Constituţia României din 1866

În anul 1866 se petrec două evenimente semnificative în dezvoltarea politică a României moderne: înscăunarea unui prinţ străin, care a dat ţării prestigiu şi sprijin politic, diplomatic şi economic, şi aplicarea unei constituţii liberale, care a creat cadrul necesar funcţionării instituţiilor moderne şi a reglementat statutul monarhiei în România.

Cei care au organizat detronarea lui Cuza au instalat un guvern provizoriu şi au început demersurile pentru a găsi un domnitor. Această problemă era dezbătută şi de Puterile garante, care-şi exprimau îngrijorarea în legătură cu tendinţele republicane şi de independenţă ale românilor. Rusia şi Turcia foloseau prilejul pentru a cere separarea şi ocupaţia militară. Apărea chiar propunerea ca românii să fie întrebaţi din nou asupra viitorului lor, ca în 1857.

Pe plan intern, atât liberalii, cât şi conservatorii erau în majoritate în favoarea aducerii unui prinţ străin pe tronul României, ca soluţie eficientă şi sigură pentru stabilitatea politică şi socială. Prin intermediul Franţei, s-a perfectat aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, înrudit cu regele Prusiei şi văr după mamă cu Napoleon al III-lea. La 25 aprilie 1866, Carol accepta propunerea şi obţinea acordul tatălui său, al regelui Prusiei şi al cancelarului Bismarck pentru a pleca spre România. Din cauza conflictului austro-prusac, prinţul a călătorit cu un paşaport fals, prin Zurich, Munchen, Viena, Pesta până la Turnu Severin, fiind însoţit de Ion C. Brătianu.

În dimineaţa zilei de 10 mai intra în Bucureşti, pe Podul Mogoşoaiei, îndreptându-se spre Mitropolie, unde a fost proclamat domn de către Adunare, în faţa căreia a jurat să păzească legile României, drepturile şi integritatea sa. Adunarea Legislativă aleasă cu o lună înaintea venirii lui Carol s-a transformat în Adunare Constituantă, luându-şi misiunea de a discuta şi apoi de a vota proiectul unei Constituţii. După dezbateri aprinse între conservatori şi liberali, noua lege fundamentală a fost promulgată de domn la 1 iulie 1866.

De ce o Constituţie după model belgian?

Unii oameni politici români au folosit sintagma „România - Belgia Orientului” dorind ca Marile Puteri să aibă în privinţa statutului politic al României o atitudine asemănătoare cu cea faţă de Belgia; această ţară, deşi cu un teritoriu mic şi fără o poziţie strategică deosebită, obţinuse recunoaşterea independenţei şi neutralitatea teritoriului său încă din 1831. După abdicarea lui Al. I. Cuza, propunerea de a ocupa tronul Principatelor a fost făcută lui Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei, în speranţa că modelul politic belgian se va repeta.

Sistemul electoral

Constituţia includea şi un nou sistem electoral bazat pe vot cenzitar. Pentru Adunarea Deputaţilor erau stabilite, după criteriul averii, patru colegii; primele două cuprindeau proprietarii funciari, iar al treilea burghezia, liber-profesioniştii, ofiţerii în retragere etc, votul fiind direct. În al patrulea colegiu, unde votau ţăranii, votul era indirect. Pentru Senat existau două colegii în care îşi exprimau opţiunea proprietarii funciari şi de imobile.

Constituţia din 1866 a fost percepută pe plan extern ca o manifestare a independenţei. Ea prevedea ereditatea domniei şi atribuţiile unui domn suveran, depăşind statutul de autonomie recunoscut prin tratatele internaţionale. În acelaşi timp, legea fundamentală a României nu amintea nimic de suzeranitatea otomană şi de garanţia colectivă a puterilor europene.

Caracteristicile Constituţiei

Origini şi principii

  • prima constituţie internă românească;
  • promulgată fără aprobarea Marilor Puteri;
  • alcătuită după modelul Constituţiei belgiene din 1831, era un act de factură liberală;
  • suveranitatea naţională;
  • guvernarea reprezentativă şi responsabilă;
  • separarea puterilor;
  • responsabilitatea ministerială;
  • monarhia ereditară;
  • libertăţi şi drepturi cetăţeneşti.

Separarea puterilor

Puterea executivă domn şi guvern

Prerogativele domnului:

  • numeşte şi revocă miniştrii;
  • are drept de amnistie politică;
  • numeşte şi confirmă în toate funcţiile publice;
  • are drept de a bate monedă;
  • conduce armata;
  • are drept de a dizolva Parlamentul;
  • dispune de dreptul de veto;
  • acordă distincţii şi decoraţii.

Puterea legislativă (Adunarea Deputaţilor, Senat)

Parlamentul:

  • are drept de interpelare;
  • are drept de iniţiativă şi sancţiune a legilor;
  • Adunarea Deputaţilor discută şi o votează bugetul.

Domnitorul:

  • sancţionează şi promulgă legile;
  • are dreptul de veto absolut.

Puterea judecătorească

  • se exercită prin: Curţi de judecată şi Tribunale;
  • hotărârile şi sentinţele lor se pronunţă în virtutea legii şi se execută în numele domnului.

Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti

  • libertatea conştiinţei;
  • libertatea învăţământului;
  • libertatea presei;
  • libertatea întrunirilor şi a asocierilor.

Check Also

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …

Miniştri de externe ai României (1918-1940)

Ion I.C. Brătianu – 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919 şi 21 iunie – …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …

Sistemul concentraţionar în România

Sistemul concentraţionar al României comuniste a cuprins numeroase închisori şi lagăre de muncă precum cele …