Contribuţia poporului român la Războiul ruso-turc din 1768-1774

În războiul din 1768-1774, acţiunea Rusiei în Principate a fost sprijinită de o parte mai mare a boierimii decât m timpul războiului precedent. Legăturile mai numeroase şi mai strânse dintre familiile boiereşti de la noi şi cele din Rusia, dintre reprezentanţii celor două biserici şi mai ales prestigiul internaţional considerabil mărit al Imperiului rus au făcut ca propaganda organizată în vederea războiului să găsească un ecou larg printre boierii celor două Principate.

Programul politic al acestor boieri se poate cunoaşte din proiectele de organizare şi din memoriile prezentate Curţii de la Petersburg. Punctul esenţial era înlăturarea dominaţiei otomane, ceea ce ar fi asigurat boierimii o parte mai însemnată din venitul ţării. Venea apoi dreptul de a alege pe domn, ceea ce însemna înlăturarea domniilor fanariote.

Pentru garanţia acestor drepturi şi privilegii se prevedeau „protecţia Rusiei” şi crearea unei oştiri de 20.000 de oameni, „spre a se afla totdeauna întru apărarea pământului nostru”. Boierii moldoveni cer ca la „ocârmuirea ţării să fie aristocraţie”, adică să se aleagă 12 boieri din starea întâi, din care jumătate pentru administrarea justiţiei, iar jumătate pentru gestiunea finanţelor. Boierii, împărţiţi în patru categorii, vor avea toate slujbele ţării şi-şi vor păstra toate „privileghiurile”.

În legătură cu conflictul austro-rus relativ la soarta principatelor, s-a vorbit de unirea lor într-o monarhie sub sceptrul prinţului Henric, fratele lui Frederic al II-lea. Ideea a fost lansată şi de Curtea de la Petersburg şi de cea de la Viena. S-a pronunţat şi numele de Dacia. În toate aceste proiecte nu se prevedea nimic pentru masele ţărăneşti. Egoismul de clasă al boierilor a contat, desigur, pe o întărire a stăpânirii lor asupra clăcaşilor, sub protecţia ţarinei.

O altă parte a boierimii a continuat să facă act de lealitate faţă de Poartă, de teama unei represiuni otomane, dar mai ales de teama ţăranilor, care, tot mai numeroşi, se înrolau în cetele de voluntari. Boierii îşi dădeau seama că ţăranii, luptând alături de armatele ruse, duceau în acelaşi timp o luptă anti-otomană şi antifeudală, îndreptată atât împotriva asupririi otomane, cât şi împotriva exploatării boiereşti. Feldmareşalul Rumeanţev a caracterizat exact atitudinea boierimii, comparând-o cu „un Ianus cu două feţe, cu două inimi, ambele false”.

Meseriaşii şi negustorii, supuşi la tot felul de dăjdii, taxe şi vămi, de care concurenţii lor străini erau scutiţi, au luat o parte activă, ca şi plebea oraşelor, la lupta antiotomană. Meseriaşii şi micii negustori din Iaşi au format în secret, la începutul războiului, cete înarmate şi au stabilit legătura cu detaşamentele ţărăneşti de voluntari. Ei au declarat unui trimis al generalului Goliţîn, venit în secret la Iaşi, că la sosirea armatei ruse sunt gata să atace şi să alunge din oraş pe toţi turcii. Pentru a servi armata rusă, se organizează la Iaşi un atelier pentru fabricarea prafului de puşcă.

La Bucureşti şi la Galaţi, populaţia s-a răsculat şi a alungat pe turci. Ţărănimea a fost şi mai hotărâtă. Încă de la începutul acţiunilor militare pe Nistru, mulţi ţărani au părăsit satele, formând detaşamente de voluntari. Numărul voluntarilor a crescut necontenit în timpul războiului. În noiembrie 1769 se aflau sub arme 4.000 de voluntari, la care se adăugă în luna următoare încă 2.300. La sfârşitul războiului, când, din cauza evenimentelor din Suedia, Rusia a trebuit să retragă o parte din trupele sale din Principate, numărul voluntarilor se ridica la 12.000.

