Constantin Cantacuzino Stolnicul

Stolnicul Constantin Cantacuzino (circa 1640, Târgovişte - 7 iunie 1716, Istanbul, Turcia) - diplomat, istoric şi geograf din Ţara Românească. Este fiul postelnicului Constantin Cantacuzino şi al Elinei, fiica domnitorului Radu Şerban.

Inteligenţă critică ascuţită şi setoasă de cunoaştere, spirit politic pătrunzător şi eficient, conştient de valoarea personală şi de ascendenţa sa nobiliară (din Cantacuzini, legaţi de istoria Bizanţului, şi din Basarabi, voievozi ai Ţării Româneşti), stolnicul a ştiut să folosească până şi pribegiile pe care ura boierilor Băleni le-a impus familiei sale: el a folosit fiecare dintre pribegiile politice pentru a-i studia pe învăţaţii bizantini şi occidentali, pentru a le recopia operele sau pentru a cumpăra ediţiile cele mai recente ale acestor opere.

La Braşov sau la Iaşi, la Adrianopol sau Constantinopol, dar mai ales în cele 16 luni pe care le-a petrecut la Padova, nepotul domnitorului Radu Şerban şi strănepotul domnitorului Radu de la Afumaţi s-a străduit permanent să acumuleze învăţături: medicina şi dreptul, astronomia după Galileu şi, de asemenea, astrologia, filosofia şi literatura.

În biblioteca de la Mărgineni s-a înconjurat de cele mai scumpe ediţii din Odiseea şi Iliada, de scrierile lui Titus Livius, Vergiliu, Horaţiu, Ovidiu, alături de ale altor scriitori antici şi moderni. Din preocupările lui fac parte disputele teologice şi filosofice, dar şi discuţiile despre geografia şi istoria pământurilor locuite de români. Umanismul lui Cantacuzino, ca şi acela al altor învăţaţi români, este civic. Ţelul scrierilor sale nu este de a arăta întinderea culturii autorului lor, ci de a dovedi adevăruri despre istoria şi dreptul ţării.

În Istoriia Ţării Rumâneşti, întru care să cuprinde numele ei cel dintâi şi cine au fost lăcuitorii ei atunci şi apoi cine o au mai descălecat şi o au stăpânit până şi în vremurile de acum, cum s-au tras şi stă, el vorbeşte în mod explicit despre scriitorii care nu se străduiesc să afle adevărul, ci adună cu rea-credinţă numai ştirile denigratoare şi minimalizează informaţiile favorabile românilor. O asemenea atitudine se explică prin starea dificilă în care ajunsese ţara şi prin faptul că nu mai era rumeni care să răspundă atitudinilor tendenţioase, fie printr-un comportament dur, fie cu mijloacele elevate ale erudiţiei.

Frate mai mic al domnitorului Şerban Cantacuzino, Cantacuzino a hotărât să devină el unul dintre cei care, stăpânind cunoştinţe ştiinţifice moderne pentru vremea lui, să rostească adevărul şi în acelaşi timp să organizeze relaţiile politice cu străinătatea ale nepotului său, domnitorul Constantin Brâncoveanu (al cărui sfetnic a fost timp de mai bine de un sfert de veac), precum şi pe ale propriului fiu, Ştefan. Poate că şi acest statut, dar şi jocul de interese au fost resorturi pentru tensiunile care au culminat cu uciderea lui Cantacuzino la Constantinopol, la numai doi ani după executarea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor acestuia.

Cantacuzino poseda o informaţie bibliografică pe care nu o avusese nici unul dintre învăţaţii români de până la el, comparabilă însă cu a lui Dimitrie Cantemir. El a adunat această informaţie încercând să răspundă unor chestiuni privind spaţiul geografic în care s-a format poporul român (nordul sau sudul Dunării), elementele care au contribuit la etnogeneza românilor, soarta populaţiei Daciei după retragerea armatelor romane în sudul Dunării, relaţiile locuitorilor rămaşi în Dacia cu popoarele migratoare, lucrarea oprindu-se la perioada venirii hunilor.

Caracterul evident polemic al Istoriiei Ţării Rumâneşti... nu transformă lucrarea într-o pledoarie pătimaşă; dimpotrivă, ea se caracterizează prin cercetarea critică a surselor, printr-un efort constant de discernământ. Dornic de a scrie în spirit critic, autorul se străduieşte să definească diferenţele dintre cunoaşterea dogmatică şi cunoaşterea ştiinţifică.

Cunoaşterea dogmatică se bazează pe credinţa în revelaţie, cunoaşterea ştiinţifică se bazează pe cercetarea critică. Stolnicul demonstrează că apartenenţa românilor la comunitatea popoarelor romanice, conform surselor istorice, nu poate fi pusă la îndoială. El crede cu putere că, mai mult decât o realitate istorică, afirmarea acestei apartenenţe constituie o acţiune constantă a românilor pentru comunitatea spirituală şi culturală a popoarelor europene romanice.

Istoriia Ţării Rumâneşti... oferă cititorului o imagine modernă a Daciei, imagine izvorâtă atât din spiritul critic cu care sunt folosite izvoarele, cât şi din cumpătarea cu care sunt recunoscute calităţile, dar şi defectele dacilor. Stolnicul este cel care dă imaginii Daciei un nou tip de existenţă, diferit de mitul medieval. Datorită lui, dintr-un mit al geţilor, Dacia devine un concept-cheie, generat de o realitate istorică, imagine ce exprimă năzuinţe cu implicaţii mentale şi sociale profunde şi îşi asumă funcţia de catalizator al solidarităţilor. Chipul Daciei din Istoriia... lui Cantacuzino ajunge până în istoria şi literatura vremurilor noastre, cu oscilaţii semnificative între fabulos şi reconstituire istorică.

Opera literară

  • Fragment dintr-o cronică pre scurt a românilor, în Istoria Moldo-României, Bucureşti, 1858, reeditat în Cronicile României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, I, publicată de Mihail Kogălniceanu, Bucureşti, 1872;
  • Operele lui Constantin Cantacuzino, îngrijită şi introducere de Nicolae Iorga, Bucureşti, 1901;
  • Istoriia Ţării Rumâneşti întru care să cuprinde numele ei cel dintâi şi cine au fost lăcuitorii ei atunci, îngrijită şi introducere de Nicolae Cartojan şi Dan Simonescu, Craiova, 1944;
  • Istoriia Ţării Rumâneşti, întru care să cuprinde numele ei cel dintâi şi cine au fost lăcuitorii ei atunci şi apoi cine o au mai descălecat şi o au stăpânit până şi în vremurile de acum, cum s-au tras şi stă, în Cronicari munteni, I, ediţie îngrijită de M. Gregorian, prefaţă de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 1984;
  • Istoriia Ţării Rumâneşti, ediţie îngrijită de Damaschin Mioc, introducere de Damaschin Mioc şi Eugen Stănescu, Bucureşti, 1991.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …