Constantin D. Aricescu

Constantin D. Aricescu (18 martie 1823, Câmpulung Muscel, judeţul Argeş - 18 februarie 1886, Bucureşti) - poet, prozator, dramaturg şi publicist. Fiu al serdarului Dimitrie Aricescu şi al Elenei (născută Chiliaşu), Aricescu învaţă mai întâi cu dascăli greci, apoi la şcoala românească din oraşul natal şi la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, unde, la secţia „umanioare”, erau profesori Petrache Poenaru, Florian Aaron şi Costache Aristia. Scurt timp lucrează ca ajutor de inginer, dar se înapoiază la Câmpulung şi organizează o trupă de actori diletanţi.

Colaborator, în 1848, la „Pruncul român”, participant la manifestările revoluţionare din Câmpulung, arestat şi surghiunit în 1853 la Snagov, Aricescu va fi şi un vajnic susţinător al Unirii, ales deputat în Divanul ad-hoc al Ţării Româneşti în 1857, dar şi mai târziu. A fost administrator la „Românul”, „Buciumul” şi „Pressa”, director al Arhivelor Statului, director al Domeniilor Statului, director la Imprimeria Statului, revizor şcolar. Duce o viaţă agitată - în 1862 este iar închis, pentru cinci luni, la Văcăreşti -, pe care o va povesti, cu aere de martir, în versuri şi proză.

Format în epoca pregătirii mişcării de la 1848, Aricescu este unul dintre cei mai aprinşi publicişti ai vremii, colaborator la „Curierul românesc”, „Pruncul român”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „România”, „Steaua Dunării”, „Secolul”, „Dâmboviţa”, „Naţionalul”, „Reforma”, „Concordia”, „Trompeta Carpaţilor”, „Opiniunea constituţională”, „Poporul”, „Columna lui Traian”, „Naţiunea”, „România liberă” şi, evident, la ziarele al căror administrator era. Publicistul îşi afirmă încrederea în progres, pledează pentru democratizare şi moralitate, apără drepturile ţăranilor, are opţiuni antimonarhice.

Scrie Istoria Câmpulungului, prima residenţă a României (1855-1856), o monografie informată bogat dar inegal, publică o serie de documente privind mişcarea paşoptistă (Capii revoluţiunii de la 1848 judecaţi prin propriile lor acte, 1866, Corespondinţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848, 1873-1874), precum şi un studiu, de merituos pionierat, asupra evenimentelor din 1821 (Istoria revoluţiunii române de la 1821, două volume apărute în 1874, completate de opusul Acte justificative la „Istoria revoluţiunii române de la 1821”).

Fără să fie unul dintre capii revoluţiei de la 1848, ci doar un căuzaş cu suflet vibrant, membru al Divanului ad-hoc, Aricescu adaugă la cronica acelor zile mărturiile din Procesul şi esilul meu la Snagov (1859), din Procesul meu pentru „Oda la Grecia” (1863) sau din manuscrisul Memoriile mele, editat postum. Imaginea epocii se recompune destul de viu, impetuosul autor, extrem de inventiv şi locvace, fiind când patetic, grav, necruţător, când emfatic, naiv.

Literatura lui Aricescu, puţin ţinută în seamă de mulţi contemporani şi de posteritate, este a unui poligraf perseverent, încurajat de I. Heliade-Rădulescu, un mentor literar generos, el publică, în chiar anul debutului în presă, şi cel dintâi volum de versuri - Câteva ore de colegiu (1846). Se întâlnesc aici reflexe ale lecturilor din Byron, Lamartine, Musset, Hugo, fructificate având în faţă şi modelul poeziei lui Heliade. Tânărul condeier versifică, într-o manieră pretenţioasă, cu o sentenţiozitate greoaie, multe dintre motivele romantice consacrate, cum va face şi în Arpa română (1852), Lyra (1858) etc.

Poemul epitalamic Florica (1847), având ambiţia transpunerii unei iubiri ideale, este o superficială proză rimată. Prin temperament şi prin experienţă, Aricescu este mai degrabă un adept al liricii militante, cu sursa în evenimentele timpului. Scrie Marşul libertăţii, Mircea şi Hora Unirii, numeroase alegorii, fabule, satire, pamflete, balade istorice care, în lipsa unui sigiliu de originalitate, întreţineau doar un climat literar specific. Târziu, în 1884, mizând pe valoarea documentară a unor astfel de producţii, va publica într-o antologie, Satire politice care au circulat în public, manuscrise şi anonime, între anii 1840-1866, scrieri aparţinând mai multor autori.

