Corporatismul în perioada interbelică

Corporatismul este o doctrină socio-politică apărută la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar concretizată în practică în perioada interbelică, care încearcă instituţionalizarea politică a grupurilor profesionale. Ideile sale de bază sunt participarea lucrătorilor la gestiunea întreprinderilor, asigurarea protecţiei membrilor fiecărei profesii, reglementarea activităţilor profesionale şi respectul tradiţiei.

Corporatismul respinge liberalismul, deoarece atât individualismul promovat de această doctrină ar distruge solidaritatea socială şi ar promova războiul tuturor împotriva tuturor, cât şi socialismul, care provoacă lupta de clasă şi exaltă rolul mesianic al clasei muncitoare. El militează pentru solidaritatea patronilor şi a muncitorilor într-o unică asociaţie profesională.

Corporatismul de stat s-a afirmat în politica europeană după 1920, fiind aplicat de regimurile autoritare şi fasciste din Italia, Germania, Spania, Portugalia şi din Franţa regimului de la Vichy. În România, principalul promotor al corporatismului a fost Mihail Manoilescu (1891-1950).

Corporatismul italian

Fascismul a avut intenţia să elimine ciocnirile dintre angajaţi şi patroni care după primul război mondial duseseră la greve şi revolte în Italia. Ideea de bază era că patronii şi muncitorii trebuiau să muncească împreună în armonie. Muncitorul nu trebuia să mai fie exploatat, deoarece atât patronii, cât şi muncitorii îndoctrinaţi de fascism ar fi trebuit să ajungă prin bună înţelegere la soluţii de compromis.

În anii 1925-1926, Benito Mussolini a desfiinţat sindicatele independente şi a abolit dreptul la grevă. În 1926 a fost înfiinţat Ministerul Corporaţiilor care, după trei ani, a declarat că a rezolvat toate conflictele de clasă din industrie. În realitate, corporatismul italian era de la început sortit eşecului, întrucât conflictele dintre salariaţi nu au putut fi rezolvate atât timp cât reprezentanţii muncitorilor în corporaţii nu erau aleşi de către aceştia, ci erau nişte funcţionari fascişti, care se situau de fiecare dată de partea patronilor.

Cu toate că statul italian a iniţiat mari proiecte de lucrări publice (autostrăzi, hidrocentrale), nivelul de trai al muncitorilor a scăzut continuu. Singurele soluţii de redresare pe care le întrevedea Mussolini au rămas programul de reînarmare şi expansionismul colonial.

Alte sisteme corporatiste

Inspirat din sistemul corporatist italian, sistemul corporatist portughez a fost promovat de Salazar, dictator între 1930 şi 1968. Constituţia din 1933 definea Portugalia ca stat unitar şi corporativ, care trebuia să se bazeze pe familie şi pe corporaţiile economice intelectuale şi morale. Corporaţiile morale aveau ca scop asistenţa socială şi operele de binefacere. Această organizare a statului excludea categoric modelul liberal.

Germania nazistă a încercat să aplaneze divergenţele de clasă şi sociale lansând conceptul de Volksgemeinschaft, sau comunitate populară, din care însă puteau face parte doar arienii. Grevele şi sindicatele au fost, de asemenea, interzise.

Check Also

Tratatele sovieto-germane în perioada interbelică

Tratatul de la Rapallo şi reînnoirea sa Excluse din Societatea Naţiunilor şi defavorizate deopotrivă de …

Dezvoltarea culturii în România între cele două războaie mondiale

Dezvoltarea generală a României în perioada care începe cu desăvârşirea unităţii naţionale se împleteşte în …

Arhitectura şi viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică

În perioada interbelică viaţa de zi cu zi a românilor a devenit mai complexă şi …

Mişcarea democratică şi revoluţionară din Craiova între cele două războaie mondiale

Creşterea numerică şi maturizarea politică a detaşamentului muncitoresc se impun ca o coordonată principală a …

Viaţa politică şi partidele burgheze din Craiova între cele două războaie mondiale

Viaţa social-politică poartă amprentele sistemului de guvernământ al ţării, cu trăsături mai pronunţate privind fărâmiţarea …