Craiova la începutul feudalismului românesc

Descoperirile arheologice dovedesc că la începutul mileniului doi existau aşezări omeneşti în zona Craiovei care gravitau spre anticele vetre trace, dace şi romano-dace. La Făcăi, a fost descoperită o aşezare din secolele XII-XIII şi câteva morminte de inhumaţie datând, aproximativ, din aceeaşi vreme. În apropiere de fântâna Obedeanu a fost identificat un cimitir de inhumaţie din secolele XIII-XIV care dovedeşte existenţa unei aşezări în partea de nord a Craiovei. La Făcăi, aşezarea a fiinţat şi în secolele XIV-XV, ca şi la Popoveni. Aceste aşezări rurale se vor regrupa, la un moment dat, spre un nucleu care va deveni târgul şi mai apoi oraşul Craiova.

În secolele XI-XV, locuitorii teritoriului de astăzi al Craiovei continuau să se ocupe cu agricultura, creşterea vitelor, pescuitul, meşteşugurile şi comerţul. În suburbia de sud-est (Făcăi) a fost descoperit un mare cuptor pentru ars ceramică din secolul XIV. Atelierul respectiv producea ceramică de lux (majoritatea smălţuită) destinată pieţii şi care, uneori, imită pe cea de import. Atelierul de la Făcăi indică existenţa, în apropiere, a unui centru pentru desfacerea produselor unor ateliere mai mari, centru al cărui caracter depăşeşte stadiul unei aşezări rurale în adevăratul sens al cuvântului.

Tot la Făcăi, cercetările arheologice au scos la iveală zgură de fier, dovedind existenţa atelierelor pentru prelucrarea acestui metal. Activitatea comercială este documentată de piesele de podoabă descoperite la Făcăi (cercei de argint) şi la Fântâna Obedeanu (inele cu pietre şi cercei din bronz argintat), care erau produse de atelierele sud-dunărene, şi de monedele găsite în mormintele de la Fântâna Obedeanu (din vremea lui Vladislav I, Radu I şi Mircea cel Bătrân, până în anul 1396).

Craiova era aşezată pe un drum comercial important, care lega oraşele din Transilvania de Vidin. Pe acest drum mărfurile pătrundeau în regiunile sud-dunărene. În sens opus, pe acest drum veneau în Ţara Românească mărfuri din întreaga Peninsulă Balcanică, ba chiar şi din ţările din apus şi mai ales din oraşele de pe ţărmul Mării Adriatice, cu precădere de la Raguza. Activitatea comercială se intensifică, cu precădere la sfârşitul secolului XIV şi începutul secolului XV. Pentru acest lucru stă mărturie existenţa unor vechi vămi la vadurile de trecere ale Dunării, de exemplu, „Vadul Cumanilor” pomenit într-un document cu un secol în urmă (Vladislav Vlaicu), şi vama de la Calafat.

Existenţa unor puncte de trecere peste Dunăre în această zonă a fost marcată şi de cercetările arheologice făcute la Basarabi - Dolj, care au scos la lumină o fortificaţie din secolul XIV, alături de care se află şi o densă aşezare. Comerţul intens din această vreme este atestat şi de numeroase monede şi tezaure monetare descoperite în Oltenia. Unul dintre acestea care cuprindea 450 monede de la Mircea cel Bătrân şi fiul său Mihail a fost descoperit lângă Basarabi, iar altul în comuna Calopăr, lângă Craiova.

Dovezile arheologice relevă existenţa la Craiova, cu mult înainte de atestarea sa documentară din feudalism, a unei aşezări ale cărei trăsături indică depăşirea stadiului de sat, de o oarecare importanţă economică şi administrativă. Chiar în faza sa rurală, aşezările din vatra Craiovei au reprezentat, în a doua parte a mileniului I şi primele secole ale mileniului următor, un centru polarizator, cu viaţă economică cert atestată, cu relaţii comerciale şi răscruce de drumuri pentru legături spirituale şi materiale între locuitorii întinsei arii de formare şi dezvoltare a poporului român.

Evoluţia Craiovei, pe teritoriul căreia aşezările omeneşti au avut o permanentă continuitate are loc în contextul dezvoltării generale a Ţării Româneşti din secolele XIV-XV. În această epocă de experienţă şi de existenţă a statului centralizat au fost înregistrate aşezările care până atunci nu au constituit subiectul izvoarelor înscrise şi consemnate în cancelarii domneşti. În Oltenia, existau, aşa cum rezultă din documentele epocii, în secolele XIV-XV, 235 de sate.

Statistica alcătuită pe baza unor astfel de izvoare este departe de a fi completă. Documentele care au ajuns până la noi sunt cele păstrate datorită interesului stăpânitorilor de moşii şi al mănăstirilor. Satele libere, devălmaşe, apar numai când părţile se aleg.

La numărul total de 235 sate, atestate documentar în Oltenia în secolele XIV-XV, trebuie să fie adăugate şi aşezările depistate pe cale arheologică şi care continuă să fie date la iveală în număr mereu mai mare. Craiova a existat cu mult mai înaintea primei sale atestări documentare şi acest lucru este dovedit în chip categoric de descoperirile arheologice. Când într-un document de la 1 iulie 1475, printre boierii martori, este menţionat Neagoe ot Craiova, această localitate se afla într-un stadiu înaintat de dezvoltare. Aici era aşezată, probabil, şi „curtea” boierului Neagoe.

Documentul de la 1 iulie 1475 pomeneşte o localitate care era foarte bine cunoscută în acel timp. În nici un caz, documentul de la 1 iulie 1475 nu constituie actul de naştere al Craiovei medievale ci, mai degrabă, actul prin care se dovedeşte că această aşezare era în rândul localităţilor binecunoscute din Ţara Românească. Neagoe de la Craiova se număra printre boierii fără dregătorii din sfatul domnesc al lui Basarab Laiotă, iar mai târziu, pe vremea lui Basarab cel Tânăr a ocupat funcţia de ban de Strehaia.

Oraşul medieval s-a născut datorită apariţiei unor structuri fundamentale creşterea demografică, diviziunea socială a muncii (ca expresie a dinamicii economiei de mărfuri), cristalizarea raporturilor feudale şi apariţia organismului statal. Poziţia geografică, poziţia strategică a unor aşezări, fertilitatea solului, bogăţii minerale, apropierea de marile artere de circulaţie, nu sunt condiţii primordiale, ci sunt condiţii care pot grăbi sau stimula urbanizarea unei localităţi în evul mediu.

Aşezarea de la Craiova, la jumătatea mileniului, când este pomenită şi drept reşedinţă a Băniei şi ca loc de emitere a actelor domneşti, îndeplinea toate aceste condiţii. În acest context al prezenţei unui mare număr de sate „medievale”, Craiova străveche evoluează, menţinându-se în poziţia cheie dată de condiţiile naturale şi de cele acumulate prin aglomerarea de populaţie, prin încrucişarea drumurilor comerciale şi de transformare a sa în centru de dominaţie feudală, de către marii boieri, a satelor de pe o întinsă rază în jurul „Băniei”.

Craiova se va afirma şi ca centru al rezistenţei împotriva înaintării otomane, care ameninţa direct, în secolele XIV-XV, Ţările Române. Lângă Craiova se află vestitele Rovine, mlaştinile din lunca Jiului, unde s-au purtat, după unii istorici, marile bătălii, care s-au încheiat cu înfrângerea turcilor de către românii conduşi de Mircea cel Bătrân.

Check Also

Gândirea filozofică, economică şi socială în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Gândirea filozofică se dezvoltă în Transilvania, începând cu a opta decadă a secolului al XVIII-lea, …

Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Moldova

În vremea în care în Moldova creşteau nemulţumirile populaţiei fata de politica regatului maghiar şi …

Prezenţa Craiovei în Războiul de Independenţă

În ziua de 9 mai 1877, în şedinţa parlamentului ţării Mihail Kogălniceanu făcea declaraţia istorică: …

Cultura în vremea feudalismului timpuriu pe teritoriul României

Săpăturile arheologice recente au scos la iveală urme de cultură românească încă din veacul al …

Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Ţara Românească şi consolidarea sa

Reîntărirea dominaţiei tătare în ultimele două decenii ale veacului al XIII-lea, mai ales la gurile …