Nereuşite, prolixe sunt şi impresiile de călătorie, „epistole familiale” trimise în lume prin volumele Flori de la Tuşnad (1872), O preîmblare pe munţi sau Lumea reală şi lumea ideală (1872), O escursiunepe munti (1878). Cu veleităţi de dramaturg, Aricescu include în repertoriul teatrului pe care îl înfiinţase la Câmpulung şi comedii proprii: Coconul Panaiotache, Neaga rea sau Găina cântă, nu cocoşul, Boierul Vlăduţă sau Ş-a spart dracul opincile şi Peţitorul (Samsarii de căsătorii). I se mai reprezintă dialogul în versuri Trâmbiţa Unirii, publicat în 1860 împreună cu o altă piesă care preamărea Unirea. Implicaţii politice şi trimiteri autobiografice se află în piesa Carbonarii (1873).

De altfel, în cronici dramatice, dar şi în prefeţele la două romane traduse în 1856 (Călătorie împregiurul camerei mele de Xavier de Maistre şi Octav de Alfred de Musset), sunt exprimate idei despre rostul educativ al literaturii şi despre misia de „luminători şi conducători de oameni” pe care o au scriitorii. În pofida intenţiilor ce îl animă, autorul nu-şi depăşeşte mediocritatea nici când scrie proză.

Romanul Misterele căsătoriei, apărut în trei volume (1861-1886), împrumută idei şi aforisme din La Physiologie du mariage de Honore Balzac, din Jules Michelet, din J.J. Rousseau şi mulţi alţii, clişee din romanele lui Eugene Sue şi Paul de Kock, într-o încercare, până la urmă ilară, de a alcătui un îndreptar şi de a găsi o cheie pentru bunul mers al căsniciei. Ca şi la alţi prozatori ai secolului, moravurile sociale sunt adesea surprinse adecvat. Pentru acest tip de observaţii, critica îndreptându-se de astă dată spre viaţa monahală, merită menţionată şi nuvela Sora Agapia sau Călugăria şi căsătoria, inspirată poate de nuvela Le Religieuse a lui Denis Diderot sau mai curând de Soeur Anne a lui Paul de Kock.

Opera literară

  • Câteva ore de colegiu, Bucureşti, 1846;
  • Florica, Bucureşti, 1847;
  • Arpa română, Bucureşti, 1852;
  • Istoria Câmpulungului, prima residenţă a României, I-II, Bucureşti, 1855-1856;
  • Lyra, Bucureşti, 1858;
  • Esplicarea alegoriilor din „Arpa română” cum şi pasagele şterse de cenzură din această operă, Bucureşti, 1859;
  • Procesul şi esilul meu la Snagov, Bucureşti, 1859;
  • Şoimul Carpaţilor, Bucureşti, 1860;
  • Trâmbiţa Unirii şi Sărbătoarea naţională, Bucureşti, 1860;
  • Misterele căsătoriei, I-III, Bucureşti, 1861-1886;
  • Procesul meu pentru „Oda la Grecia”, Bucureşti, 1863;
  • Capii revoluţiunii române de la 1848 judecaţi prin propriile lor acte, Bucureşti, 1866;
  • Sora Agapia sau Călugăria şi căsătoria, Bucureşti, 1871;
  • Flori de la Tuşnad, Bucureşti, 1872;
  • O preîmblare pe munţi sau Lumea reală şi lumea ideală, Bucureşti, 1872;
  • Carbonarii, Bucureşti, 1873;
  • Corespondinţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848, I-III, Bucureşti, 1873-1874;
  • Istoria revoluţiunii române de la 1821, Craiova, 1874; ediţie îngrijită şi prefaţă de Vladimir Osiac, Ion Pătroiu şi Dinica Ciobotea, Craiova, 1996;
  • Acte justificative la „Istoria revoluţiunii române de la 1821”, Craiova, 1874;
  • O escursiune pe munţi, Bucureşti, 1878;
  • Cântul lebedei, Bucureşti, 1884;
  • Flori şi fluturi, Bucureşti, 1900;
  • Strigoiul din Fanar, Bucureşti;
  • Scrieri alese, ediţie îngrijită de Dan Simonescu şi Petre Costinescu, prefaţă de Ştefan Cazimir, Bucureşti, 1982;
  • Memoriile mele, ediţie îngrijită şi prefaţă de Liviu Petreanu, Bucureşti, 2002.

Traduceri

  • Xavier de Maistre, Călătorie împregiurul camerei mele, Bucureşti, 1856;
  • Alfred de Musset, Octav, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1856;
  • C. Eglantier, Girosella, Bucureşti, 1876.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …