Conştiinţa naţională şi emanciparea politică în secolul al XVIII-lea

Trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic a modificat statutul politic al principatului, căruia i s-a limitat autonomia internă. Locul principelui a fost luat de un guvernator numit de împărat. Curtea de la Viena a reprezentat speranţa unui sprijin pentru obţinerea drepturilor politice pe care autorităţile locale şi nobilimea maghiară refuzau să le acorde românilor.

Prevederile Diplomei Leopoldine din 1701, care acorda drepturi civile românilor trecuţi la greco-catolicism, nu au fost aplicate. Principalul avantaj al unirii cu biserica romano-catolică a fost doar ameliorarea situaţiei economice a clerului unit. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în lipsa unei nobilimi naţionale, lupta românilor pentru drepturi politice a fost condusă mai ales de cler.

Ioan Inochentie Micu Klein

S-a născut la Sadu, lângă Sibiu, într-o familie de ţărani liberi pe Pământul Crăiesc. Familia Micu, originară din „scaunul săsesc” al Sibiului, a devenit prin înnobilare, în 1729, „Klein”, la care s-a adăugat desinenţa nobiliară propriu-zisă „de Sad”. Inochentie Micu a urmat liceul iezuit din Cluj, apoi a studiat teologia. În 1728 a fost numit episcop, funcţie în care a fost instalat în 1732, când i s-a acordat şi un loc oficial în Dieta Transilvaniei.

El a transformat ideile mai vechi, susţinute de umanişti, de cronicari şi în special de Dimitrie Cantemir - latinitatea românilor, vechimea lor în Transilvania, nobleţea lor romană - în argumente pentru obţinerea drepturilor politice. Pe plan politic, obiectivul său esenţial a fost recunoaşterea „naţiunii româno-valahice” pe măsura valorii, numărului şi aportului ei.

Programul lui Inochentie Micu nu ar fi fost posibil fără o serie de reforme sociale:

  • reducerea robotei;
  • desfiinţarea servituţii personale;
  • libertatea fiilor de iobagi de a urma şcoli şi meserii;
  • ridicarea nelimitată a românilor în slujbe şi în aparatul de stat conform aptitudinilor, dar şi necesităţii reprezentării „naţiunii române” potrivit cu numărul, calitatea şi rolul ei în viaţa principatului.

Aceste revendicări au stat la originea unui adevărat program de emancipare naţională a românilor transilvăneni, care a fost continuat de Şcoala Ardeleană. Datorită consecvenţei cu care a cerut drepturi pentru români, Inochentie Micu a fost chemat la Viena şi apoi a fost silit să plece în exil la Roma, unde a rămas până la moarte.

Biserica Unită

Habsburgii au iniţiat chiar de la începutul dominaţiei lor în Transilvania o politică susţinută de catolicizare a românilor, care constituiau majoritatea populaţiei. Unirea cu biserica romano-catolică a fost hotărâtă de sinodul întrunit la Alba Iulia în 1697. Această hotărâre a fost urmată de un manifest semnat de 38 de protopopi, care apreciau promisiunea Curţii de la Viena că uniţii se vor bucura de privilegiile preoţilor catolici.

În 1699, diploma emisă de împăratul Leopold I scutea preoţii uniţi de iobăgie şi de robotă. Cea de-a doua Diplomă Leopoldină referitoare la unire hotăra că şi ţăranii uniţi trebuie să fie „primiţi între straturile ţării, ca şi ceilalţi fii catolici ai patriei”. Dieta Transilvaniei nu a acceptat însă această diplomă. Unirea religioasă privea patru elemente canonice preluate de la catolici: recunoaşterea primatului Papei, folosirea în ritual a pâinii nedospite (azima), Purgatoriul, purcederea Duhului Sfânt nu numai de la Tatăl, ci şi de la Fiu (filioque). Uniaţii sau greco-catolicii îşi păstrau ritul bizantin, obiceiurile şi calendarul ortodox.

Pe termen lung, „Unirea” a permis clerului greco-catolic să aibă legături culturale cu Roma, fapt ce a favorizat şi stimulat mişcarea de idei de care şi-a legat numele Şcoala Ardeleană, cu rol important în dezvoltarea conştiinţei naţionale.

Supplex Libellus Valachorum - programul politic şi naţional al Şcolii Ardelene

Supplex-ul a fost redactat de Iosif Meheşi, de la Cancelaria aulică, în colaborare cu Samuil Micu, Ioan Piuariu-Molnar, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi alţii. Memoriul, înaintat în martie 1791 împăratului Leopold, cerea reintegrarea „naţiunii” române în rândul „naţiunilor” ţării, fără deosebire de confesiune. Temeiul juridic al acestei revendicări consta în faptul că românii erau cei mai vechi locuitori ai ţării, cei mai numeroşi şi purtau sarcinile cele mai multe.

În mai 1791, împăratul a trimis Dietei din Cluj memoriul românilor, spunând că „naţia valahă ar cere [...] ca să fie declarată şi ea naţie regnicolară”. Dieta a refuzat discutarea petiţiei românilor pentru motivul că cererile reformulate şi rezolvarea lor ar duce la răsturnarea vechiului sistem de privilegii din Transilvania.

Şcoala Ardeleană, mişcare culturală naţională iluministă

Şcoala Ardeleană a reprezentat un fenomen cultural-ideologic bazat pe o grupare de cărturari cu idei şi preocupări comune şi pe un program de emancipare naţională. Şcoala Ardeleană, formată din Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ioan Budai-Deleanu şi alţi intelectuali, s-a conturat în deceniul opt al secolului luminilor, desfăşurându-şi activitatea şi la începutul secolului al XIX-lea.

Reprezentanţii ei şi-au consacrat cea mai mare parte a activităţii studiului istoriei, pentru a dovedi în principal originea latină, unitatea poporului român şi continuitatea sa în Dacia. Ei susţineau ideea „originii romane pure” căci, aşa cum scria Samuil Micu, „românii, cei ce astăzi sunt în Dacia [...] ei pre sine se numesc romani şi sunt din romanii cei vechi, de Traian aduşi şi aşezaţi în Dacia”.

Check Also

Cucerirea puterii politice de către Tudor Vladimirescu. Relaţiile sale cu boierii divaniţi în a doua etapă a mişcării revoluţionare din 1821

Cel care s-a opus venirii lui Tudor Vladimirescu cu Adunarea norodului în capitală a fost …

Diversitatea etnică şi confesională, soluţii politice în perioada interbelică

O nouă structură etnică şi confesională După 1918, România a cuprins patru regiuni care fuseseră …

Noi orientări în politica externă a României după 1989

Prăbuşirea sistemului comunist în 1989-1990, destrămarea URSS şi dispariţia sferei ei de influenţă au pus …

Noile alianţe politico-militare şi relaţiile internaţionale la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea

Tripla Alianţă (Puterile Centrale) Cursa înarmării şi rivalităţile dintre statele europene manifestând tendinţe imperialiste au …

Opozanţi şi disidenţi ai regimului comunist din România

După minirevoluţia culturală a lui Nicolae Ceauşescu (1971), tot mai mulţi oameni s-au implicat în …