Cnezatul Râului Bărbat

Grupul de sate din colţul sud-estic al Depresiunii Haţegului, de pe cursul superior al Streiului şi din văile afluenţilor acestuia, şi-a avut în secolul al XIV-lea centrul la Râu Bărbat. Aceasta nu înseamnă, desigur, că într-o etapă anterioară un alt sat n-a putut avea rolul principal, chiar dacă documentele nu ne informează în acest sens. Documentele ne lămuresc în schimb în cnezatul Râului Bărbat, mai clar decât în celelalte cnezate de vale, asupra raporturilor de subordonare existente în sânul cnezimii haţegane.

Reconstituirea teritorială a cnezatului Râului Bărbat se întemeiază în principal pe urmărirea satelor şi părţilor de sate întărite cneazului Lel de Râu Bărbat şi urmaşilor săi, reprezentând principala familie cnezială din regiune, în 1391, într-o vreme în care satul Râu Bărbat era stăpânit în devălmăşie de mai multe familii cneziale, sau în care această devălmăşie era în curs de destrămare, dar în care stăpânirea se exercita oricum doar în temeiul stărilor de fapt, fără întărire regală, cneazului Del îi sunt întărite două sate din vecinătate, Uric şi Valea Verde.

Câţiva ani mai târziu, în 1404, fiii lui Del obţin de la rege confirmarea stăpânirii asupra unei jumătăţi a satului Ponor precum şi asupra unei treimi din stăpânirea cnezială pe care o exercitau în devălmăşie cu alţi cnezi în satele Livadia de Câmp, Livadia de Coastă şi în a doua jumătate a Ponorului. Tot fiii lui Lel se judecă în 1411 pentru satul Hobiţa şi obţin de la forul judiciar al Ţării Haţegului, pentru ei şi pentru protopopul Dobrotă din Râu Bărbat, recunoaşterea stăpânirii asupra satului, în detrimentul foştilor devălmaşi pe care-i aveau la Râu Bărbat. Cu acelaşi prilej, partea din Râu Bărbat pe care o avea familia lui Lel este precizată ca fiind 5/14 (două şeptimi şi o jumătate de şeptime) din sat.

Confirmarea stăpânirii asupra unei jumătăţi a satului Barul Mare este obţinută de fiii lui Lei în 1418 tot pe calea unei judecăţi în faţa forului judiciar haţegan, fapt deosebit de important deoarece ne asigură că asemenea reglementări de relaţii patrimoniale, consecinţe ale ieşirilor din devălmăşie, urmau normele lui jus valachicum, practicat şi îndeobşte acceptat în interiorul societăţii româneşti din Ţara Haţegului. La. 1426 aceiaşi fii ai lui Lei sunt întăriţi în stăpânirea satului Dumbrăviţa, iar înainte de 1479, un nepot al lui Lei stăpânea, pe lingă părţi din moşiile deja pomenite, satul Federi a cărui vechime coboară mai jos de mijlocul secolului al XV-lea.

Acestor zece sate le putem adăuga fără rezerve Ohaba Ponorului şi Barul Mic, primul pe temeiul stăpânirii lui parţiale de către cnezii de Ponor cu care familia lui Lei a fost devălmaşe la Ponor, iar al doilea pe temeiul învecinării nemijlocite cu Barul Mare, lipsa dovezilor documentare datorându-se desigur instalării aici încă de la 1421 a stăpânirii cnezilor din Sălaşu de Sus.

Cu aceste cel puţin 12 sate, cnezatul Râului Bărbat acoperă un teritoriu relativ mic, de numai cea 100 kmp dacă luăm în considerare terenurile situate până la altitudinea de cea 600 m. Suprafaţa teritoriului creşte de trei sau chiar de patru ori dacă avem în vedere părţile de păşune, pădure şi munte de pe cele două laturi ale văii Streiului, în munţii Retezatului şi munţii Şureanului.

Probabil că tocmai aceste părţi direct învecinate satelor au făcut ca cnezatul Râului Bărbat să nu mai aibă alte nuclee teritoriale în cuprinsul Ţării Haţegului, după modelul pe care l-am constatat la cnezatele Râului Mare şi Densuşului. Pe de altă parte, cnezii din aceste sate şi în special familia cneazului Lei nu apar ca exercitând stăpâniri în afara perimetrului cnezatului Râului Bărbat, exceptând părţile de sat pe care le aveau la 1402 în cele două Fărcădinuri, pentru care însă ştim că au fost atunci cumpărate şi cunoaştem chiar preţul.

Cel puţin trei dintre satele cnezatului apar ca fiind aşezări vechi sau cel puţin ca fiind în secolele XIV-XV aşezări mai mari şi mai importante: satul de reşedinţă al cneazului de vale, Barul Mare şi Ponorul. Evident că în perioada anterioară situaţia a putut fi diferită. Cheia unei reconstituiri mai detaliate şi mai pătrunzătoare în trecut, o constituie acel „medius keneziatus în Burbad-vize constitutum et habitum” despre care este vorba în 1411. În concurenţă cu drepturile cnezilor săteşti din Barul Mare şi Ponor, familiei cneazului de vale i se recunoaşte, după normele juridice ale Ţării Haţegului, stăpânirea câte unei jumătăţi din aceste sate.

La Ponor cota-parte este chiar mai mare, deoarece aici se adaugă încă o şesime de sat, în timp ce în cele două Livadii este vorba doar de câte o treime a satului. Informaţiile sunt greu de interpretat deoarece aparent lipseşte o normă unitară. Pentru alte patru sate, stăpânirea exclusivă a cneazului de vale pare să nu întâmpine obiecţii. Desigur că în spatele acestor deosebiri se ascund fapte şi relaţii pe care nu le putem reconstitui până la ultimul detaliu. Dar ne putem întreba dacă nu cumva acel „cnezat mediu” cu şapte fraţi devălmaşi de pe la 1350, este identic cu întregul cnezat de vale şi nu numai cu satul Râu Bărbat.