Cnezatul Cernei

Cu acest cnezat de vale ajungem la încercarea de reconstituire a unor structuri teritoriale din Ţara Haţegului, a căror cunoaştere este mult mai dificilă fie datorită modificărilor suferite de habitat în respectiva zonă de-a lungul secolelor XI-XIII, fie volumului mic sau impreciziei informaţiilor scrise din secolul al XIV-lea.

Precizarea teritoriului şi structura acestor cnezate de vale se întemeiază mai mult pe indicii şi pe compararea situaţiei cu stările întâlnite în celelalte subdiviziuni geografice ale Ţării Haţegului. Este foarte probabil ca viitoarele cercetări arheologice să poată compensa lacunele actualei documentaţii şi ca pe această cale respectivele structuri teritoriale să se contureze mai clar şi mai sigur.

Existenţa unui cnezat de vale haţegan pe cursul inferior al râului Cerna în perioada premergătoare pătrunderii şi instalării în zonă a colectivităţilor străine care au ţinut de cetatea de la Hunedoara, decurge din caracteristicile geografice ale regiunii şi din stările oglindite de cele mâi vechi izvoare scrise.

Pe de o parte, valea largă a Cernei urcă de-a lungul a cea 12 km cu terenuri întinse pe cele două maluri, cu o zonă de dealuri joase înspre valea Streiului şi cu afluenţi importanţi care coboară din Munţii Poiana Ruscăi, acoperind un teritoriu de cea 150 kmp pe care în secolul al XIV-lea se aflau, mai ales în vecinătatea râului principal, cea 10-12 aşezări maghiare.

La vremea instalării lor aici, începând cu secolul al XI-lea, regiunea nu putea fi nelocuită, indiferent de densitatea demografică şi caracteristicile habitatului premaghiar, determinate de particularităţile economiei obştilor săteşti localnice.

Pe de altă parte, mărginind la vest valea Cernei în zona de dealuri care face trecerea spre masivul muntos, întâlnim în documentele secolelor XIV-XV un şir continuu de sate vechi româneşti, câte două sau trei pe fiecare afluent al Cernei. Credem că această repartizare pe criterii etnice a habitatului se datorează retragerii spre munte a colectivităţilor care au ocupat şi folosit iniţial valea largă a Cernei.

Printre familiile cneziale din această zonă, cea mai importantă pare a fi aceea a „comitelui” Laţcu fiul lui Muşat, ce pare a fi rezidat în secolul al XIV-lea la Popeşti, pe valea Almaşului care se varsă în Cerna la Cristur. Titlul de comite surprinde în mediul românesc şi merită atenţia noastră la momentul potrivit.

Acestei familii, pentru care nu cunoaştem întărire regală privind satul ei de baştină, pe care deci trebuie sa-l fi stăpânit pe temeiul stărilor de fapt anterioare, îi sunt întărite în 1387 satele Arănieş şi Căoi, desemnate drept „ohabe” (villae liberae). Dar încă din 1362 acelaşi comite Laţcu obţinuse de la rege satul Zlaşti, precizat a fi pe „domeniul regal” şi a ţine. de cetatea Deva, împreună cu „pertinenţele” sale şi mai ales cu „pădurea Thytos”.

Menţiunea caracterului de „sat regal” al Zlaştilor are în vedere doar regimul juridic al aşezării - toate satele stăpânite de cnezi fără întărire erau de drept componente ale domeniului regal - iar un proces din 1363 relevă că la Zlaşti veneau în conflict interesele şi pretenţiile a două familii învecinate de cnezi de vale, aceea de la Strei şi Streisângeorgiu şi aceea de pe Cerna inferioară.

Cât despre „pădurea Thytos”, deşi ulterior găsim menţionat pentru scurtă vreme un sat cu acest nume, credem că este vorba în realitate de o zonă mai întinsă, de văi, fânaţe şi păduri, de pe versantul estic al munţilor Poiana Ruscăi, zonă care a intrat în atenţia coroanei şi mai apoi a domeniului Hunedoarei doar pe măsura intensificării producerii fierului şi a nevoilor crescânde de minereu şi cărbune de lemn. Doar astfel se explică ştirile contradictorii referitoare la satul Zlaşti, despre care se spune că a fost reluat la 1377 de coroană de la fiii comitelui Laţcu, dar care în secolul al XV-lea se afla totuşi în stăpânirea aceleiaşi familii.

În lumina acestor informaţii, este de presupus că şi alte sate româneşti din zonă au făcut parte din aceeaşi structură teritorială în secolul al XIV-lea şi mai ales în perioada anterioară, chiar dacă subordonarea lor faţă de familia cnezială de la Popeşti nu este atestată documentar.

Avem în vedere în primul rând Almaşul de Jos şi Chergeş, poate chiar Leşnicul situat mai departe, pe versantul nordic al masivului muntos, dar fără îndoială satele Josani, Nandru şi Valea Nandrului, ajunse înainte de 1330 în stăpânirea familiei nobiliare de la Mintia din neamul Hermann, în cadrul unui domeniu care-şi avea centrul la Pestişu Mic.

Deoarece acest domeniu nu s-a constituit mai devreme decât sfârşitul secolului al XIII-lea, este firesc să considerăm că satele sale româneşti au stat mai devreme, în cadrul aşa-numitului „domeniu regal”, în alte relaţii de subordonare.

Cnezatul Cernei ne apare astfel ca fiind compus din 10-12 aşezări iar cercetările de teren, în special la Popeşti, ar putea aduce mai multe mărturii pentru vechimea şi evoluţia lui. Datorită modificărilor produse în zonă în secolele XI-XIII, extinderea sa teritorială nu poate fi precizată decât pe criterii logice, între hotarele naturale ale regiunii.