Cnezatul Râului Mare

Ca principal afluent al Streiului, Râul Mare concentrează pe cursul său ca şi în valea râului învecinat şi mai mic, Sibişelul, toate aşezările de pe versantul nordic al Munţilor Retezat. Cea mai importantă dintre aşezări, cel puţin în secolele XIII-XV, a fost aceea de la Râu de Mori, sat de baştină şi reşedinţă a familiei cneziale care de-a lungul secolului al XIV-lea a transformat porecla unui strămoş - Kende - în antroponim - Cânde, Cândea - ce a devenit apoi nume de familie şi a evoluat spre forma Kendefy (fiul lui Cândea) pe măsura contopirii familiei în nobilimea regatului.

Cnezatul de vale al familiei Cândea sau cnezatul Râului Mare, poate fi cu uşurinţă reconstituit urmărind pe hartă satele întărite sau confirmate familiei, sate întregi sau părţi de sat în care Cândeştii se lovesc de pretenţiile şi uneori de întăririle obţinute de cnezii săteşti. Trebuie desigur ţinut seama de vecinătatea geografică a acestor sate, de dispunerea lor în cuprinsul Ţării Haţegului şi trebuie eliminate din reconstituire cotropirile sau daniile reale primite de familie în alte zone ale regiunii.

Despre satele din cnezatul Râului Mare avem ştiri începând cu anul 1359 prin intermediul unui document care, din păcate, s-a păstrat doar ca regest. Sunt restituite atunci de către rege văduvei lui Mihail zis Cândea, executat cu doi sau trei ani înainte din porunca abuzivă sau doar grăbită a voievodului Transilvaniei, satele Râu de Mori, Sibişel şi Nucşoara. Nu avem certitudinea că toate satele confiscate în 1356-1359 au fost restituite familiei şi este probabil ca sub aceste trei nume de sate să se ascundă şi alte aşezări învecinate, considerate drept „pertinenţe” ale satelor numite.

Este de asemenea posibil ca familia Cândeştilor să fi stăpânit înainte de 1359 şi câteva sate de pe cursul inferior al Streiului, pe valea Duncanilor, care să reprezinte astfel un alt nucleu, poate încă mai vechi, al cnezatului lor de vale. În orice caz, monumentele pe care Cândeştii le-au ridicat la Suseni, sat învecinat cu Râu de Mori, sunt anterioare documentului pomenit şi ne asigură că şi acolo exista pe la 1300 o aşezare, fie şi mai modestă, chiar dacă Suseni apare ca „possessio” distinctă abia în anul 1439.

Diplome obţinute de Cândeşti de la rege sau de la voievodul Transilvaniei înainte de 1438, au fost distruse în acest an cu prilejul trecerii turcilor prin Ţara Haţegului, astfel încât o parte a celorlalte sate ale familiei o găsim consemnată într-o confirmare din 1439. Este vorba de Gureni, Ostrovel şi Ohaba-Sibişel, în timp ce pentru Valea Dâljii s-a păstrat un document mai vechi, din 1416, atestând existenţa satului şi stăpânirea lui de către Cândeşti.

Pentru alte aşezări învecinate, Cândeştii obţin confirmări privind părţi de sat, sau îi întâlnim în documente către mijlocul secolului al XV-lea ca fiind în conflict cu cnezii săteşti sau chiar cu alte familii de cnezi de vale, conflicte datorate situării acelor sate la hotarul dintre două cnezate de vale. Este vorba de satele Cârneşti, Pâclişa, Reea, Sânpetru, Toteşti şi Unciuc.

Aceste informaţii ridică la 14 numărul aşezărilor din cnezatul Râului Mare. Dania primită în 1447 de Cândeşti, privind târgul Sântămăria Orlea, se înscrie de altfel în aceeaşi sferă de întărire a unei stăpâniri de fapt mai vechi între hotare naturale, deoarece acest târg a fost întemeiat de colonişti străini la sfârşitul secolului al XIII-lea la vărsarea Râului Mare în Strei. Dania a permis în orice caz Cândeştilor luarea în stăpânire a unor păduri de pe malul opus al Streiului, aşa-numita pădure a Balomirului, situaţie care reflectă poate realităţi anterioare sfârşitului secolului al XIII-lea, din vremea în care colectivitatea de la Sântămăria Orlea şi cetatea regală de la Haţeg încă nu se implantaseră pe malurile Streiului.

Alte sate sau părţi de sate, stăpânite de Cândeşti în afara cnezatului lor de vale, au fost cotropiri târzii, danii autentice sau, după cum o precizează chiar documentele, moşii cumpărate. Aşa este cazul Bucovei, a satelor Fizeşti şi Galaţi şi a altor câteva a căror înşirare nu mai interesează reconstituirea ce urmărim. De deosebit interes sunt în schimb cele cinci nume da aşezări pomenite la sfârşitul secolului al XV-lea în Depresiunea Petroşanilor: Câmpul lui Neag, Măleia, Merişoara, Petrila şi Rotunda.

Se afirmă despre ele că ţineau din vechime de Râu de Mori, dar totodată sunt desemnate drept, pământuri, lunci, fineţe şi ogoare”. Dacă asupra primei afirmaţii nu avem motive de îndoială, a doua trebuie în schimb privită cu rezerve. Un sat stăpânit de cnezii Densuşeiii în aceeaşi depresiune, „Sylotena”, este pomenit încă de la începutul secolului al XV-lea ca „possessio”, deci la fel cu satele haţegane, astfel încât nu credem ca statornicirea habitatului de la izvoarele Jiurilor să se fi produs abia în secolele XVI-XVII.

Şi chiar dacă această statornicire s-ar fi produs în secolele XV-XVI, este foarte probabil că înainte de secolul al XV-lea, ca urmare a transformărilor din economia agro-pastorală a Ţării Haţegului şi în funcţie de conjuncturile politico-militare, depresiunea de la izvoarele Jiurilor să fi cunoscut un habitat stabil în perioade mai scurte sau mai îndelungate. Oricum, informaţia la care ne referim precizează în cuprinsul Ţării Haţegului şi a „pertinenţelor” ei un alt nucleu teritorial al cnezatului Râului Mare. Abia dacă mai este nevoie să subliniem importanţa excepţională a situaţiei, datorată faptului că prin aceasta teritoriile cnezatului se situează pe cele două laturi ale munţilor Retezat. O simplă privire pe hartă oferă sugestii tulburătoare asupra a ceea ce putea fi, înainte de secolul al XIV-lea, viaţa obştilor săteşti din care s-a închegat cnezatul Râului Mare.

Este greu de stabilit o valoare exprimând extinderea teritorială a hotarelor celor cel puţin 14 sate care compuneau cnezatul Râului Mare. Dacă luăm în considerare doar terenurile situate la altitudini joase, folosite şi azi pentru culturi agricole, grupul principal de sate acoperea aproape 100 kmp. Dar dacă luăm în calcul şi zonele de livezi, fineţe şi păşuni, precum şi pădurile cu apele, deci toate „folosinţele” care aparţineau satelor, suprafaţa se apropie de 1.000 kmp.

Cât priveşte diferenţierea după vechime a satelor, doar câteva lasă impresia a fi creaţii mai noi, din secolele XIV-XV, ivite ca urmare a „întemeierilor” sau mai degrabă a „roirii” satelor vechi. Printre ele, Gureni, Ohaba-Sibişel, Ostrovel şi poate Suseni. Cam zece sate - iar printre ele toate cele în care drepturile de stăpânire ale familiei Cândeştilor se află în concurenţă cu drepturile cnezilor săteşti - ne apar ca fiind anterioare secolului al XIV-lea. Dar despre caracterul arbitrar al împărţirii satelor haţegane în „vechi” şi „noi”, am mai avut în repetate rânduri prilejul de a vorbi.