Craiova – oraşul procesului luptelor revoluţionare din 1933

În primele luni ale anului 1933, Craiova a fost teatrul unor puternice frământări ale maselor. Elementul cel mai combativ, muncitorimea, şi-a exprimat cu hotărâre dezacordul faţă de măsurile guvernului şi patronatului, solidaritatea activă cu lupta eroică a ceferiştilor şi petroliştilor, protestul vehement împotriva sângeroasei represiuni de la Atelierele CFR „Griviţa”, a judecării şi condamnării conducătorilor luptelor greviste din ianuarie-februarie 1933. Acţiunile lucrătorilor craioveni, ale funcţionarilor, meseriaşilor şi intelectualilor din anii care au urmat crizei, se înscriu în rândul luptelor împotriva pericolului fascist pentru apărarea independenţei şi suveranităţii ţării.

În aceşti ani au fost create altele noi la fabrica de postav „Munca”, „Industria produselor textile”, la Fabrica de ceramică „Mofleni”. S-au întărit organizaţiile sindicale, organizaţiile de tineret, filialele locale ale Ligii muncii, Blocul pentru apărarea libertăţilor democratice etc. Organizaţiile revoluţionare de masă au orientat acţiunile în aceşti ani spre combaterea celui mai periculos duşman al muncitorimii, al întregului popor, fascismul. Şirul acţiunilor antifasciste a început cu manifestările de simpatie şi adeziune totală faţă de cauza dreaptă a conducătorilor ceferişti şi petrolişti, al căror proces s-a rejudecat la Craiova în 4 iunie - 2 iulie 1934.

Orientarea guvernului Vaida pentru alegerea Craiovei ca loc de rejudecare a procesului conducătorilor luptelor din ianuarie-februarie 1933 se întemeia pe faptul că oraşul era un slab centru industrial şi ca urmare nu exista un proletariat numeros. Se sconta pe posibilitatea evitării unor frământări, demonstraţii în sprijinul acuzaţilor, între care Gheorghe Gheorghiu Dej, Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Gheorghe Vasilichi, aşa cum avuseseră loc la Bucureşti cu ocazia primei judecări a procesului.

Guvernanţii ţării nu au înţeles că scopurile şi obiectivele de bază ale luptelor ceferiştilor şi petroliştilor se identificau cu acelea ale clasei muncitoare şi forţelor democratice, progresiste, antiimperialiste, antifasciste din întreaga ţară. Şi de aceea, Craiova nu a fost oraşul „liniştei”, atât de mult dorită de clasele dominante, procesul aflându-se de la început în centrul atenţiei maselor muncitoare din ţară şi străinătate.

În timpul procesului, populaţia oraşului Craiova a organizat numeroase manifestări de simpatie cu cei judecaţi. La răscrucile de străzi, grupuri de orăşeni ieşeau zilnic în întâmpinarea convoiului, dimineaţa şi seara, făcând adevărate manifestări de simpatie cu cei ce se aflau pe banca acuzaţilor. I-au primit pe membrii familiilor celor judecaţi, i-au adăpostit în casele lor, ajutându-i să ia legătură cu cei din boxa acuzaţilor. De aceeaşi caldă primire s-au bucurat şi martorii sosiţi la Craiova pentru a depune mărturie în procesul ceferiştilor. Au fost organizate echipe speciale de muncitori pentru întâmpinarea martorilor la gară şi pentru a le asigura locuinţe pe timpul şederii la Craiova.

În zilele procesului a luat fiinţă un comitet de apărare a ceferiştilor care a editat ziarul „Apărarea ceferiştilor” (sediul redacţiei s-a aflat mai întâi în casa avocatului Costel Dianu strada A.I. Cuza, nr. 6, iar apoi în casa avocatului Nicolae Popilian, din strada Cuza Vodă nr. 68), cu scopul de a face cunoscută opiniei publice desfăşurarea procesului. În articolul „Cuvânt înainte”, din primul număr al ziarului, se arăta: „Este procesul vieţii de mizerie, şomaj şi robie în care trăiesc toţi aceia care muncesc şi lucrează cu braţul şi mintea (...).

