Comunismul şi formele sale

Spiritul Ialtei

La Conferinţa de la Ialta, care s-a desfăşurat la sfârşitul războiului, reprezentanţii celor trei mari puteri, Statele Unite, URSS şi Marea Britanie, nu au împărţit nici Europa şi nici lumea în sfere de influenţă, aşa cum s-a afirmat ulterior. Declaraţia de la Ialta prevedea că în ţările eliberate trebuiau desemnate guverne în urma unor alegeri libere.

Ca şi la Conferinţa de la Potsdam (17 iulie - 2 august 1945), la Ialta problemele principale care au fost discutate s-au referit la natura viitorului regim politic din ţările eliberate sau învinse şi la trasarea frontierelor acestora. Cu această ocazie au reapărut diferenţele ideologice dintre aliaţi, arătând lumii că Marea Alianţă fusese, de fapt, o „căsătorie din interes”.

Problema germană

La Ialta, cele trei mari puteri au convenit ca fiecare să ocupe câte o zonă din Germania. Stalin a acceptat ca şi Franţa să preia controlul unei regiuni. Oraşul Berlin a fost împărţit în acelaşi fel. Comisia Aliată de Control a fost însărcinată să supravegheze ocuparea Germaniei, întrucât la Potsdam aliaţii deciseseră să menţină cele patru zone unificate din punct de vedere economic. Aliaţii occidentali s-au împotrivit intenţiei sovieticilor de a demonta utilajul industrial german pentru a-l transporta în URSS.

Astfel, a început practic un război economic între cele două părţi. În replică, Stalin a instituit blocada Berlinului (iunie 1948), care însă a eşuat datorită transporturilor aeriene aliate. La 23 mai 1949, aliaţii occidentali au creat, prin unificarea zonelor pe care le controlau, Republica Federală Germană. La 7 octombrie 1949, URSS a înfiinţat în zona sa Republica Democrată Germană.

Problema poloneză

Cauza rupturii dintre Statele Unite şi URSS a fost statutul Poloniei. Graniţele acestei ţări au fost deplasate spre vest, câştigând de la Germania circa 103.000 kmp, dar cedând URSS aproape 180.000 kmp în est. Mai mult de şapte milioane de germani au fost expulzaţi din teritoriile care reveneau Poloniei. Din teritoriile trecute la sovietici au fost repatriaţi 12 milioane de polonezi. La început, Stalin - din ordinul căruia în 1941 elita ofiţerilor polonezi fusese masacrată la Katin şi care îi lăsase pe nazişti să distrugă Varşovia în 1944 - a dat de înţeles aliaţilor că acceptă ca Polonia să aibă un regim controlat pe jumătate de Occident şi pe jumătate de URSS.

La 29 iunie 1945, în Polonia s-a format un guvern de uniune naţională, care a funcţionat până în ianuarie 1947, condus de prim-ministrul comunist Edward Osobka-Morawski, secondat de doi vicepreşedinţi, comunistul Wladyslaw Gomuka şi Stanislaw Mikolajczyk, şeful partidului ţărănesc. Alege rile din ianuarie 1947, ale căror rezultate nu au fost recunoscute de Statele Unite, nefiind libere, au fost câştigate de blocul partidelor prosovietice cu 85% din voturi. Mikolajczyk a trebuit să plece în exil. În decembrie 1948, partidul socialist şi cel comunist au fuzionat, formând Partidul Muncitoresc Unit Polonez, iar mareşalul sovietic Rokossovski a fost instalat în fruntea armatei poloneze.

Extinderea comunismului în Balcani

În Iugoslavia şi Albania, forţele antihitleriste formate în majoritate din comunişti au eliberat ţările lor fără ajutorul Armatei Roşii. Iugoslavia, condusă de Comitetul Naţional de Eliberare în frunte cu Iosip Broz Tito, a respins orice ingerinţă sovietică. În noiembrie 1945, monarhia a fost abolită, iar Iugoslavia a devenit o federaţie formată din şase republici. Comuniştii au confiscat întreaga putere, iar Mihajlovic, rivalul lui Tito din timpul războiului, a fost executat în martie 1946. Între anii 1941 şi 1946 comuniştii albanezi conduşi de Enver Hodja au comunizat Albania după un scenariu similar celui iugoslav.

În Bulgaria, Gheorghi Dimitrov, cel mai celebru şef interbelic al Internaţionalei a III-a, a fost ales prim-ministru în 1946. Comuniştii au proclamat Bulgaria republică şi au trecut la colectivizarea agriculturii şi la naţionalizarea industriei. Petkov, şeful partidului agrarian, a fost executat în septembrie 1947. În România, comuniştii au preluat puterea în martie 1945 cu ajutorul sovieticilor, iar la 30 decembrie 1947 au proclamat Republica Populară Română.

„Salamul unguresc” şi lovitura de la Praga

Comuniştii unguri, având sprijinul serviciilor secrete sovietice şi al poliţiei conduse de Laszlo Rajk, şi-au eliminat unul după altul adversarii. Această metodă, numită „salamul unguresc”, a avut ca rezultat proclamarea Republicii Populare Ungare în 1947. În Cehoslovacia, comuniştii, care au obţinut 38% din voturi la alegerile din 1946, au preluat puterea prin forţă. Preşedintele Benes a cedat puterea unui guvern comunist condus de Klement Gottwald. Jan Masaryk anticomunist notoriu, a fost găsit mort în 10 martie 1948.

Comunismul pe alte continente

În Coreea de Nord, ocupată de Armata Roşie, guvernul comunist a fost instalat în 1948. A urmat China în 1949, având un guvern condus de Mao Zedong. Vietnamul a căzut în mâinile comuniştilor încă din 1945. În 1959, revoluţia condusă de Fidel Castro a instalat comunismul în Cuba, în imediata apropiere a Statelor Unite.

Comunismul în România

La 23 august 1944 românii nu ştiau de înţelegerea din octombrie 1944 dintre Stalin şi Churchill, prin care Uniunii Sovietice i se acorda 90% influenţă în România, iar celorlalţi aliaţi 10%. Guvernele care au condus ţara până în martie 1945, prezidate de generalii Constantin Sănătescu şi Nicolae Rădescu, au avut ca prioritate purtarea războiului antihitlerist.

Reprezentantul sovietic, Andrei Vîşinski, sosit la Bucureşti, unde trupele sovietice ocupaseră toate punctele strategice importante, i-a cerut regelui Mihai, într-o manieră categorică şi violentă, să-l demită pe generalul Rădescu şi să pună în fruntea guvernului pe Petru Groza, liderul Frontului Plugarilor. Guvernul Groza a fost instalat la putere la 6 martie 1945 şi a devenit instrumentul comunizării ţării.

Regele a refuzat să mai semneze decretele acestui guvern ilegitim, intrând în aşa-numita „grevă regală”, dar comuniştii au aplicat legile şi fără semnătura şefului statului. Comuniştii au falsificat alegerile din 19 noiembrie 1946, iar apoi au desfiinţat partidele politice democratice. La 30 decembrie 1947 l-au forţat pe regele Mihai să abdice şi au proclamat Republica Populară Română.