Cnezatul Britoniei

Cnezatul de vale din partea de vest a Depresiunii Haţegului este singura structură teritorială de acest tip pentru care posedăm în secolul al XIV-lea o hotărnicie, fie şi incompletă deoarece se produce în momentul desprinderii din întreg a unui sfert. Centrul cnezatului l-a reprezentat în secolele XIII-XIV, fără îndoială, satul Britonia-Grădişte, situat pe ruinele Sarmizegetusei romane, de care ţineau ca „pertinenţe” Breazova, Hobiţa, Păucineşti, Poiana Selii şi Zăicani.

Pe lângă aceste şase aşezări, avem motive să credem că şi satele care mărginesc la est „moşia Britonia” - Clopotiva, Ostrov, Cârneşti, poate şi Peşteana - şi care în secolele XIV-XV ne apar ca evoluând de sine stătător cu propriile lor familii cneziale, au ţinut în secolul al XIII-lea sau mai devreme de acelaşi cnezat de vale. Doar în acest fel s-ar putea explica prezenţa cnezilor de Ostrov ca stăpâni de sat sau chiar şi numai ca „întemeietori de sat” la Poiana lui Achim şi la Râu Iordan, aşezări care, dacă ţinem seama de hotărnicia Britoniei din 1377 şi de aceea a moşiilor Pala din 1390, se aflau pe teritoriul „moşiei Britonia” întărită cu drept nobiliar în 1315 şi pe care deci nu mai era loc pentru „întemeieri de sate cneziale”.

Chiar şi conflictul despre care aflăm în 1315 privind „ocuparea cu puterea” a „moşiei Britonia” de către cnezii Dan şi Stanislau nu poate reflecta decât o ciocnire de interese produsă pe temeiul stăpânirilor de fapt exercitate înainte de această dată. Cei doi cnezi pomeniţi nu puteau veni la Britonia din altă parte a Ţării Haţegului, ci trebuie să fi fost cnezi săteşti localnici care, folosind împrejurările tulburi şi luptele de la începuturile domniei lui Carol Robert, evocate chiar de document, încercau să-şi valorifice drepturile proprii.

Este de altfel semnificativ că cnezii Dan şi Stanislau nu sunt precizaţi ca provenind dintr-un sat anume, calitatea lor de oameni ai locului fiind de la sine înţeleasă. Iar pentru cazul în care disputa dintre judele Haţegului Nicolae cel Roşu şi ceilalţi cnezi a fost doar o înscenare juridică în scopul obţinerii întăririi regale, în felul în care vom vedea că s-a mai întâmplat în Ţara Haţegului, nu este mai puţin valabilă concluzia că în interiorul „moşiei Britonia” veneau în concurs mai multe drepturi de stăpânire.

Familia judelui Nicolae cel Roşu, principala familie feudală din cnezatul Britoniei, a încheiat încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea relaţii matrimoniale în mediul maghiar din târgul Haţeg, la fel cum au procedat şi cnezii de Densuş la Timişoara. Între urmaşii lui Nicolae cel Roşu, pomeniţi documentar ultima oară la 1385 şi cnezii atestaţi la 1417 ca stăpânind părţi din Britonia şi din „pertinenţele” ei, legăturile genealogice sunt nesigure.

Dar chiar dacă familia judelui Nicolae cel Roşu s-a stins între 1385 şi 1417, dacă n-a mai fost în situaţia de a-şi valorifica la 1417 întărirea cu titlu nobiliar primită un veac mai devreme pentru întreaga „moşie Britonia”, sau n-a avut nici o legătură cu persoanele pomenite la 1417, acel Dan fiul lui Litovoi care stăpânea de facto în acest din urmă an părţi de sate ilustrează convingător prezenţa păturii cnezilor săteşti şi în acest cnezat de vale.

Teritoriul „moşiei Britonia”, cu cele şase sate ale sale, acoperă relativ puţine terenuri aflate până la altitudinea de 600 m, doar câţiva zeci de kmp, la care se adăugau însă părţi de munte cu păşune şi pădure care la 1377 sunt precizate că, întinzându-se spre nord, probabil până la hotarul cu cnezatul de vale al Densuşului. Asemenea „folosinţe” trebuie să fi avut cnezatul Britoniei şi spre sud-vest, în Munţii Ţarcului. Dar dacă din cnezatul Britoniei au făcut iniţial parte şi satele de la hotarul său răsăritean, dinspre centrul Depresiunii Haţegului, atunci suprafaţa terenurilor de altitudine joasă a depăşit sensibil, 100 kmp.