Prin cunoaşterea locurilor şi prin eroismul lor, aceste cete s-au distins în toate marile bătălii ale războiului. În lupta de la Comana din decembrie 1769, când turcii au încercat să reocupe Bucureştii, un întreg detaşament de voluntari a pierit, în frunte cu Pârvu Cantacuzino, comandantul lor. În ianuarie 1770, voluntarii au nimicit la Lozova un detaşament de tătari, comandat de paşa Deli-Assan, şi au alungat din Focşani trupele paşii de Rumelia, fără să mai reamintim rolul lor în luptele de la Movila Râbâiei, Larga şi Cahul.

În vara anului 1773, voluntarii au nimicit, în bătălia de la Silistra, detaşamentele conduse de Mehmet-Oglu şi de Cerchez-paşa. În bătălia de la Cozludja, care a decis soarta războiului, Suvorov a avut sub conducerea sa şi 3.000 de voluntari români. Participarea maselor ţărăneşti a alarmat Poarta şi a împins-o la o măsură care avea să intensifice lupta maselor populare. Muftiul publică un act oficial prin care toţi moldovenii şi muntenii de la vârsta de 12 ani, care au trecut sau vor trece la inamic, erau declaraţi haini şi oricine putea să-i omoare şi să le confişte averea. Efectul acestei porunci a fost să determine întreaga populaţie a principatelor să sprijine şi mai mult lupta de eliberare.

Lupta de clasă a ţărănimii nu s-a manifestat numai prin participarea masivă la război. Numeroase mărturii ale autorităţilor ruse atestă refuzul ţăranilor de a-şi îndeplini obligaţiile feudale şi fuga în masă de pe moşii. Deosebit de puternice au fost mişcările ţărăneşti în ţinuturile Soroca, Lăpuşna şi Orhei. Începută în martie 1773, mişcarea din aceste ţinuturi a luat forme deosebit de violente în lunile următoare. În august, mişcarea din Lăpuşna cuprinse 49 de sate.

Slujbaşii isprăvniciei veniţi în cercetare fură baraţi şi alungaţi; ţăranii au atacat chiar şi detaşamentele de cazaci trimise să ocrotească pe aceşti slujbaşi. În satul Cohorăşti au bătut crunt pe boierul Iordache Carp. Cauzele nemulţumirii ţăranilor rezultau limpede din raportul anchetei efectuate de maiorul von Nagel, care arăta că ţăranii din satul Teleşani s-au răsculat împotriva boierului Constantin Donici, stăpânul satului, din cauza muncilor excesive, pe lângă care le lua şi doi lei de casă şi altele.

Intensificarea luptei de clasă explică îngrijorarea şi ostilitatea boierilor faţă de înarmarea ţăranilor şi cererile repetate adresate comandamentului rus pentru dizolvarea cetelor de voluntari. Comandamentul rus şi Rumeanţev în special, deşi reprezentau aristocraţia ţării lor, nu au putut sprijini integral revendicările boierimii, deoarece necesitatea de a obţine concursul militar al maselor populare şi de a asigura liniştea în spatele frontului i-a obligat să menajeze într-o măsură oarecare ţărănimea.

Rumeanţev, care purta răspunderea situaţiei, a înţeles că reprimarea abuzurilor de putere ale boierilor serveşte însuşi interesul acestora. Prin participarea lor activă la războiul antiotoman, prin livrările de provizii şi prin transporturile efectuate cu vitele lor, masele ţărăneşti au adus o importantă contribuţie la înfrângerea armatei turceşti.

Check Also

Primele războaie dintre Moldova şi Ţara Românească (1637-1639)

Războiul dintre Ţara Românească şi Moldova sub Matei Basarab şi Vasile Lupu are astfel cauze …

Opoziţia boierească în ultimii ani ai domniei lui Ştefan cel Mare. Noul război al Moldovei împotriva turcilor

Tratatul moldo-polon din 1499 stipula, de asemenea, obligaţia ambelor părţi de a nu adăposti pe …

Războiul ruso-turc din 1828-1829 şi pacea de la Adrianopole

Războiul dintre Rusia şi Turcia din 1828-1829 a fost efectul agravării „chestiunii orientale” în legătură …

Războiul pentru independenţa naţională a României

Cucerirea independenţei naţionale în anul 1877 este unul dintre cele mai de seamă evenimente din …

Formarea poporului român sub influenţa slavonă

În vocabulariul românesc se află o foarte mare mulţime de cuvinte slavoneşti: în nici una …