Constantin Abăluţă

Constantin Abăluţă (8 octombrie 1938, Bucureşti) - poet, prozator, traducător şi antologator. Este fiul Mariei (născută Tabacu) şi a lui Apostol Abăluţă, profesor. A urmat Liceul „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti şi apoi cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” (1955-1961). A fost arhitect la ICRAL Bucureşti (1961-1968) şi arhitect diriginte la Casa de modă „Venus” (1969). A debutat cu poezie în revista „Luceafărul” (1958). A colaborat la „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „România literară”, „Viaţa românească”, „Steaua”, „Vatra”, precum şi la „Change”, „Art et poesie”, „Caracteres” (Franţa) şi „Ombrela” (Grecia).

Poezia lui Abăluţă este caracterizată de un lirism intelectual, în care folosirea cu predilecţie a noţiunilor abstracte şi atenţia acordată obiectului ca artefact conturează un univers poetic dominat de tristeţe, solitudine şi dezabuzare. Volumul de debut al autorului, Lumina pământului (1964), abordând o tematică „obligatorie” în epoca realismului socialist (şantierul, noile cartiere, bucuria muncii), oscilează între o poezie vitalistă, de celebrare a vieţii (Pâinea) şi o melancolie inexplicabilă, provenită din simpla înregistrare a situaţiilor cotidiene şi a obiectelor concrete (Elegie pentru o lingură de lemn, Amintire).

Volumul Piatra (1968) reia şi adânceşte caracteristicile dominante ale unui imaginar naufragiat în banalitatea şi cenuşiul existenţei obişnuite: obsesia aridităţii (simbolizată de piatră), tristeţea fără motiv, sentimentul apăsător al aşteptării inutile, explorarea deliberată a fenomenelor regresive în cadrul unei imagistici a „calcifierii universale” (Mircea Iorgulescu).

Într-o lume în care Dumnezeu a murit, poetul - singurul care mai poate percepe „urmele” prezenţei acestuia, devenită dureroasă absenţă - îşi poartă în neştire paşii pe „lutul îngheţat”, sub cerul inert şi „negru ca un ochi de mort”, căutând cu disperare sensul dispărut al universului şi aruncând mecanic pietre colţuroase şi lipsite de culoare în lacul ce pare a fi, în dimineţile de noiembrie, lingura de argint uitată a zeului (Moartea zeului).

De altfel, imaginea pietrei, ce rezumă în structura şi răceala sa distanţa, indiferenţa şi alteritatea lumii, devine, în viziunea autorului, simbolul poeziei înseşi, definită ca formă pură, abstractă şi îngheţată: „Poezia e o formă de-a fi singur în mijlocul celorlalţi şi împreună cu ei în singurătate. În acelaşi timp o evaziune şi o mai profundă cufundare. O liniştire a contrariilor: scoică revărsată, râu pietrificat”.

Spre deosebire de poetica lui Ion Barbu (la care uneori trimite), poetica lui Abăluţă este una deliberat „prozaică”, în care retorica discursivă, temperată prin ironie şi autoironie, se concretizează într-un vers de notaţie directă, transformat de inteligenţa analitică în „obiect de tăcere”: „Urc scara către cartiere vechi / pe unul din cele opt dealuri / ale oraşului. / Uneori gleznele mi le şterge câte-un câine. / Am cu mine un ciob de oglindă / Învelit într-o bucată de pluş. Întârzii / prin preajma arborilor mari, îmi place / să privesc trecătorii singuratici / însă nu schimb nici un cuvânt cu nimeni.”

Poet al absenţei, ca în Obiecte de tăcere (1979), Abăluţă foloseşte echerul şi compasul pentru a ridica banalul la rangul de epură, de imagine idealizată şi abstractă, care exorcizează trăirea directă şi pasiunea de tip romantic şi conduce poezia către un lirism obiectiv şi impersonal.

Volumul Singurătatea ciclopului (1988) încheie procesul înstrăinării de lume a poetului, care, izolat în singurătatea sa ca într-o cochilie de sticlă, contemplă obiectele, evenimentele şi chiar propriul sine cu acea stare de melancolie adâncă şi gravă care goleşte prezentul de substanţă şi îl proiectează într-un trecut îndepărtat, aproape uitat: „am cunoscut duritatea pământului / am cutreierat furtunile oceanelor / îndurând spaima insulelor îndepărtate şi necunoscute / şi-acum ajuns aici / nu ştiu cine sunt // îmi amintesc pauzele muzicale / ale celor ce traversau strada / totdeauna cei ce traversau îmi păreau cunoscuţi / dar odată ajunşi pe-un trotuar sau pe altul / ei îmi deveneau străini ca bancnotele false”.

O menţiune aparte o merită volumele Unu (1970), alcătuit din versuri şi poeme în proză, şi Ewww-Errre (1972), experimente lirico-plastice care pun în lumină filonul suprarealist al inspiraţiei poetului, precum şi două volume premiate de Uniunea Scriitorilor: Aceleaşi nisipuri (1995) şi Cârtiţa lui Pessoa (1999). Abăluţă este, de asemenea, unul dintre cei mai importanţi şi mai prolifici traducători în româneşte ai literaturii franceze, engleze şi americane moderne; transpunerile sale sunt de o mare acurateţe şi eleganţă.

Opera literară

  • Lumina pământului, prefaţă de Nina Cassian, Bucureşti, 1964;
  • Piatra, Bucureşti, 1968;
  • Psalmi, Bucureşti, 1969;
  • Unu, Bucureşti, 1970;
  • Ewww-Errre, Bucureşti, 1972;
  • Piatra şi altepœzii, Bucureşti, 1972;
  • Poemes. Art et poesie, Paris, 1973;
  • Există, Bucureşti, 1974;
  • Iubiri, Bucureşti, 1976;
  • Călătorii, Bucureşti, 1977;
  • Obiecte de tăcere, Bucureşti, 1978;
  • Obiecte de tăcere, postfaţă de Costin Tuchilă, Bucureşti, 1979;
  • Violenţa memoriei pure, Bucureşti, 1980;
  • Ultimele ştiri din planeta simetrică, Bucureşti, 1981;
  • Aerul. Mod de folosinţă, Bucureşti, 1982;
  • Planor, Bucureşti, 1983;
  • 11 erezii. Poem. Zone, Bucureşti, 1985;
  • A sta în picioare, Bucureşti, 1986;
  • Singurătatea ciclopului, Bucureşti, 1988;
  • Aceleaşi nisipuri, Bucureşti, 1995;
  • Singurătatea ciclopului, prefaţă de Gheorghe Grigurcu, Bucureşti, 1995;
  • Marină într-un creier, Bucureşti, 1995;
  • Camera cu maşini de scris, Bucureşti, 1997;
  • Drumul furnicilor, Bucureşti, 1997; ediţia (La Route des fourmis), traducere de Annie Bentoiu, Bucureşti, 1997;
  • Cârtiţa lui Pessoa, Bucureşti, 1999;
  • Mic manual de tăcere, Bucureşti, 1999;
  • Odăile, Bucureşti, 2001;
  • Terasa, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Ghiţulescu, Bucureşti, 2002;
  • Les Cliambres. Les Parois, prefaţă de Petr Kral, Paris, 2003.

Antologii

  • Poezia română după proletcultism, I-II, prefaţă de Eugen Negriei, Bucureşti, 2000.

Traduceri

  • Wallace Stevens, Lumea ca meditaţie, Bucureşti, 1970 (în colaborare cu Ştefan Stoenescu);
  • Dylan Mariais Thomas, Viziune şi rugă, Bucureşti, 1970 (în colaborare cu Ştefan Stoenescu);
  • Edward Lear, Rime fără noimă, Bucureşti, 1973 (în colaborare cu Ştefan Stoenescu);
  • Theodore Roethke, Vorbe pentru vânt, Bucureşti, 1973 (în colaborare cu Ştefan Stoenescu);
  • Serge Fauchereau, Introducere în poezia americani modernă, Bucureşti, 1974 (în colaborare cu Ştefan Stoenescu);
  • Charles Cros, Poezii, Bucureşti, 1975;
  • William S. Merwin, Poemele deceniului şapte, Bucureşti, 1977 (în colaborare cu Ştefan Stoenescu);
  • Frank O’Hara, Meditaţii în imponderabil, Bucureşti, 1980 (în colaborare cu Ştefan Stoenescu);
  • Samuel Beckett, Molloy. Nuvele. Texte de nefiinţă. Cum e. Mercier şi Camier, prefaţă de Romul Munteanu, Bucureşti, 1990 (în colaborare cu Gabriela Abăluţă); Malone murind, Bucureşti, 1995;
  • Tahar Ben Jelloun, Copilul de nisip. Noaptea sacră, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1996 (în colaborare cu Sanda Chiose);
  • Carl Norac, Născocind copilăria, Bucureşti, 1999;
  • Werner Lambersy, Peisaj cu om gol în zăpadă, Bucureşti, 1999;
  • Yves Broussard, Asta e, Bucureşti, 2002;
  • Jacques Lovichi, Ultimele fortificaţii, Bucureşti, 2002;
  • Jean-Max Tixier, Grădina de argilă, Bucureşti, 2002 (în colaborare cu Gabriela Abăluţă);
  • Vahe Godel, Aici/altunde, Bucureşti, 2002 (în colaborare cu Gabriela Abăluţă);
  • Beatrice Libert, Le Rameur sans rivage - Vâslaş fără ţărm, ediţie bilingvă, Bucureşti, 2002 (în colaborare cu Gabriela Abăluţă);
  • Gerard Augustin, Constantza - Constanţa, ediţie bilingvă, prefaţa traducătorului, Constanţa, 2003 (în colaborare cu Gabriela Abăluţă).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …