizarea statului român. În ianuarie 1862, când se încheia procesul de desăvârşire a unităţii politice şi administrative a Principatelor Unite, pentru care domnitorul depusese mari eforturi, acesta primea o telegramă semnată de aproape 500 craioveni care-l felicitau pentru modul cum a ştiut să realizeze acest act, fiind „însufleţit, totdeauna, de cel mai curat şi mai înţelept patriotism”. Semnatarii îi transmiteau totodată „omagiile celui mai credincios devotament şi a celei mai vii recunoştinţe” şi „încredinţarea cea mai nestrămutată - aşa cum dorea şi domnitorul - că toţi fiii Oltului îşi iubesc patria lor şi o vor apăra”.

Forţele retrograde care controlau puterea legislativă l-au împiedicat însă pe domnitor să treacă imediat la înfăptuirea marilor reforme pentru modernizarea statului român. Viaţa politică a Craiovei, în anii 1862-1864, a fost puternic dominată de problema fundamentală a acelor ani: reforma. De înfăptuirea acesteia depindea însuşi viitorul naţiunii. Situată în mijlocul judeţului cu cei mai mulţi clăcaşi din ţară, cu cele mai grave contradicţii sociale şi cu cel mai puternic grup de boieri reacţionari din provincie, Craiova a fost în aceşti ani terenul unor aprige confruntări sociale, legate de încercările boierimii de a împiedica împroprietărirea ţăranilor. Masele populare orăşene fiind interesate în slăbirea puterii economice a boierimii, îndepărtarea dominaţiei politice oligarhice a acesteia şi democratizarea vieţii politice au sprijinit lupta domnitorului pentru adoptarea legii rurale.

Lovitura de stat de la 2 mai 1864, deschidea drumul reformei agrare şi electorale, a fost aprobată cu entuziasm de masele populare craiovene prin plebiscit. Primirea rezultatului plebiscitului din întreaga ţară de către domnitor, la 21 mai 1864, a fost sărbătorită la Craiova cu mare entuziasm. Deşi prefectul asigura pe domnitor, prin raportul înaintat, că evenimentul a fost salutat de toţi „locuitorii acestui oraş fără osebire de clasă şi profesiune”, totuşi, în coloanele de manifestanţi care au defilat prin faţa cazinoului Minerva se distingeau numai corporaţiile de negustori şi meseriaşi, funcţionari civili şi militari, o coloană de infanterie şi dorobanţi, după care, dând tot coloritul manifestaţiei, urmau delegaţiile de ţărani, mai ales ale celor şase plăşi, venite şi pentru primirea armelor care s-au distribuit comunelor rurale.

După o avangardă formată din 24 călăreţi, „juni în costume naţionale de sărbătoare, cu flori şi frunzare, având drept muzică cimpoiul, vioara şi toba ţărănească...” urmau coloanele meseriaşilor şi negustorilor cu stindardele corporaţiilor, apoi delegaţiile fiecărei plăşi având câte o avangardă formată din ţărani purtând fiecare „câte o puşcă în mână, carul cu 4 boi încărcat cu arme, ornat cu flori, frunze, panglici tricolore, formând ca un fel de cunune la coarnele boilor. La stânga şi dreapta carului, câte 8 locuitori”. Victoria împotriva forţelor retrograde a fost sărbătorită de către masele populare în Craiova într-o atmosferă de încredere în destinele sale democratice, cu sentimentul că „ţearra nu va mai pieri”.

Seria marilor reforme produce astfel mari schimbări în viaţa oraşului Craiova. Noi pături ale burgheziei au fost chemate să conducă, prin legea electorală, o nouă administraţie, bazată în mare parte pe principiul descentralizării administrative, cu bugete proprii, o nouă justiţie cu legi noi care reglementau relaţiile dintre cetăţeni şi principiile cele mai avansate ale dreptului burghez din acea vreme din Europa, un învăţământ mai larg. Alături de Codul civil şi penal, a fost elaborat un cod comercial menit să apere interesele negustorimii cu o pondere atât de însemnată în viaţa oraşului şi cu scopul asigurării afacerilor comercianţilor şi industriaşilor.

Decretarea legii rurale de la 14/26 august 1864, prin care se desfiinţau relaţiile feudale şi se „eliberau” ţăranii, împroprietărind o bună parte dintre ei, deschidea perspective dezvoltării capitalismului, consolidării statului naţional unitar independent. Pentru Craiova, a cărei viaţă economică era strâns legată de relaţiile agrare, descătuşarea forţelor de producţie capitaliste prin legea rurală căpăta sensuri mult mai bogate. Slăbirea puterii economice a boierimii însemna, totodată, lărgirea bazei regimului politic, lărgirea terenului de aplicabilitate a legii electorale, permiţând accesul spre puterea politică unor noi pături sociale.

La doar două zile după decretarea legii rurale, Mihail Kogălniceanu, unul dintre autorii principali ai legii rurale, vrând să constate efectele decretării legii, pornea într-o vizită în Oltenia, în regiunea în care criza relaţiilor feudale se arătase deosebit de gravă şi necesitatea reformei agrare cu atât mai mult. La 19 august 1864, masele populare craiovene făceau o primire triumfală primului ministru, în semn de recunoştinţă faţă de lupta sa pentru adoptarea legii rurale.

Moşierii şi arendaşii craioveni însă au făcut eforturi mari pentru a eluda pe toate căile şi pe toate mijloacele reforma agrară şi au reuşit în parte. În curând, „monstruoasa coaliţie”, care-şi avea partizani şi în Craiova prin G.B. Ştirbei şi Eugeniu Carada, aflaţi în fruntea ei, izbuteau să înlăture de la conducerea ţării pe domnitorul Cuza întrerupând şirul „marilor fapte”, frângând ritmul de dezvoltare a ţării pe calea progresului social si economic.

Check Also

Ofensiva boierimii craiovene după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza

Îndepărtarea de la tron a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi aducerea dinastiei de Hohenzollern au …

Istoria Craiovei

Craiova este un oraş plin de istorie. Dintre lucrările care s-au ocupat de istoria acestei …

Craiova în timpul insurecţiei antifasciste

La Flotila 3 bombardament a fost organizat un grup de patrioţi condus de comunistul Manole …

Craiova – aşezare geto-dacică

A doua epocă a fierului (circa 350 î.Hr. – 102 d.Hr.) reprezintă etapa care s-a …

Craiova – oraşul procesului luptelor revoluţionare din 1933

În primele luni ale anului 1933, Craiova a fost teatrul unor puternice frământări ale maselor. …