„Comunitatea” oraşelor pontice în secolele I-II d.Hr.

Tot din primele timpuri ale stăpânirii exercitate de romani asupra cetăţilor din Pontul Stâng datează şi strângerea lor într-o uniune de caracter cultural-religios, purtând numele de „comunitatea celor cinci oraşe” sau „comunitatea grecilor din Pont” din care făceau parte Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis şi Odessos. În secolul al II-lea, când amănuntele organizării ei sunt mai bine cunoscute, această uniune avea să sporească prin adăugarea unui al şaselea oraş, probabil Mesambria, devenind o „comunitate a celor şase oraşe”. Unde era la început locul de reuniune al delegaţilor întruniţi periodic în sesiuni comune, nu se ştie lămurit.

În secolul II, acest oraş era Tomis, limpede indicat în documente drept „strălucită reşedinţă” şi „oraş de căpetenie al întregului Pont Stâng”. Conducătorul federaţiei pontice purta numele de pontarch (titlu mai mult decorativ), cumulând totodată şi calitatea de „mare preot” al cultului imperial, celebrat cu pompă în cadrul reuniunilor ordinare sau al unor sărbători anume.

Rostul instituţiei se vădeşte astfel ca fiind în ultima instanţă acela de a consolida stăpânirea romană într-un teritoriu de curând anexat, după pilda a numeroase provincii, unde, îndată după cucerire, altarele şi templele înălţate împăraţilor şi Romei, sau împăraţilor şi membrilor familiei lor, contribuiau la crearea unei legături religioase între capii statului roman şi păturile avute ale populaţiei locale.

Cum s-a arătat înainte în treacăt, de-a lungul întregului secol I d.Hr. guvernatorii Moesiei au trebuit să suporte atacuri repetate din partea populaţiilor din nordul Dunării: geto-daci, bastarni, sarmaţi. Din acest punct de vedere, o menţiune specială se cuvine lui Tib. Plautius Silvanus Aelianus, a cărui administraţie pare să se fi prelungit 10 ani (circa 57-67 d.Hr.) şi care, în tot acest timp, a avut să asigure hotarul Dunării împotriva unor duşmani de aproape sau de departe.

Dintre isprăvile-i mai importante, înşirate într-un elogiu funebru care ni s-a păstrat şi despre care s-a mai vorbit, e de amintit în primul rând strămutarea în dreapta Dunării a mai mult de o sută de mii de „transdanubieni”, cu femei şi copii, cu regi şi şefii lor de trib, în împrejurări asupra cărora nu ni se dau amănunte, dar care sunt de pus în legătură cu întărirea unei frontiere mereu ameninţate. La aceasta a contribuit de bună seamă şi biruinţa câştigată asupra sarmaţilor, înainte ca atacul de mari proporţii pregătit de aceştia să fi avut răgazul să se desfăşoare.

În sfârşit, tot în legătură cu activitatea lui Plautius Aelianus la Dunărea de Jos, trebuie subliniat interesul arătat de acesta situaţiei din Peninsula Taurică (Crimeea de azi), unde intervine pentru a da ajutor cetăţii Chersones, pe punctul de a fi cucerită de sciţi. Indiferent de forma pe care va fi îmbrăcat-o intervenţia, despre care nu putem face decât presupuneri, vrednic de reţinut e faptul că în ultimii ani ai domniei lui Nero prestigiul Romei în ochii sciţilor taurici era destul de mare pentru ca ameninţarea guvernatorului Moesiei să-i abată de la o expediţie începută.

În ciuda silinţelor lui Aelianus şi a guvernatorilor ce aveau să-i urmeze, apărarea Dobrogei rămâne mai departe insuficient asigurată de-a lungul celei de-a doua jumătăţi a secolului I. Sporirea numărului legiunilor cantonate în Moesia la patru, ca şi înfiinţarea unei flote destinate operaţiilor pe cursul inferior al Dunării (classis Flavia Ivioesica), reprezintă soluţii provizorii, în aşteptarea luptei hotărâtoare începute de Domiţian şi sfârşite de Traian, care, împreună cu soarta regatului lui Decebal, avea să decidă pentru veacuri soarta pământului dintre Dunăre şi mare.

Check Also

Regimul juridic al oraşelor pontice sub stăpânirea romană

Încă înainte de această dată, în situaţia ţinuturilor de la Dunărea de Jos se petrecuseră …

Dezvoltarea oraşelor. Meşteşugurile şi comerţul în Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

O parte din oraşele Ţării Româneşti şi Moldovei sunt în plină decădere (Oraşul de Floci, …

Viaţa culturală şi religioasă în oraşele greceşti din Dobrogea în epoca elenistică

Aşa cum n-au putut împiedica desfăşurarea unei activităţi economice şi politice de o remarcabilă vitalitate, …

Organizarea oraşelor din Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea

Unităţile administrative şi judiciare amintite: scaunele, districtele, comitatele, precum şi episcopiile, îşi aveau reşedinţele în …