Lupta dezlănţuită în Atelierele Griviţa şi în Valea Prahovei continuă şi, desigur nu sub ultimul său aspect, în proces, la Craiova ca şi la Bucureşti. Pentru eliberarea imediată a ceferiştilor arestaţi s-a pronunţat un mare număr de oameni ai muncii din întreaga ţară. Consiliul de război a primit numeroase proteste din toată ţara. Muncitori, ţărani, intelectuali, studenţi au trimis delegaţi pentru a depune în faţa Consiliului de război al Corpului I Armată proteste prin care cereau eliberarea imediată a conducătorilor luptelor muncitorilor ceferişti şi petrolişti.

În zilele fierbinţi ale procesului, între numeroasele delegaţii de muncitori, ţărani, intelectuali, studenţi, care au venit să exprime voinţa unanimă a maselor populare de a se pune capăt acestui proces, amintim delegaţia tinerilor din Bucureşti din care făceau parte Nicolae Ceauşescu, pe atunci un tânăr de 16 ani, Vasile Gabor, Vasile Pogăceanu, care voiau să depună ca martori în apărarea acuzaţilor şi „a citi adeziunile muncitorilor pentru stingerea procesului şi eliberarea deţinuţilor”. Delegaţia, înfruntând ameninţările şi teroarea aparatului represiv, aducea la proces solia tinerei generaţii de muncitori şi intelectuali care se pronunţa cu hotărâre pentru încetarea procesului. În momentul când încercau să intre în sala de şedinţe delegaţii au fost arestaţi.

Din comuna Cetate au sosit la proces delegaţi care au depus pe masa completului de judecată o cerere de eliberare imediată, semnată de 300 săteni. Manifestările de solidaritate cu acuzaţii au cuprins şi alte categorii sociale: intelectuali, ziarişti, avocaţi. Alături de „Apărarea ceferiştilor” şi alte gazete din Craiova au publicat articole referitoare la proces. În „Tribuna liberă” au apărut la rubrica „Colţuri din viaţă” 3 articole despre procesul ceferiştilor. Anunţând sentinţa dată de Consiliul de război al Corpului I Armată, ziarul scria că ultimul cuvânt al acuzaţilor a fost o „ameninţare rostită la adresa statului burghez, ameninţare care a trezit admiraţia unora şi groaza altora”.

Procesul judecat la Craiova a avut un puternic ecou internaţional. În sala de judecată a Tribunalului Militar a răsunat cu curaj şi vocea reprezentanţilor proletariatului francez: „Proletariatul francez socoteşte de un interes vital pentru el luptele muncitoreşti ce se desfăşoară în România (...). În numele muncitorimii pe care o reprezentăm, noi protestăm împotriva acestor fărădelegi. Cerem eliberarea tovarăşilor noştri”.

Relaţiile de prietenie stabilite între Craiova şi oraşul francez Nanterre, al cărui primar a fost comunistul Raymond Barbet, conducătorul delegaţiei muncitorilor francezi la procesul din 1934, îşi au rădăcinile în aceste momente măreţe, când proletariatul român a înălţat steagul luptei întregului popor împotriva pericolului fascist, pentru apărarea libertăţii şi suveranităţii naţionale a ţării.

Din Uniunea Sovietică, Franţa, Cehoslovacia, Marea Britanie, Elveţia, Italia, Spania, Statele Unite, Mexic şi din alte ţări au sosit numeroase telegrame prin care se cerea încetarea procesului şi eliberarea acuzaţilor. Larga solidaritate internaţională cu luptele muncitorilor români a fost o nouă mărturie a însemnătăţii şi rolului jucat de grevele din ianuarie-februarie 1933 în lupta împotriva fascismului.

Check Also

Şcoala – factor activ de cultură şi civilizaţie în viaţa şi evoluţia Craiovei

Documente care să ateste existenţa unor şcoli în oraşul Craiova nu vom întâlni decât la …

Situaţia economică a Craiovei între cele două războaie mondiale

Perioada celor două decenii interbelice a fost şi pentru Craiova o etapă importantă în dezvoltarea …

Ofensiva boierimii craiovene după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza

Îndepărtarea de la tron a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi aducerea dinastiei de Hohenzollern au …

Istoria Craiovei

Craiova este un oraş plin de istorie. Dintre lucrările care s-au ocupat de istoria acestei …

Craiova în timpul insurecţiei antifasciste

La Flotila 3 bombardament a fost organizat un grup de patrioţi condus de comunistul Manole …