Constantin Cubleşan

Constantin Cubleşan (16 mai 1939, Cluj) - poet, prozator, drama­turg, critic şi istoric literar. Este fiul Iolandei (născută Pop Zaharonschi) şi al lui Grigore Cubleşan, învăţători. Face şcoala primară în câteva localităţi din zona Munţilor Apuseni, unde se mută odată cu părinţii, apoi liceul la Huedin şi la Cluj, terminată în 1955, unde îl are profesor de limba şi literatura română pe I.D. Sârbu. În 1959 va absolvi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, secţia română-rusă.

Frecventează Cenaclul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, condus de A.E. Baconsky, şi debutează în 1956, cu poezia Fluviul, în ziarul local „Făclia”. Semnează apoi mai ales articole de critică literară în „Tribuna”, „Steaua”, „Luceafărul”, „România literară”, „Contemporanul”, „Scrisul bănăţean”, „Ateneu”, iar după 1989 şi în „Gazeta de Cluj Napoca”, „Unitatea naţională”, „Curierul”, „Cetatea culturală”, toate din Cluj Napoca, în „Unu” şi „Al cincilea anotimp” (Oradea), „Poesis” (Satu Mare), „Semne” şi „Ardealul literar şi artistic” (Deva) etc.

Între 1959 şi 1962 activează ca reporter la Radio Cluj, apoi ca redactor şi secretar general de redacţie la „Tribuna” (1962-1974), redactor-şef al Editurii Dacia (1972-1980), director al Teatrului Naţional din Cluj Napoca (1980-1988), redactor-şef adjunct al revistei „Steaua” (1988-1999).

Din 1991 este şi profesor-asociat la Facultatea de Litere din Cluj Napoca, secţia teatru, precum şi profesor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În 1982 a obţinut titlul de doctor în filologie, cu teza Opera literară a lui Delavrancea.

Cubleşan debutează editorial cu volumul de povestiri ştiinţifico-fantastice Nepăsătoarele stele (1968), gen în care va con­tinua să scrie, obţinând în 1974 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Iarba cerului, interesant nu prin înfruntarea maniheică pe care o propune, cât prin panorama tristă a unui pământ pustiu, cu oraşele abandonate ruinei, muzeu pentru sentimentali.

SF-ul este tratat de Cubleşan în perspectivă etică, nu inventivitatea tehnică primând, ci destinul omului în univers. Sunt coordonatele pe care se aşează romanele Paradoxala întoarcere (1978), Galaxia termitelor (1993) şi nuvelele din Suflete mecanice (1992), în care polemizează subtextual cu clişeele „cincizeciste” ale genului, propunând soluţii poetice, cu fior de suferinţă tulbure şi stânjenitoare.

Scrie literatură pentru copii şi tineret, romane cu caracter educativ - Pensiunea Margareta (1982), La foc de tabără (1989) -, povestiri sentimentale şi versuri umoristice pentru cei mici - Iepurilă Varză Dulce (I-IV, 1984-1985), Oraşul de cretă colorată (1986) şi Băieţi cuminţi (1998).

Ca prozator, Cubleşan se situează pe linia epicii ardeleneşti, construind romane cu eroi mesianici, angajaţi în dramaticele confruntări ale lumii contemporane. Astfel, în romanul Un anotimp pentru flecare (I-II, 1985-1986), al cărui subiect este plasat în anii ’50, istoria este văzută pe spaţii mici, autorul citind, fără prea mare acuitate, textul unei epoci controversate.

Romanul Un gotic târziu (1975) face o atentă analiză a psihologiei feminine, o radiografie a cinismului, fiind plasat în lumea intelectualilor universitari, ca şi romanul Licheni (1974). Din perspectivă modernă este abordat mitul creaţiei în romanul Baladă neterminată (1988). La fel în proza scurtă, nuvelele şi povestirile din Umbra ulmilor tineri (1976), Viaţa şi încă o zi (1980) şi Sincere felicitări (1991). Cubleşan este un moralist fin, grav şi melancolic, un sentimental care îşi cenzurează impulsurile printr-o prismă etică evidentă.

Ca dramaturg, cu piese reprezentate în ţară şi în străinătate (Polonia, Cehia, Suedia), este adeptul unui teatru de formulă clasică, preluând din atmosfera cehoviană sau din dramele sentimentale ale lui Mihail Sebastian un mod simpatetic de a privi oamenii obişnuiţi cu vieţile lor lipsite de spectaculozitate (Provincialii, 1978; Camera de hotel, 1983; Teme provinciale, 1987; Apel telefonic greşit, 1997). În opţiunile sale îşi face simţită prezenţa un romantism întârziat, nostalgic, naraţiunile dramatice având un ton intimist, direct, iar omul fiind urmărit cu înţelegere şi delicateţe.

După 1990, Cubleşan publică versuri marcate de atitudini reflexive, de melancolie în faţa eroziunii implacabile a timpului (Apropierea iernii, 1993; Vârsta amintirilor, 1995). Aceeaşi poezie ceremonioasă în care atmosfera contemplativă se conjugă cu meditaţia existenţială se întâlneşte în Lumina din prăpastie (1996) şi Templul de vise (1999). Adesea versul are un relief stilistic cu rezonanţe clasice.

Domeniul în care Cubleşan s-a impus este cel al criticii şi istoriei literare, unde perspectiva analitică, pătrunzătoare şi echili­brată, l-a condus la câteva sinteze de real interes prin unghiul inedit al interpretării unor scriitori clasici sau contemporani: Opera literară a lui Delavrancea (1982), Opera literară a lui Ion Lăncrănjan (1993), Opera literară a lui Pavel Dan (1999) şi Romancierul Rebreanu (2001).

El propune şi recitiri incitante ale scrierilor dramatice datorate lui Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Costache Caragiali, B.P. Hasdeu etc. (Teatrul. Istorie şi actualitate, 1979; Teatrul între civic şi etic, 1983) sau ale prozei lui Nicolae Filimon, Alexandru I. Odobescu, Ion Creangă etc., descifraţi dintr-o perspectivă diacronică, dar mereu raportaţi la gustul şi orizontul de aşteptare al actualităţii.

O contribuţie aparte o aduce Cubleşan în domeniul eminescologiei. În exegezele Eminescu în conştiinţa critică (1994), Eminescu în perspectivă critică (1997) şi Eminescu în orizontul criticii (2000), este vădită cumpăna dreaptă a judecăţii, criticul căutând de fiecare dată a pune în lumină elementul de originalitate al studiilor de eminescologie în raport cu ansamblul cercetărilor în domeniu şi pledând pentru un Eminescu mereu înnoit, într-un context larg de universalitate.

Volumul Luceafărul şi alte comentarii eminesciene (1998) este alcătuit dintr-o suită de studii aplicate la poezia, proza şi teatrul eminescian, opera lui Mihai Eminescu fiind privită ca un întreg. Criticul surprinde relaţia hermeneutică de la parte la întreg, întrucât el crede că întregul nu poate fi restituit folosind o grilă fragmentaristă, ci numai din perspectiva amplei şi coerentei viziuni cosmogonice a lui Eminescu.

Cubleşan a coordonat Dicţionarul personajelor din teatrul lui I.L. Caragiale (2002) şi a îngrijit şi prefaţat, pentru uz didactic, ediţii din operele lui George Coşbuc, Iosif Vulcan, Ioan Slavici, Zaharia Bârsan, Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Camil Petrescu, Panait Istrati, Ion Agârbiceanu, Zaharia Stancu, Emil Gârleanu, Victor Papilian etc.

Opera literară

  • Nepăsătoarele stele, Bucureşti, 1968;
  • Miniaturi critice, Bucureşti, 1969;
  • Clopotele de apă, Bucureşti, 1970;
  • Aproape de curcubeu, Bucureşti, 1972;
  • Licheni, Cluj Napoca, 1974;
  • Iarba cerului, Bucureşti, 1974;
  • Un gotic târziu, Timişoara, 1975;
  • Umbra ulmilor tineri, Cluj Napoca, 1976;
  • Paradoxala întoarcere, Bucureşti, 1978;
  • Provincialii, Cluj Napoca, 1978;
  • Teatrul. Istorie şi actualitate, Cluj Napoca, 1979;
  • Recurs la judecata de apoi, Arad, 1979;
  • Viaţa şi încă o zi, Bucureşti, 1980;
  • Pensiunea Margareta, Bucureşti, 1982;
  • Opera literară a lui Delavrancea, Bucureşti, 1982;
  • Ispita, Cluj Napoca, 1983;
  • Teatrul între civic şi etic, Cluj Napoca, 1983;
  • Camera de hotel, Satu Mare, 1983;
  • Iepurilă Varză Dulce, I-IV, Bucureşti, 1984-1985;
  • Un anotimp pentru fiecare, I-II, Cluj Napoca, 1985-1986;
  • Oraşul de cretă colorată, Bucureşti, 1986;
  • Teme provinciale, prefaţă de Ion Vlad, Bucureşti, 1987;
  • Baladă neterminată, Cluj Napoca, 1988;
  • La foc de tabără, Bucureşti, 1989;
  • Sincere felicitări, Cluj Napoca, 1991;
  • Suflete mecanice, Sibiu, 1992;
  • Galaxia termitelor, Sibiu, 1993;
  • Opera literară a lui Ion Lăncrănjan, Alba Iulia, 1993;
  • Apropierea iernii, Namur (Belgia), 1993;
  • Eminescu în conştiinţa critică, Bucureşti, 1994;
  • Vârsta amintirilor, Cluj Napoca, 1995;
  • Lumina din prăpastie, Timişoara, 1996;
  • Eminescu în perspectivă critică, Oradea, 1997;
  • În oglinzile timpului, Namur (Belgia), 1997;
  • Alfabetul glumeţ, Deva, 1997;
  • Apel telefonic greşit, Cluj Napoca, 1997;
  • Băieţi cuminţi, Deva, 1998;
  • Luceafărul şi alte comentarii eminesciene, Reşiţa, 1998;
  • Meridiane lirice, Cluj Napoca, 1998;
  • Caragiale în conştiinţa critică, Oradea, 1999;
  • Opera literară a lui Pavel Dan, Bucureşti, 1999;
  • Templul de vise, Oradea, 1999;
  • Eminescu în orizontul criticii, Piteşti, 2000;
  • Eminescu în oglinzile criticii, Cluj Napoca, 2001;
  • Absent din agora, Deva, 2001;
  • Romancierul Rebreanu, Bucureşti, 2001.

Antologii

  • Antologia basmului cult românesc, Cluj Napoca, 2002.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …