Craiova între Revoluţia de la 1821 şi Revoluţia de la 1848

După Revoluţia de la 1821, ocupaţia otomană se va instala pentru aproape un an şi jumătate, cu tot cortegiul de jefuiri, represiuni şi abuzuri. Viaţa economică a Craiovei este grav afectată de noua stare, care determină fuga multor negustori, funcţionari, intelectuali. Ţăranii din suburbiile oraşului au luat drumul satelor de sub munte, ascunzându-se de prădălniciile turceşti. Poarta a trimis spre Craiova un efectiv de peste 4.000 de oameni, sub conducerea lui Cara-Feiz, cunoscut prin cruzimea şi rapacitatea sa.

Un an de zile, cât turcii au ocupat ţările române, teroarea şi jaful s-au făcut simţite din plin şi în Craiova. Pe lângă obligaţiile impuse de regimul militar, instituit, prin aprovizionarea trupelor de ocupaţie cu cai, provizii, furaje, lemne, corvezi pentru diferite transporturi, populaţia Craiovei a fost ţinută sub teroare de soldaţii turci, care au jefuit, au devastat, au incendiat oase din oraş după bunul lor plac.

Paşa Vidinului dispunea arbitrar numirea funcţionarilor, arestări, sechestrări şi ridicări de bunuri materiale. O relatare contemporană din Orşova, aparţinând lui Gheorghe Opran, dezvăluia realitatea: „...(turcii) sunt în Craiova, prin oraş. Iar răbelaşii, toţi sunt prin satele du pe la păduri şi prin cele de la munte şi pe la mănăstiri, la locuri tari”.

La începutul anului 1822, Hagi Enuş îi comunica din Sibiu lui loan Samurcaş caimacamul Craiovei, care fusese informat de localnici că în capitala Olteniei „are loc o persecuţie nemaipomenită în urma poruncii dată de paşă ca multe averi şi oameni (bănuiţi ca participanţi la Revoluţia de la 1821) să fie trimişi la Vidin”. Dimitrie Bibescu îi confirma lui Hagi Enuş, la 24 ianuarie 1822, adevărul cuprins în ştirile primite din Craiova, adăugind că „de această suferinţă şi de acest rău toţi am avut parte, fără nici o excepţie”.

Notabilităţi din Craiova, burghezi şi boieri, împreună cu cele din Bucureşti vor protesta pe lângă puterile apusene, cerând prin memorii înlăturarea regimului de teroare. Poarta va ceda în cele din urmă. Prin restabilirea domniilor pământene a încetat dominaţia în viaţa Ţării Româneşti şi Moldovei a protipendadei Fanarului. Treptat, Craiova intră pe făgaşul unei evoluţii lipsite de imixtiunile turceşti, cunoscând întreaga gamă de manifestări pro şi contra întăririi boierimii, pro şi contra unui regim liberal cu o constituţie, cum va propune Eufrosin Poteca.

În iulie 1822, caimacamul Craiovei a înfiinţat breasla pandurilor, folosind-o împotriva cetelor de haiduci şi împotriva incursiunilor elementelor jefuitoare venite din sudul Dunării. Peste numai 6 ani, în 1828, izbucnind un nou război ruso-turc, ca efect al agravării „chestiunii orientale”, Craiova a cunoscut din nou tulburările unui conflict armat, oraşul având un rol important, atât din punct de vedere strategic cât şi militar. Efectivele de panduri români totalizând 3.500-4.000 de oameni au fost alcătuite sub comanda lui loan Solomon la Craiova. Locuitorii erau fugiţi de frica turcilor, „pă unde putuse oricare”. În vederea atacului turcesc, ce părea iminent, Solomon şi-a grupat pandurii la Cernele, presupunându-se că atacul turcilor va fi dinspre Perişor, Vârvor, Breasta sau pe drumul Leamnei.

O parte din panduri, împreună cu unităţi ruseşti ajunse la Craiova, păzeau podul de peste Jiu, la Breasta. Dispunerea trupelor trebuia făcută în taină, să nu „simtă Craiova ca să ia spaimă”. Dimineaţa, pe 15 august (stil vechi), când a avut loc acţiunea principală, urma să sosească pe drumul Olacului general Geissmar, cu toată oştirea. După descrierea luptei făcută de Ioan Solomon, vreo 4.000 de turci au venit pe drumul Leamnei, ceea ce a determinat transferarea rapidă a trupelor de la Cernele la Mofleni.

Avangarda armatei româno-ruse a atacat şi turcii au fost respinşi peste Jiu. Vreo 40 de panduri călări şi 30 de cazaci au trecut prin apă la atac, au ocupat malul drept al Jiului, respingând pe turci, „gonindu-i şi dând cu pistoalele”, până au trecut de Leamna, aproape de Vârvor. Trupele române şi ruseşti, după ce au câştigat această luptă care a salvat oraşul, s-au aşezat „în lagăr, pe câmpul Craiovei - scrie Solomon - unde au stat până la 2 septembrie”.

Pandurii instruiţi la Craiova de Solomon şi căpitanii lor au luptat eroic la Cioroiu, Calafat, Băileşti, Golenţi, Catane etc., contribuind în mare măsură la victoria împotriva turcilor. Proveniţi în cea mai mare parte din clăcaşi, moşneni, meşteşugari şi negustori săraci, pandurii s-au înrolat ca voluntari, în speranţa că vor scăpa ţara de jugul turcesc şi că stăpânirea îi va scuti de prea multele obligaţii şi sarcini fiscale.

Check Also

Cucerirea puterii politice de către Tudor Vladimirescu. Relaţiile sale cu boierii divaniţi în a doua etapă a mişcării revoluţionare din 1821

Cel care s-a opus venirii lui Tudor Vladimirescu cu Adunarea norodului în capitală a fost …

Prima intervenţie otomană pentru înăbuşirea Revoluţiei din 1848

Revoluţia din Ţara Românească a rămas, aşadar, să se apere singura împotriva ameninţărilor din afară, …

Craiova – centru de cultură în Evul Mediu

Craiova s-a afirmat în viaţa Olteniei şi a Ţării Româneşti în secolul al XVI-lea ca …

Poziţia lui Mihail Suţu în timpul Revoluţiei din 1821

Ideea că fanarioţii n-au opus nici o rezistenţă lui Tudor Vladimirescu, ci, dimpotrivă, s-au solidarizat …

Figuri de boieri din timpul Revoluţiei din 1821: Grigore Brâncoveanu, Dionisie Lupu, Grigore Băleanu şi Alexandru Filipescu-Vulpe

Despre unii dintre marii boieri, precum Grigore Brâncoveanu (refugiat la Braşov la începutul lui martie), …