Clasicismul în literatura română

În ţările române şi în alte ţări din sud-estul Europei, condiţiile au fost mai vitrege şi literatura n-a înregistrat salturi spectaculoase decât târziu. Ţările române n-au putut oferi clasicismului un teren fertil. Puţinele elemente din cultura şi literatura greco-latină existente în scrierile lui Miron Costin sau Dimitrie Cantemir, de exemplu, nu erau suficiente. Astfel, cultura română n-a receptat clasicismul în secolul al XVII-lea, când el se manifesta plenar în Europa, ci aproape peste un secol, când forţa acestuia diminuase.

Literatura română rămâne însă cu o adevărată „vocaţie” a clasicismului. Aşa se explică persistenţa elementului clasic de-a lungul evoluţiei literaturii române, până în epoca actuală. Un clasicism incipient găsim în poezia lirică a Văcăreştilor şi a lui Costache Conachi (în primele decenii ale secolului al XIX-lea), influenţaţi mai mult de neoanacreontismul grec, formă târzie a clasicismului.

O operă de influenţă clasică este, ca specie cel puţin, epopeea eroi-comico-satirică Ţiganiada, a lui Ion Budai-Deleanu. Dar, pe de o parte, ea este scrisă sub înrâurirea puternică a iluminismului, iar, pe de altă parte, nu a intrat în conştiinţa publică decât târziu, după 1875, când literatura română se maturiza la focul marilor genii creatoare ale literaturii noastre: Mihai Eminescu, Ion Creangă şi I.L. Caragiale.

Totuşi, clasicismul - cel francez, în primul rând - va influenţa puternic literatura română. Comediile lui Vasile Alecsandri, scrise după 1840, urmează modelele moliereşti, mai ales în ceea ce priveşte prototipurile comice. Fabula românească, afirmându-se prin Dimitrie Ţichindeal şi Alecu Donici, se va maturiza datorită lui Grigore Alexandrescu. Nici unul dintre ei nu este străin de opera lui Jean de La Fontaine. Când, în 1825, Barbu Paris Mumuleanu scria un volum de Caracteruri, acestea îşi aveau ascendenţa în Caracterele lui Jean de La Bruyere, care, la rândul lui, urma modelul unor Caractere greceşti.

În rândul preocupărilor pentru caracterul uman amintim „fiziologiile”: Costache Negruzzi (Fiziologia provinţialului) şi Mihail Kogălniceanu (Fiziologia provincialului în Iaşi). La rândul lor, Epistolele şi Satirele lui Grigore Alexandrescu îşi află şi ele modele strălucite în literatura clasică franceză.

Fără nici o altă precizare, doar amintind aceste opere şi autori, e uşor de făcut o constatare, şi anume că marele, adevăratul clasicism francez înrâureşte literatura română în epoca prepaşoptistă şi paşoptistă, adică destul de târziu, când, concomitent, se cristaliza, în ideologia noastră literară, estetica romantică, prin Introducţia lui Mihail Kogălniceanu la „Dacia literară” (1840).

Observăm deci că la noi clasicismul şi romantismul se întrepătrund. Traducând în româneşte Arta poetică a lui Boileau, Ion Heliade Rădulescu va rămâne multă vreme adept al normelor şi principiilor estetice clasice. În literatura noastră, el va fi primul mare poet romantic, prin poeme ca Anatolida sau prin balade cu sursă folclorică (Zburătorul).

Clasicismul românesc se va împlini în Pastelurile lui Alecsandri, excelente creaţii atât prin frumuseţea limbii literar-artistice, prin cumpănita lor compoziţie, precum şi prin cenzurarea şi stăpânirea stărilor afective în faţa naturii. Prin temă (vânătoarea), prin echilibrul sufletesc pe care-l transmite, prin stilul înalt în care este scrisă, Pseudokynegetikos al lui Alexandru Odobescu este, de asemenea, o operă de incontestabilă valoare artistică clasicistă.

Check Also

Literatura română la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Privire generală asupra epocii În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, conflictele de idei, expresie …

Ideile „Daciei literare” şi rolul ei în orientarea culturii şi a literaturii române

Pe scurt Ideile emise de Mihail Kogălniceanu sunt: Cum traducerile nu fac o literatură, ele …

Contribuţia marilor clasici la dezvoltarea limbii şi literaturii române

După ce am parcurs studiul marilor clasici ai literaturii noastre din a doua jumătate a …

Repere în evoluţia literaturii române

  Cultura şi literatura veche   Umanismul secolul al XVI-lea, al XVII-lea şi prima jumătate …

Literatura română în perioada paşoptistă. România între Occident şi Orient

Perioada paşoptistă (1830-1860) marchează în spaţiul românesc începutul epocii moderne, fiind caracterizată ca un timp …