Constantin Chioralia

Constantin Chioralia (14 noiembrie 1902, Pleniţa, judeţul Dolj - 14 decembrie 1986, Bucureşti) - poet şi publicist.

Absolvent al Facultăţii de Drept şi Filosofie din Bucureşti, intră în magistratură, de unde trece consilier juridic, apoi şef de serviciu în Ministerul Învăţământului, până la pensionare (1967). A debutat în 1924, cu versuri, la „Adevărul literar şi artistic” (semnând A. Lucaci), şi editorial cu volumul Vitralii (1967).

Poeziile sale confesive, relativ meşteşugite, cu o vagă tentă ironică ce atenuează oarecum imagismul şi intimismul gratuit, stau sub zodii multiple, reţinând atenţia prin voinţa de plasticitate şi vitalismul de sorginte ţărănească. Sunt învederate o certă aptitudine a dialogului şi o indiscutabilă voinţă de comunicare („Nimic nu pot să-ţi dărui dacă / Nu-mi cauţi uşa, musafir”). De aici şi claritatea, eufonia multor versuri, dar şi plata sfătoşenie, mediocritatea „frumoasă” a altora.

Dincolo de toate, ies în evidenţă câteva piese, precum Revenind la Vârciorova, Sămânţăresele, Analogii, Inscripţie pe o pernă şi altele adunate în volumul Vitralii, ce dau integral măsura talentului lui Chioralia, poet ce are forţa de a plasticiza peisajul locurilor natale şi de a evoca rodirile nesfârşite.

Un ciclu final al Vitraliilor aparţine ipostazei erotice, cu melancolii de vârstă şi expresia sentimentului de profundă legătură cu gliile, de unde încrederea că gândul, „erete pe un cer planând / Nu va lăsa să-i cadă aripile nicicând”.

În schimb, Ecourile (1976) vădesc lectura unui Arghezi „târziu”, Memorial - 1907 consunând cu versurile maestrului până la pastişă: „Sosesc din timpuri, oarecum mai vechi / cu geamătul mulţimii în urechi / Când cei pierind de linguri prea uscate / Au fost serviţi cu plumbi pe săturate”.

De o cu totul altă factură sunt poemele din Parafă, apărute postum, în 1988. Cu excepţia câtorva (reluate din volumele anterioare), versurile atestă o maturizare poetică implicând conştientizarea imensei semnificaţii a actului creator. Astfel, ameninţarea iminentei morţi biologice nu îi provoacă poetului stări de anxietate, de depresie, ci, dimpotrivă, o febrilitate a trăirii prin artă, menită a-l îndreptăţi să exclame în final „Non omnismoriar” (Horaţiană).

 

Opera literară

  • Vitralii, Bucureşti, 1967;
  • Ecourile, Bucureşti, 1976;
  • Parafă, Bucureşti, 1988.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …