Cnezatul Streisângeorgiului

Majoritatea satelor româneşti de pe cele două laturi ale cursului inferior al Streiului au făcut parte din acest cnezat de vale, care poate fi desemnat astfel şi drept „cnezat al Streiului de Jos”. Pare foarte probabil ca acel „district al râului Strei”, subdiviziune teritorial-administrativă a comitatului Hunedoarei atestată către sfârşitul secolului al XIV-lea pentru scurtă vreme, să nu fie decât supravieţuirea într-o formă adecvată a fostului cnezat de vale.

În cnezatul Streisângeorgiului posedăm cele mai vechi informaţii scrise certe, începând cu anii 1313/1314 ai pisaniei recent descoperite în capela de curte din localitatea eponimă, dar totodată şi mărturii materiale relevate de săpăturile arheologice de la Strei şi Streisângeorgiu, care coboară spre trecut fără întreruperi până în secolul al XI-lea. Atât cele mai vechi informaţii scrise cât şi documentele arheologice atestă prezenţa la Streisângeorgiu şi Strei a centrului cnezatului, la vărsarea în râul Strei a văii Luncanilor, afluent cu bazin mai întins.

Stăpânirile de sate ale cnezilor de Streisângeorgiu şi Strei, două ramuri ale aceleiaşi familii, s-au exercitat de facto, fără întăriri regale, până pe la 1400 şi este semnificativ că primele diplome pe care le-au primit nu se referă la satele lor ci la cele trei sate - Chitidul de Jos, Chitidul de Sus (Boşorod) şi Ocolişu Mic - care înainte de 1377 sau poate înainte de 1359 au aparţinut unui cneaz numit Cândea.

Diplomele din 1377 privesc deci o danie reală, iar stăpânirea satelor de pe urma daniei nici n-a durat prea mult, deoarece câţiva ani mai târziu familia nobiliară de Binţinţi a reuşit să se înstăpânească acolo cu acordul coroanei. Această familie care, folosind desigur şi demnităţile deţinute în comitat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a fost foarte activă în cotropirea de sate româneşti, a reuşit încă din 1387 să se înstăpânească la Călan (Călanu Mic), sat românesc situat în imediata vecinătate a Streiului şi care în mod firesc trebuie considerat ca făcând parte din acelaşi cnezat de vale.

Ameninţarea iminentă din partea nobililor de Binţinţi, reflectată pare-se şi într-un document din 1386 referitor la satul Grid, i-a determinat pe cnezii de Streisângeorgiu să folosească în 1392 o cale ocolită pentru obţinerea unei întăriri regale care să le dea şanse în confruntarea cu noii lor vecini. Este vorba de un schimb fictiv de părţi de sate, condiţionat de clauza morţii unuia dintre contractanţi şi confirmat de rege în tabără pe marginea Dunării în timpul campaniei împotriva turcilor, act în care erau înscrise satele Streisângeorgiu, Grid, Strei-Săcel şi Valea Sângeorgiului. Un asemenea act obţinut foarte probabil în ajunul unei bătălii, în condiţii care excludeau obişnuita cercetare la faţa locului prin reprezentanţii unui „loc de adeverire”, constituie o reuşită de admirat pentru ingeniozitate şi eficacitate. Un alt sat din vecinătate, Ohaba Streiului, le este întărit înainte de 1440 cnezilor de Streisângeorgiu.

Dacă extinderea spre est şi nord a cnezatului Streisângeorgiului pare să fi ajuns până pe crestele dealurilor dinspre valea Orăştiei (Grădiştii) şi până în culmea dealului Măgura, limitele vestice ridică semne de întrebare. Deşi nu dispunem de informaţii explicite, satul Ocolişu Mare din vecinătatea satului Strei trebuie să fi făcut parte din aceeaşi structură teritorială. Aceasta cu atât mai mult cu cât la 1363 îl găsim pe cneazul Zăicu în dispută pentru satul Zlaşti care este pe malul Cernei, mai sus de Hunedoara, peste deal în raport cu Streiul, unde tot atunci este atestat un cneaz cu numele Zăicu.

Potrivirea nu poate fi întâmplătoare şi în acest fel avem dovada extinderii până în valea Cernei a teritoriilor ţinând de cnezatul Streisângeorgiului, care se învecina aici cu cnezatul Cernei. Avem deci motive să credem că şi cele două sate româneşti cu numele Nădăştia, situate la vest de satul Strei înspre valea Cernei, au ţinut iniţial de centrul de la Streisângeorgiu şi poate chiar că acel Stroie, al doilea cneaz implicat la 1363 în disputa privind Zlaştii, era originar din Nădăştia de Sus. Satele Nădăştia s-au desprins însă de timpuriu din cnezatul de vale al Streisângeorgiului şi au urmat o evoluţie proprie în această zonă devenită eterogenă ca urmare a întemeierii, încă din secolele XI-XII, a noilor aşezări de iobagi ai cetăţii pătrunşi pe valea Cernei din iniţiativa sau sub protecţia coroanei maghiare.

Cu cele şase sate care au aparţinut cu certitudine familiei cneziale de Streisângeorgiu şi Strei, precum şi cu alte cinci sau şase sate a căror apartenenţă la aceeaşi structură teritorială este doar parţial confirmată de ştirile care au ajuns până la noi, cnezatul Streisângeorgiului acoperea un teritoriu întins, de peste 150 kmp, într-o regiune de terase joase extinse şi de dealuri scunde cu fineţe şi păduri, la care se adăugau desigur mari suprafeţe de munte şi păşune, mai ales în munţii Şureanului unde trebuie să-i fi aparţinut Platforma Duncanilor. În afara celor două sate de baştină ale familiei cnezilor de vale, a căror vechime documentată arheologic coboară până în secolul al XI-lea, mai existau aici şi alte sate vechi şi importante, în primul rând Călanul şi Nădăştia de Sus.

Există indicii pentru apartenenţa la acest cnezat de vale a unui al doilea nucleu teritorial din Ţara Haţegului, situat sub Retezat în partea nord-estică a masivului, în zona Sălaşu de Sus, Bărăşti, Nălaţi, unde cnezii de Streisângeorgiu stăpânesc părţi de sate la sfârşitul secolului al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului următor. Dacă situaţia nu se datorează unor înrudiri produse în secolul al XIV-lea, ci unor luări în stăpânire produse după normele vieţii social-economice a comunităţilor româneşti haţegane, atunci ea a avut loc într-o epocă destul de timpurie şi a făcut parte dintr-un proces mai larg şi mai îndelungat de retragere sub munte a colectivităţilor rurale româneşti, proces pe care l-am evocat şi în paginile precedente.