Comerţul intern şi piaţa internă în ţările române în anii 1848-1864

Dezvoltarea relaţiilor capitaliste, adâncirea diviziunii sociale a muncii au dus în perioada 1848-1864 la creşterea pieţei interne, atât pentru mijloacele de subzistenţă, cât şi pentru cele de producţie.

Creşterea schimbului între regiuni diferite, îndeosebi între munte şi câmpie sau între regiuni specializate în producerea anumitor categorii de mărfuri, a dus la accentuarea atragerii în schimbul de mărfuri a regiunilor izolate. Caracteristică era dezvoltarea procesului de ştergere a particularităţilor locale, de lărgire şi de unificare a vieţii economice a celor două ţări.

Se remarca dezvoltarea târgurilor şi oraşelor din zonele de contact ale Ţării Româneşti cu Moldova, ca şi a centrelor urbane situate pe căile de comunicaţie care legau cele două ţări. În acestea se desfăşura într-un ritm rapid procesul de formare a pieţei naţionale unice, accelerat din 1848, odată cu intrarea în vigoare a convenţiei vamale, care practic desfiinţase hotarul dintre Ţara Românească şi Moldova. Totodată, au crescut legăturile cu Transilvania, a cărei economie completa în mod firesc pe aceea a Principatelor, pregătindu-se astfel desăvârşirea formării pieţei naţionale prin unificarea întregului teritoriu locuit de poporul român.

Dezvoltarea economiei de mărfuri a cunoscut un nou avânt, în special în ceea ce priveşte produsele agricole. „Dezvoltarea agriculturii cu caracter comercial - arată Lenin - creează o piaţă internă pentru capitalism”. Agricultura intrată în orbita circulaţiei mărfurilor ducea la cereri de produse industriale de către populaţia rurală. Circulaţia mărfurilor s-a intensificat.

Legătura gospodăriei ţărăneşti cu piaţa era în continuă creştere, în comparaţie cu perioada precedentă. Se constata un destul de dezvoltat comerţ local cu amănuntul, indiciu al gradului de dezvoltare a circulaţiei mărfurilor şi al economiei băneşti în masa micilor producători. Articolele fabricate făceau o concurenţă din ce în ce mai accentuată produselor industriei casnice. Dar totodată persistenţa relaţiilor feudale în agricultură frâna dezvoltarea pieţei interne.

Volumul consumului intern a fost în plină ascensiune până la 1864, dar mai ales în beneficiul claselor posedante şi nu al maselor muncitoare. Totuşi predominarea relaţiilor feudale, lipsa de căi ferate etc. frânau dezvoltarea pieţei interne. Iarmaroacele şi târgurile au continuat să ocupe un loc important în volumul de tranzacţii comerciale şi chiar s-au înfiinţat iarmaroace şi târguri noi.

La acestea participau şi negustori şi mărfuri străine. La iarmarocul din Fălticeni - cel mai important din Moldova - s-au adus în 1855 mărfuri în valoare de peste 4.000.000 de fiorini. Totuşi nu iarmaroacele şi târgurile periodice, ci oraşele şi târgurile permanente reprezentau centrul de greutate al schimbului de mărfuri. Negustorii erau masaţi îndeosebi în oraşe.

În 1860 se numărau în Principate peste 30.000 de comercianţi; dintre aceştia 17.810 se găseau în Ţara Românească. 12.268 trăiau la oraşe, dintre care 4.742 la Bucureşti; mai erau numeroşi negustori la Ploieşti, Brăila, Craiova şi Giurgiu. În Moldova, în cele 13 oraşe şi 69 de târguri ale ţării şi în mai mică măsură la sate se găseau 13.758 de comercianţi, fără calfe şi sudiţi. Marea majoritate erau negustori mărunţi, clasificaţi în ultimele categorii de impunere. Totuşi, în 1860 se numărau în Ţara Românească după impozitul pe care îl plăteau 277 de negustori de clasa I, dintre care jumătate la Bucureşti şi un sfert la Brăila.

În cele două capitale, ca şi în oraşele principale ale celor două ţări, îndeosebi la Brăila şi Galaţi, existau numeroase case de comerţ ale burgheziei autohtone sau ale străinilor (la Galaţi, de exemplu, între alte case de comerţ piemonteze exista puternica casă de comerţ Pedimonte, cu o întinsă rază de acţiune, având sucursale în celelalte oraşe dunărene, ca şi la Constantinopol şi Genova). Comerţul cu grâne şi, în general, cu produse agricole reprezenta principala ocupaţie a caselor de comerţ din Principate; totodată ele asigurau importul mărfurilor străine.

Activitatea comercială se desfăşura mai puţin stânjenită la oraşe, în schimb la sate şi în unele târguri - în special în Moldova - relaţiile feudale puneau încă piedici desfăşurării largi a comerţului, stăpânii şi arendaşii căutând să păstreze dreptul de prăvălie ca un monopol. Păstrarea şi chiar sporirea unor taxe puse pe transportul şi circulaţia mărfurilor puneau de asemenea serioase piedici în calea dezvoltării pieţei interne. Dezvoltarea pieţei avea loc în această perioadă în cadrul unei lupte de clasă acute, târgurile supuse încă unor obligaţii feudale intensificându-şi eforturile pentru înlăturarea acestor obligaţii, care stăteau în calea libertăţii comerţului.

În afară de comerţul cu cereale şi produse animaliere, cu care era asigurat consumul oraşelor şi târgurilor şi care ocupa locul cel mai important, mărfurile care circulau în cadrul oraşelor şi de la oraş la sat erau produsele de îmbrăcăminte şi încălţăminte de toate calităţile, cea mai mare parte provenind din import, apoi obiectele de uz casnic etc. Structura populaţiei oraşelor şi târgurilor indica faptul că existau diferenţieri de natură economică cărora trebuiau să le corespundă necesităţi diferite.

Pe piaţa orăşenească au apărut produse noi şi totodată s-a schimbat şi caracterul relaţiilor comerciale şi s-a remarcat şi apariţia a noi forme de stimulare a schimburilor, de pildă expoziţiile agricole şi industriale. Reclama începea de asemenea să capete un loc însemnat în operaţiile comerciale. În sfârşit, se căuta să se dea negustorilor o pregătire mai înaltă, la nivelul comerţului european; de aceea problema înfiinţării de şcoli comerciale preocupa necontenit burghezia.

Ca şi în celelalte domenii ale vieţii economice, criza sistemului feudal s-a răsfrânt din plin asupra activităţii de schimb. La aceasta se adăugau, începând din 1857, consecinţele crizei ciclice mondiale, care, izbucnită în Statele Unite şi în vestul Europei în 1857, s-a repercutat şi asupra Principatelor, îndeosebi în anii 1858-1860. Este prima criză comercială de tip capitalist înregistrată în istoria economiei româneşti.

Ea s-a manifestat prin scăderea generală a preţurilor, prin descreşterea comerţului exterior, prin încetări de plăţi şi falimente, prin întârzieri în plata arenzilor şi prin deficite bugetare. Deşi criza a afectat în principal relaţiile capitaliste din cadrul societăţii româneşti, ea a avut consecinţe negative şi pentru stăpânii de moşii şi pentru arendaşi, îndeosebi prin scăderea preţurilor cerealelor.

Atât criza comercială, cât şi întârzierea înfăptuirii instituţiilor de credit - care să apere pe negustori de camătă - şi a căilor şi mijloacelor de transport grevau activitatea comercială din Principate. Cu toate greutăţile întâmpinate încă, dezvoltarea diviziunii sociale a muncii între oraş şi sat, specializarea producţiei, dezvoltarea relaţiilor de schimb şi a legăturilor economice dintre diferitele regiuni au dus la contopirea pieţelor locale într-o piaţă naţională.

În condiţiile politice dintre 1848 şi 1864, acest proces s-a putut desăvârşi numai în ceea ce priveşte Ţara Românească şi Moldova. Cu toate piedicile de ordin politic, legăturile economice cu Transilvania, aflată sub jugul habsburgic, au devenit însă tot mai intense şi multilaterale.

Check Also

Eteria şi ţările române

Popoarele creştine din Imperiul Otoman au văzut în victoriile Rusiei asupra turcilor un prilej de …

Cultura în ţările române până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea

Veacul al XVII-lea şi începutul celui următor înscriu unele realizări de importanţă deosebită în cultura …

Frământări sociale în ţările române în prima jumătate a secolului al XVI-lea

Domniile autoritare cu tendinţe de centralizare din secolul al XV-lea: Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, …

Dezvoltarea culturală în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Perioada care începe cu ultima treime a veacului al XVIII-lea şi ia sfârşit în preajma …

Societăţile culturale în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Dacă presa din ţările româneşti a izbutit – cum vom vedea – să înmănuncheze, în …