Constantin Ciopraga

Constantin Ciopraga (12 mai 1916, Paşcani, judeţul Iaşi) - poet, prozator, istoric şi critic literar. Este fiul Elenei (născută Nistor) şi al lui Constantin Ciopraga, tâmplar.

A urmat şcoala primară şi gimnaziul în oraşul natal, între anii 1927 şi 1932. Din 1933, este elev la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, pe care l-a absolvit în 1937. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi, terminată în 1942, cu o licenţă în filologie modernă (franceză şi română). Concomitent cu studiile universitare, urmează Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Bacău (1939-1940). În 1941 este înrolat şi un an mai târziu trimis pe frontul de Răsărit. În 1942 este luat prizonier de trupele sovietice. Până în 1946, când va fi eliberat, traversează o experienţă extrem de dură, pe care o va sintetiza, peste ani, în romanul Nisipul (1989).

După întoarcerea în ţară este numit profesor la Seminarul „ Veniamin Costache” din Iaşi şi la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Paşcani. Din 1949 Ciopraga predă la Facultatea de Filologie din Iaşi, până în 1983, fiind pe rând asistent, lector, conferenţiar şi profesor. În 1964 este numit şef al Catedrei de literatură română şi comparată „Garabet Ibrăileanu”. Devine doctor în filologie în 1956 şi doctor docent în 1968.

Activează ca lector de limbă şi civilizaţie română la Paris, predând la Sorbona şi la Ecole Naţionale des Langues Orientales Vivantes, între 1959 şi 1962, este rector al Institutului Pedagogic din Suceava, între 1963 şi 1966, director al revistei „Cronica” între 1965 şi 1970 şi director onorific al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1985), Premiul „Mihai Eminescu” (1987) şi, în Italia, cu Premio Mediterraneo (1985).

Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari, din Paris, în 1993 a devenit membru de onoare al Academiei Române. A colaborat, din 1950, cu articole de istorie şi de critică literară la numeroase periodice, precum „Iaşul nou”, „Iaşul literar”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „România literară”, „Ateneu”, „Jurnalul literar”, „Viaţa românească”, „Tribuna” şi „Contemporanul”.

La început, Ciopraga a fost atras de literatură: în 1931 a debutat la revista „Luminiţa” din Paşcani, cu scrieri în proză. Sporadic, va mai colabora, până la începutul celui de-al doilea război mondial, şi la „Curentul literar”, „Curier ieşean”, „Viaţa Basarabiei”. La beletristică va reveni mult mai târziu, cu volumul de versuri Ecran interior (1975) şi cu romanul Nisipul (1989). Literatura sa este aceea a unui meditativ, introvertit, atras de interogarea condiţiei umane marcate de o agresiune neîncetată, care îi relativizează statutul şi îi conferă dramatism perpetuu, însingurându-l pe individ. Un reflexiv se arată Ciopraga şi în comentarea creaţiilor literare.

Critic de ţinută aulică, nu s-a lăsat antrenat în nici una dintre mişcările teoretice ale vremii, deşi nu le-a ignorat rezultatele şi metodologiile. Discursul lui, modern şi totodată atemporal, ţinteşte esenţializările şi liniile majore ale fenomenelor. Cartezianismul structural şi discret este filtrat prin impresionismul lui Eugen Lovinescu şi fineţea analitică a lui Garabet Ibrăileanu. Nu de puţine ori textele includ meditaţii despre condiţia artei.

Volumul Între Ulysse şi Don Quijote (1978) înscrie programatic exegeza critică între, pe de o parte, contemplarea entuziastă a scrisului artistic şi, pe de altă parte, necesitatea conceptualizării. De aici, preferinţa pentru cumpătarea comentariului istorico-literar.

Într-o primă etapă, cuprinsă între 1950 şi 1970, se observă înclinarea către îmbinarea biografiei spirituale a creatorului cu biografia operei. Monografiile Calistrat Hogaş (1960), G. Topârceanu (1966), Mihail Sadoveanu (1966) şi Hortensia Papadat-Bengescu (1973) sunt „studii monografice” construite după o structură tradiţională, cu dorinţă de obiectivitate şi de claritate didactică. Premisele sunt însă frecvent subminate de adoptarea procedeelor eseului, prin care îşi fac loc observaţii rafinate, în contrast cu rigiditatea sociologizantă şi maniheistă a criticii oficiale a timpului. Exegezele lui Ciopraga din această perioadă au repus în circulaţie valori ale literaturii interbelice a căror importanţă, în epocă, era minimalizată.

Cea de-a doua etapă prinde contur îndată după 1970 şi este marcată în principal de volumele Personalitatea literaturii române (1973), Mihail Sadoveanu. Fascinaţia tiparelor originare (1981) şi Poezia lui Eminescu. Arhetipuri şi metafore fundamentale (1990). Se observă, de la început, ponderea acordată judecăţilor sintetizatoare, atât la nivel colectiv, cât şi la nivel individual. Aprecierile se întemeiază pe factori de ordin estetic şi urmăresc să definească „dominante” şi permanenţe, pentru a surprinde „o dinamică globală a valorilor”.

Particularităţile fundamentale ale literaturii române sunt definite prin investigarea modului în care creatorii concep spaţiul şi timpul, sacrul, natura, alteritatea, coincidenţa contrariilor, voinţa de a trăi, capacitatea de a cunoaşte, dorul, solarul şi nocturnul, tragicul. La scriitori din diferite perioade sunt analizate modalitatea de construire a epicului, tipologia personajelor, raporturile dintre tradiţie şi inovaţie, tehnica artistică şi cunoaştere, dintre folclor şi scrisul cult, dintre particular şi universal, dintre balcanism, românism şi europenism.

Liniile sugerate de Personalitatea..., în capitolele corespunzătoare, sunt dezvoltate în monografiile dedicate operei eminesciene şi sadoveniene. În primul caz, sunt urmărite „arhetipuri şi metafore fundamentale”, în al doilea - „fascinaţia tiparelor originare”. De fiecare dată se identifică un strat arhetipal şi mitologic, dedus, în cazul lui Eminescu, spre exemplu, din câteva metafore esenţiale: haosul, acvaticul, astralul, bolta, pădurea, muntele, geniul, privirea, erosul, fanaticul. Este reconstituit, de asemenea, „arhetipul poetului”, pentru a se intui căile prin care, la autorul Luceafărului, se conjugă „omul interior” cu „omul cosmic”.

Concepută după o schemă riguros tradiţională şi academică, Literatura română între 1900-1918 (1970) realizează o panoramă a mişcării literare naţionale din primele două decenii ale secolului al XX-lea, oprindu-se asupra individualităţilor scriitoriceşti (poeţi, prozatori, dramaturgi) şi critice, asupra curentelor şi revistelor reprezentative, punând în relief valori în genere ignorate.

Continuând o preocupare mai veche (Portrete şi reflecţii literare, 1967), Ciopraga perseverează în a medita pe marginea literaturii, a dimensiunii ei lăuntrice, a finalităţii şi chiar a fatalităţii care îi domină cursul. „Portretele” şi „reflecţiile” sunt amplificate în Propilee (1984, subintitulat Cărţi şi destine) şi Amfiteatru cu poeţi (1995).

Volumul Caietele privitorului tăcut (2001) include, pe lângă maxime şi amintiri, numeroase însemnări de călătorie, în care prevalează schiţa de portret făcută din tuşe blânde şi informaţii culturale particularizatoare. Ciopraga a îngrijit şi prefaţat ediţii din operele lui Calistrat Hogaş, Otilia Cazimir, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Topârceanu, Mihai Codreanu etc. A tradus, singur ori în colaborare, din N.V. Gogol, Jean Boutiere, Gaetano Salveti şi Nino Muccioli.

«Profesorul Constantin Ciopraga reprezintă ceea ce un talentat publicist numea o „valoarefixă”, un reper în mobilitatea tranziţiilor prin care am trecut şi continuăm să trecem. Când, cu aproape jumătate de secol în urmă, intra în amfiteatrele Universităţii ieşene, prin ţinuta liniştită şi gravă, prin afabilitatea uşor reţinută pentru ca relaţiile să nu iasă din perimetrul civilităţii, părea descins din institute şi academii străine unde predecesorii săi îşi făcuseră studiile. Nimic nu lăsa să se vadă că asistentul de atunci, după ce trecuse printr-un stagiu la Paris, traversase experienţa teribilă a războiului şi a prizonieratului. „Vrem a spune doar că un clasic - scrie G. Călinescu în Sensul clasicismului - nu e absorbit de evenimente, nu e surprins de ele şi în momentul chiar când le trăieşte, le contemplă cu un ochi străin, cu un «calm» propriu clasicului”.» (Liviu Leonte)

Opera literară

  • Calistrat Hogaş, Bucureşti, 1960;
  • G. Topârceanu, Bucureşti, 1966;
  • Mihail Sadoveanu, Bucureşti, 1966;
  • Mihail Sadoveanu, evocator al istoriei, Bucureşti, 1966;
  • Portrete şi reflecţii literare, Bucureşti, 1967;
  • Literatura română între 1900-1918, Iaşi, 1970;
  • Hortensia Papadat-Bengescu, Bucureşti, 1973;
  • Personalitatea literaturii române, Iaşi, 1973; ediţia II, Iaşi, 1997;
  • Ecran interior, cu un portret de Corneliu Baba, Iaşi, 1975;
  • Între Ulysse şi Don Quijote, Iaşi, 1978;
  • Mihail Sadoveanu. Fascinaţia tiparelor originare, Bucureşti, 1981;
  • Propilee. Cărţi şi destine, Iaşi, 1984;
  • Nisipul, Bucureşti, 1989;
  • Poezia lui Eminescu. Arhetipuri şi metafore fundamentale, Iaşi, 1990;
  • Amfiteatru cu poeţi, laşi, 1995;
  • Caietele privitorului tăcut, Iaşi, 2001.

Ediţii

  • Calistrat Hogaş, Opere, prefaţa editorului , Bucureşti, 1956;
  • Mihai Codreanu, Scrieri, I-II, introducerea editorului, Bucureşti, 1968-1969 (în colaborare cu Ilie Dan);
  • Garabet Ibrăileanu, Opere, I-II, Iaşi, 1970-1972;
  • Mihai Eminescu, Poezii, prefaţa editorului, Iaşi, 1974.

Antologii

  • Ion Creangă interpretat de …, prefaţa editorului, Bucureşti, 1977.

Traduceri

  • Jean Boutiere, Viaţa şi opera lui Ion Creangă, ediţie îngrijită şi prefaţa traducătorului, Iaşi, 1976.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …