Conflictul pentru divan din 1821

Actul semnat de Tudor Vladimirescu la 14 mai, în care se vorbeşte de 10 panduri ce vor însoţi pe boierii divanului până la Târgovişte. nu e o dovadă că Tudor a pus la dispoziţia lui Alexandru Ipsilanti guvernul ţării şi că intenţiona să facă cauză comună cu eteriştii. Documentul apare ca o scrisoare de recomandare dată celor 10 panduri, în scopul de a se împiedica - printr-un şiretlic - atacarea lor de către arnăuţii lui Ipsilanti, ce împânzeau drumurile: „Aceşti 10 panduri, ce s-au trimis cu dumnealor prea cinstiţii boieri din politia Bucureşti a-i petrece până la Târgovişte, îi facem cunoscuţi printr-acest înscris la toţi de obşte că sunt din ostaşii Adunării norodului. Poruncim dar, atât la mergere cât şi la întoarcere, de către nimeni să nu se supere” (Semnat: Teodor).

Gândul lui Tudor era însă de a trimite divanul la Tismana. unde urma să se retragă şi Adunarea norodului. Conflictul dintre conducătorul român şi şeful Eteriei se adâncise, şi Vladimirescu, după ce luase măsuri militare pentru menţinerea divanului lângă sine, nu avea motive să-l cedeze lui Ipsilanti, la venirea turcilor. Dovadă e declaraţia dată de mitropolitul Dionisie Lupu la întoarcerea în ţară, arătând, printre altele, situaţia în care se găsea el, când Tudor şi Ipsilanti îşi disputau divanul: „Unul voia să mă azvârle ca pe o minge în Tismana, iar altul în Câmpulung”. În apărarea pe care a scris-o când a fost scos din scaun, Dionisie reaminteşte de asemenea împrejurările de la 1821:.....Am fost smuls din Capitala ţării şi mă trimiseră ca prizonier la Tismana, cu episcopii şi boierii care erau cu mine”.

Petre Poenaru a transmis lui C.D. Aricescu informaţia că Tudor, obligat să se retragă din Bucureşti, a hotărât iniţial mutarea divanului de la Belvedere la una din mănăstirile din Oltenia: „Căpitanul de panduri ce îl dăduse boierilor de pază avea ordin secret a-i conduce la mănăstirea Horezu, ca să se poată servi Tudor de boieri şi peste Olt, după cum se servise de dânşii în timpul şederii sale de două luni la Cotroceni”. Ţinând seama tot de declaraţiile lui Petre Poenaru, putem formula supoziţia că, în ultimul moment, Vladimirescu va fi îngăduit trecerea boierilor în Transilvania, aşa cum voiau ei şi cum s-a întâmplat în realitate; el n-a dispus, în nici un caz, predarea divanului în mâinile lui Ipsilanti.

Mihai Cioranu scrie că Tudor, „slobozind pe mitropolitul şi pe boierii ce-i avea închişi în Belvedere, i-a trimis pentru siguranţa lor cu escortă de panduri, până i-a trecut în pământul Transilvaniei”. Ordinul trimis la 15 mai 1821 de Ipsilanti, din Târgovişte, lui Duca, ce se afla la Ploieşti, este încă o dovadă a disensiunii dintre Tudor şi Ipsilanti, precum şi a faptului că acesta din urmă ar fi vrut să pună mâna pe boieri, pentru a guverna cu ei, cum făcuse Tudor până atunci: „În momentul acesta [15 mai] am fost informat că mitropolitul şi vistierul au plecat din Bucureşti aseară la ora 1. Se crede că au luat drumul spre Câmpina, sau spre Bucov, ca să se refugieze în Austria. Prin urmare, fără cea mai mică întârziere veţi da ordin la toate punctele de trecere să fie arestaţi şi trimişi îndată aici”. (Semnat: Alexandru Ipsilanti).

Duca a ajuns din urmă pe boieri, la Breaza. Aceştia, dându-i bani, au izbutit să scape de el. La imputările aspre pe care i le-a făcut Ipsilanti, pentru că a lăsat cale liberă boierilor în loc să-i trimită la Târgovişte, Duca a invocat pretextul că a primit prea târziu ordinul de arestare. Este curios cum unii istorici, în loc să observe aprigul conflict dintre Tudor şi Ipsilanti, susţin că, în momentul părăsirii Bucureştiului, Vladimirescu era hotărât să facă cauză comună cu şeful Eteriei, trimiţând la Târgovişte mai întâi divanul. Dacă ar fi fost aşa, de ce boierii s-au putut îndrepta spre Câmpina şi Braşov (împotriva voinţei celor doi conducători), şi de ce Tudor „n-au apucat drumul Târgoviştii, ci au tras la Argeş, cu gând ca să treacă Oltul”?

Check Also

Întâlnirea de la Goleşti din 1821

Retrăgându-se spre mănăstirile întărite din Oltenia, cu gândul de a rezista turcilor până va obţine …

Poziţia prinţului Gheorghe Cantacuzino în timpul Revoluţiei din 1821

Mai înainte de înfrângerea lui Alexandru Ipsilanti, cneazul Gheorghe Cantacuzino-Deleanu, căpetenie eteristă, s-a întors din …

Rolul lui Tudor Vladimirescu în Revoluţia de la 1821

Conducătorul mişcării revoluţionare din 1821, Tudor Vladimirescu, s-a născut pe la 1780 în satul Vladimiri …

Primele conflicte dintre Iacob I Stuart şi parlamentul britanic

Între curtea lui Iacob I şi parlamentul său nu exista nici o trăsătură comună. Curtea, …

Contradicţiile realităţii, caracterul revoluţiei pandurilor şi personalitatea lui Tudor Vladimirescu

Problema contradicţiei principale Dacă opinia (destul de răspândită la 1821) despre colaborarea dintre Tudor Vladimirescu …