Corneliu Antoniu

Corneliu Antoniu (31 octombrie 1940, Craiova) - poet şi publicist. Fiul al Veronicăi şi al lui Ioan Antoniu, comerciant, Antoniu a absolvit liceul în 1965, apoi Şcoala tehnică de construcţii din Arad. Practică diverse meserii, între care şi aceea de marinar. Locuieşte la Galaţi, unde este director al revistei de cultură „Antares”, înfiinţată prin străduinţele sale în 1998, sub egida Uniunii Scriitorilor. A debutat editorial cu volumul Ascunsa ninsoare, apărut în 1978. A mai publicat versuri în „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Dunărea literară” etc.

Antoniu este un elegiac modern care consolidează generaţia şaptezecistă în dimensiunea ei reflexivă. De la primul volum, Ascunsa ninsoare, poetul îşi dezvăluie hotărât temele şi identitatea lirică, pe care le va confirma, cu nesemnificative inconsecvenţe, în alte cărţi de poezie publicate: Supunerile (1982), Fluturele de diamant (1986) şi Amintiri din pădurile de miconiu (1991).

Motivul principal al versurilor sale este acela al destructurării fiinţei, pe care un dat indicibil al lumii o despodobeşte, o lipseşte încetul cu încetul, dar irevocabil, de însemnele identităţii. Ideea ar fi că poetul a fost plămădit, prin naştere, ca sinteză deplină a elementelor de alcătuire şi de definiţie ale universului, constituindu-se ca o matcă în care timpul, „ceas ca de lemn putred”, le face pe toate să curgă spre neştiut, măsurând neliniştitor destrămarea, ca la Lucian Blaga.

Imagistica, de foarte multe ori inspirată şi firească, se hrăneşte cel mai des din semantica plecării, a ducerii, a părăsirii. Aerul „pleacă printre degete, cu casă cu tot”; „pe o apă o să plece chipul meu”; „Eu ştiu: anii, pădurea, toate / Cum înfrunzesc / Şi cum de mine se îndepărtează”; sau, obsesiv: „Din frunze pleacă, pleacă şi pleacă o dansatoare.” Starea are profunzime, căci poetul o păstrează la distanţă egală şi de ispita intelectualismului greoi, şi de aceea a ludicului facil.

Antoniu convinge de autenticitatea ei în versuri cel mai adesea libere, de o fluenţă discret tânguitoare, care îi reuşesc bine. Poate cea mai izbutită poezie a primului volum, emblematică şi pentru următoarele, este însă Drumul miriapodului, care, în prozodie similibaladescă, vorbeşte despre aceeaşi dramă a dezidentificării: „Pluteam în vis, pluteam în nori / Din carnea mea plecau popoare / Şi un sânge negru sclipitor / Strălumina adânca mare...”. E o ambiguitate aici, deliberat creată şi tot astfel întreţinută.

Drumul miriapodului - şi al viziunii poetului - este fie al pieirii definitive, fie al dispersării modern-mioritice şi al realcătuirii fiinţei în jurul osaturii universale. O întrebare şi răspunsuri opţionale implicite, din care îşi nutresc tensiunea discretă cele mai bune piese ale celor patru volume de versuri. Cu Adio Kap Blanck (1997), Antoniu îşi testează abilităţile jurnaliere. Rezultatul testului e pozitiv, mai cu seamă în linia tomnatic-iniţiatică, bine servită de o scriitură alertă şi de un fin spirit de observaţie.

Opera literară

  • Ascunsa ninsoare, Bucureşti, 1978;
  • Supunerile, Bucureşti, 1982;
  • Fluturele de diamant, Bucureşti, 1986;
  • Amintiri din pădurile de miconiu, Bucureşti, 1991;
  • Adio Kap Blanck, Galaţi, 1997.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …