Cornelia din Moldova

Cornelia din Moldova (pseudonimul literar al Corneliei Kernbach-Tatuşescu) (9 iunie 1866, Botoşani - 12 aprilie 1933, Bucureşti) - poetă.

Fiică a Oliviei şi a lui Iosif Kernbach, funcţionar la Poştă, e sora mai mică a lui George Kernbach (Gheorghe din Moldova). În 1883 a absolvit Liceul Naţional din Iaşi şi a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, luându-şi doctoratul în 1893.

Este una dintre primele femei care, la noi, îmbrăţişează cariera de medic. Funcţionează la Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti, iar ca profesoară de igienă publică manualul Noţiuni de medicină şi farmacie populară (1912).

Colaborează cu versuri mai întâi la „Revista nouă” (1891-1893), unde Gheorghe din Moldova se bucura de aprecierea lui B.P. Hasdeu. Se numără printre fondatoarele revistei „Altiţe şi bibiluri”, publica la „Dochia”, „Arhiva”, „Revista literară”, „Familia”, „Universul”, „Literatură şi artă română”, „Litere şi arte”, „Curierul român”, „Viaţa românească” etc.

Abia în 1916 îşi adună versurile într-un volum: Câte au fost, o plachetă elegantă, ilustrată de Jean Alexandru Steriadi şi Alexandru Satmari. Cornelia scrie o poezie intimistă, cu vădite accente neo-anacreontice.

Afectând naivitatea, alegând o tonalitate jucăuşă, câteodată uşor ironică, autoarea reface senzual, cu insistenţe indiscrete, scenariul unui aprins joc de-a dragostea. Prin acordurile ei de romanţă, această poezie cu articulaţii fragile se înrudeşte frapant cu versurile lui Gheorghe din Moldova.

Opera literară

  • Câte au fost, cu desene de Jean Alexandru Steriadi şi Alexandru Satmari, Bucureşti, 1916.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …