Continuitatea daco-romană pe teritoriul fostei provincii Dacia

Răstimpul cuprins între anul 271 şi începutul secolului X d.Hr. reprezintă o vreme de tranziţie spre orânduirea feudală. Pe cea mai mare parte a teritoriului dacic (cu excepţia Dobrogei), retragerea armatelor romane pune capăt relaţiilor sclavagiste. Epoca de trecere, numită şi perioada prefeudală e caracterizată prin existenţa obştilor săteşti autohtone, formă de organizare social-politică ancestrală, la care se revine în absenţa unei autorităţi de stat.

Pe plan politic, perioada prefeudală e caracterizată de trecerea pe la noi şi statornicirea vremelnică în Dacia a unor populaţii migratoare: goţi, huni, gepizi, avari, slavi. Din acest punct de vedere, ea poate fi împărţită în două etape: în cea dinţii (271 - mijlocul secolului VII) se petrece pătrunderea succesivă şi destul de trecătoare a primilor migratori în Dacia; cea de-a doua (mijlocul secolului VII - secolul X) cunoaşte aşezarea statornică a slavilor şi asimilarea lor de către populaţia romanizată a Daciei, în această etapă se va desăvârşi formarea poporului român şi a limbii române; acest proces poate fi considerat încheiat în esenţă la începutul secolului al X-lea, vreme pentru care izvoarele medievale menţionează primele formaţiuni politice româneşti de tip feudal începător.

Izvoarele antice despre părăsirea Daciei

Relatările autorilor antici nu sunt prea limpezi nici în ceea ce priveşte data părăsirii Daciei, nici în privinţa celor care au plecat din provincie, în adevăr, unele izvoare vorbesc despre „romani” în general, pe când altele amintesc armata şi provincialii sau numai armata. Logica ne spune, în orice caz, că nu toată populaţia Daciei romane avea interesul să treacă în sudul Dunării; păturile cele mai exploatate preferau, în chip firesc, să rămână pe loc.

Aşa stând lucrurile, majoritatea istoricilor de seamă, atât români cât şi străini, au interpretat ştirile literare antice în sensul că Aurelian a retras armata şi o parte din populaţie. Descoperirile arheologice din ultimele câteva decenii confirmă în mod strălucit această concluzie şi demonstrează categoric continuitatea daco-romană în fosta provincie.

Continuitatea daco-romană

Continuitatea în regiunile din preajma Dunării nici nu poate fi pusă în discuţie. În sudul Banatului şi al Olteniei s-au aflat numeroase urme romane datând din epoca posterioară părăsirii, iar circulaţia monetară nu încetează aici nici un moment de la Aurelian până în secolul al Vl-lea. Mai mult, sub Constantin (306-337), şi Justinian (527-565) teritorii largi de la Nordul Dunării se găsesc sub stăpânirea Imperiului, iar împăratul Constantin construieşte un pod peste Dunăre, la Sucidava. În secolele IV-VI Drobeta, Sucidava şi Romula sunt încă oraşe romane.

Continuitatea daco-romană în Transilvania este şi ea pe deplin dovedită pe temeiul descoperirilor arheologice. La Sarmizegetusa s-au descoperit ziduri ridicate în secolul IV şi s-a constatat că, tot atunci, porţile amfiteatrului au fost blocate, întreaga construcţie fiind transformată într-o fortăreaţă. Morminte şi cimitire aparţinând populaţiei daco-romane au fost descoperite în o mulţime de localităţi ca, de pildă, la Apulum şi Porolissum, iar obiecte romane din secolul al IV-lea s-au găsit la Potaissa, Sic (lângă Dej) şi în multe alte locuri. La Iernut (în apropiere de Luduş) s-a descoperit un cimitir de incineraţie; într-una din urne, de factură romană-provincială, se afla un denar de argint emis la 275 d.Hr., adică patru ani după retragerea aureliană. Toate acestea dovedesc cu prisosinţă continuitatea de locuire în fosta provincie.

Deosebit de semnificative în această privinţă sunt monumentele şi obiectele creştine (vreo 15 la număr) datând din secolul al IV-lea şi, poate, şi al V-lea d.Hr., ca acelea descoperite la Napoca, Apulum, Ampelum, Dej şi Potaissa. Tocmai în acest timp creştinismul începe să se răspândească în Dacia, dar, după cum dovedesc descoperirile arheologice, numai pe teritoriile romanizate ale Daciei, adică numai printre daco-romani. În nici unul din complexele arheologice aparţinând goţilor nu există obiecte cu caracter creştin; la populaţiile migratoare de pe teritoriul fostei provincii Dacia, noua religie va pătrunde ceva mai târziu (în speţă la goţi şi la gepizi).

Există şi dovezi grăitoare că populaţia rămasă pe teritoriul fostei provincii era o populaţie romanizată, vorbind latineşte. În adevăr, la Micia a fost descoperit un arc de fibulă de argint din veacul al IV-lea d.Hr., transformat în inel şi purtând inscripţia QVARTINE VIVAS („să trăieşti, Quartine!”); este evident că atât cel care a dăruit obiectul, însoţindu-l cu această prietenească urare, cât şi cel care l-a primit în dar ştiau să vorbească şi să scrie latineşte, inscripţia neavând altminteri nici un sens.

La Biertan (lângă Mediaş), localitate cunoscută din epoca romană, s-a descoperit un obiect de bronz (probabil o parte dintr-un candelabru) cu o monogramă a numelui lui Hristos, tipică pentru secolul IV d.Hr. şi cu inscripţia EGO ZENOVIVS VOTVM POSVl („Eu, Zenovie, am pus acest dar”). Avem de-a face pesemne cu o danie făcută unei biserici sau capele; Zenovie însoţeşte darul cu o inscripţie-latinească tocmai pentru ca cei ce veneau la biserică s-o poată citi şi să afle astfel numele generosului donator. E vorba, deci, de oameni care vorbeau latina şi nu vreo altă limbă.

Continuarea circulaţiei monetare pe teritoriul provinciei şi după Aurelian, deşi într-o măsură mai redusă faţă de perioada stăpânirii romane, reprezintă o altă dovadă certă a dăinuirii populaţiei locale. Deosebit de elocvent e faptul că majoritatea monedelor sunt de bronz, iar altele, mai puţine, de argint. La Sarmizegetusa şi în alte locuri s-au aflat chiar tezaure de monede datând din secolul al IV-lea d.Hr.; adunarea unora, din aceste tezaure începuse chiar înainte de Aurelian şi continuase după abandonarea oficială a provinciei. Se ştie că populaţiile migratoare nu foloseau şi nu primeau moneda de bronz, preferind banii de argint şi mai cu seamă de aur. Circulaţia monedelor de bronz se explică, deci, numai prin rămânerea în fosta provincie a unei populaţii daco-romane, obişnuită cm, folosirea monedei mărunte pentru nevoile vieţii ei economice reduse.

Lingvistica a stabilit că numele râurilor Olt, Mureş, Someş etc. derivă din denumirile folosite în epoca romană: Alutus, Maris, Samus. Evoluţia acestor nume păstrează urme ale folosirii lor de către slavii aşezaţi la. noi în secolele VI-VII, dar nu prezintă nici o urmă de transmitere prin filieră germanică. Faptul acesta demonstrează că slavii au aflat denumirile râurilor respective nu de la vreo populaţie germanică, ci de la una care vorbea latineşte şi care păstrase hidronimele utilizate în vremea stăpânirii romane. Tot lingvistica arată că pe teritoriul fostei Dacii romane limba latină a fost purtătoarea creştinismului. În adevăr, în româneşte termenii de bază privind doctrina creştină sunt de clară origine latinească: cruce, Dumnezeu, creştin, înger etc. derivă din limba latină.

Cel mai semnificativ în această privinţă este termenul de „biserică”. Numai în limba română (şi cea retoromană) s-a păstrat acest cuvânt din latineşte (de la basilica), în celelalte limbi romanice (franceza, italiano etc.) el derivând din termenul grecesc ecclesia (în franceză eglise, în italiană chiesa). Explicaţia acestui fenomen constă în împrejurarea că în secolul al IV-lea d.Hr., când are loc înlocuirea termenului basilica cu cel de ecclesia, daco-romanii nu mai aparţineau Imperiului. Dacă strămoşii noştri daco-romani ar fi trăit în sudul Dunării, în cadrul Imperiului, şi în limba română ar fi pătruns această inovaţie şi cuvântul biserică ar fi designat şi la noi printr-un cuvânt derivat din grecescul ecclesia (cum s-a întâmplat, de pildă, la albanezii din Balcani care au termenul nou „qeshe”).

Aşadar, toate descoperirile arheologice şi numismatice, precum şi datele lingvistice demonstrează inconsistenţa „teoriei” despre abandonarea totală a Daciei de către romani. Ele dovedesc că în fosta provincie a rămas o populaţie numeroasă care vorbea latineşte şi care va da mai târziu naştere poporului român şi limbii române.

Check Also

Monumente de artă din Dacia romană

La Sarmizegetusa, Apulum, Drobeta şi Romula s-au descoperit urmele unor monumentale băi publice (thermae), care …

Năvălirea ungurilor în Dacia

Starea ţărilor de peste munţi la venirea ungurilor. Români sub voievozii bulgari De la stingerea …

Întinderea şi organizarea administrativă a Daciei

La sfârşitul celui de-al doilea război dacic întreg teritoriul care formase regatul lui Decebal era …

Coloniştii romani în Dacia

Colonizarea Daciei pe timpul lui Traian a avut un caracter oficial şi ea s-a realizat …

Romanizarea Daciei

Indiferent de originea atât de pestriţă a coloniştilor din Dacia, ei sunt cu toţii purtătorii …