Civilizaţiile străvechi pe teritoriul României

Caracterizată printr-un progres lent, epoca străveche are un început incert, marcat de desprinderea definitivă a omului din animalitate o dată cu apariţia lui homo sapiens şi a primelor unelte rudimentare utilizate de acesta. Ea a fost însoţită de un amplu şi constant proces de evoluţie către cultură şi civilizaţie. Această epocă se defineşte prin perioade istorice îndelungate şi distincte.

Paleoliticul

Printre cele mai vechi vestigii ale existenţei şi activităţii umane găsite pe teritoriul României se numără cele datând din paleolitic. Ele au fost descoperite la Bugiuleşti (judeţul Vâlcea), Ohaba Ponor (judeţul Hunedoara) sau Valea Dârjovului (judeţul Olt), aparţinând unora dintre cei mai îndepărtaţi strămoşi ai omului (Homo habilis şi Homo sapiens). Potrivit studiilor de antropologie istorică, aceşti hominizi foloseau unelte din piatră cioplită, erau culegători, pescari şi vânători, trăiau organizaţi în cete şi se adăposteau în peşteri sau în scorburi.

Mezoliticul

Mezoliticul (epoca de mijloc a pietrei) nu s-a distins prea mult de paleolitic, singura caracteristică evidentă fiind folosirea uneltelor microlite (unelte de piatră de mici dimensiuni). Este considerat o perioadă ce încheie paleoliticul.

Revoluţia neolitică

Revoluţia neolitică a însemnat trecerea de la uneltele din piatră cioplită, specifice paleoliticului şi mezoliticului, la cele din piatră şlefuită şi perforată, descoperirea primelor metale şi creşterea complexităţii organizării sociale prin transformarea cetelor în ginţi şi triburi. Odată cu neoliticul se produce totodată o diversificare a ocupaţiilor - olăritul, care apare acum, fiind una dintre cele mai importante -, ca şi o specializare a comunităţilor umane după activităţile distincte practicate: cultivarea plantelor şi, respectiv, creşterea animalelor. S-a produs astfel, pe o scară din ce în ce mai largă, saltul de la o economie prădalnică la una productivă. Consecinţa acestui salt extrem de important în modul de viaţă al omului a fost sedentarizarea lui, pusă în evidenţă de apariţia primelor aşezări stabile. Spre sfârşitul eneoliticului (neoliticul târziu) a avut loc indo-europenizarea.

Epoca metalelor

Apariţia obiectelor din aramă şi metale preţioase, producerea şi folosirea pe scară largă a bronzului şi apoi a fierului au determinat câteva importante progrese economice ale comunităţilor umane:

  • creşterea productivităţii în agricultură şi sporirea suprafeţelor cultivate;
  • amploarea crescută a meşteşugurilor, între care prelucrarea metalelor ocupă acum un loc de frunte;
  • desprinderea din masa producătorilor a celor specializaţi în acest tip de activitate;
  • intensificarea negoţului şi apariţia monedei care, permiţând contacte cu lumi din ce în ce mai îndepărtate, a dus la răspândirea progresivă a noilor tehnici.

Locul familiei gentilice este luat treptat acum de familia monogamă, familiile de acest tip grupându-se în obşti săteşti sau teritoriale integrate, la rândul lor, în triburi. În cadrul triburilor ia naştere cu timpul o stratificare socială tot mai accentuată, iar în afară triburile intră în conflicte de tot mai mare amploare. Ceea ce face ca în această epocă să apară o aristocraţie tribală şi, nemijlocit legate de ea, începuturile unei organizări militare şi ale unor înjghebări statale.

Spiritualitatea

Viaţa spirituală a populaţiilor epocii străvechi a fost şi ea într-o lentă dar necontenită prefacere, urmând îndeaproape marile transformări economice şi sociale. Cultul fecundităţii, al soarelui sau al morţilor se succedă şi se întrepătrund, aşa cum se poate vedea din arta preistorică a diverselor perioade. Pe teritoriul ţării noastre, primele manifestări ale acesteia sunt desenele rupestre de la Lăpuş (judeţul Maramureş) şi Cuciulat (judeţul Sălaj). Statuete, precum cele de la Hamangia (Dobrogea) de pildă, sunt reprezentări ale unor zeităţi masculine şi feminine, expresii ale cultului fecundităţii predominant în epoca pietrei. Ceramica este şi ea un indiciu al evoluţiei simţului estetic în această epocă.

Indo-europenii

La cumpăna dintre mileniile III-II î.Hr., în spaţiul carpato-dunărean şi balcanic a avut loc pătrunderea triburilor indo-europene de păstori nomazi. Între sedentarii neolitici autohtoni şi aceşti migratori a avut loc o sinteză etno-lingvistică şi culturală, în urma căreia s-au individualizat în sud-estul Europei mai multe popoare, precum tracii, ilirii şi grecii. Din rândul tracilor, în epoca fierului s-au desprins geto-dacii, ramură nordică a tracilor, situaţi de-o parte şi de alta a Dunării.

Check Also

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Călătorii străini despre civilizaţia din spaţiul românesc în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii

Spaţiul românesc se situează la confluenţa a două lumi, a două civilizaţii: cea orientală şi …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …

Miniştri de externe ai României (1918-1940)

Ion I.C. Brătianu – 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919 şi 21 iunie – …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …