Circulaţia monetară în Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Într-o vreme în care nu se mai bate monedă înlăuntrul ţării, este firesc ca moneda care se găseşte în cea mai mare cantitate pe piaţa celor două ţări să arate principala direcţie de export a mărfurilor lor. În ceea ce priveşte Ţara Românească, încă din prima jumătate a veacului al XVI-lea, mijlocul principal de circulaţie a mărfurilor îl constituie moneda otomană, care, în cea de-a doua jumătate, tinde să înlocuiască cu totul celelalte monede străine, aflate înainte pe piaţă. Moneda cea mai des amintită în tranzacţiile comerciale, interne şi externe, ca şi în tarifele vamale, danii, dări, gloabe, este asprul turcesc sau asprul de argint.

Transilvania ocupând locul al doilea, după Turcia, în relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti, alături de aspri, un loc de seamă în circulaţie îl au şi galbenii ungureşti, numiţi în acte ughi. Tot acum - amintiţi prima dată în 1556 - apar asprii-bani, monedă de aramă, din care, spre sfârşitul veacului, doi valorau cât unul de argint. Pe lângă aspri şi ughi, mai circula încă, dar din ce în ce mai rar, ducatul. De asemenea, acum apare şi talerul, a, cărui prezenţă se va face tot mai simţită pe piaţă.

În Moldova, la mijlocul veacului, după G. Reichersdorffer, circulau în egală măsură monedele ungureşti şi cele turceşti. În actele interne, până spre 1580, moneda cea mai des amintită este însă zlotul tătăresc. În ultimele două decenii tind să-i ia locul talerii şi asprii turceşti. Mai sunt menţionaţi în această epocă galbenul, monedă de aur, şi potronicul, o monedă mică de argint.

Raporturile dintre aceste monede cunosc variaţiuni chiar în cursul acestei jumătăţi de veac. Deprecierea argintului, precum şi reformele ce au loc în sistemul monetar al Imperiului, se fac simţite şi în cele două ţări. Până la 1584, galbenul valora 60 de aspri, iar după această dată, intervenind deprecierea amintită, ca şi emiteri de aspri conţinând tot mai puţin metal preţios, galbenul valorează 100-120 aspri, iar la sfârşitul veacului, 150-180 aspri. Raportul dintre galben şi taler rămâne constant de 2 la 3. Potronicul valora 10 aspri de argint.

În Moldova constatăm că se mai bat încă sporadic monede de aur, de argint şi de aramă. În 1562, Despot bate o monedă mică de argint, de felul asprului, iar în 1563, una mai mare, tot de argint, de felul talerului şi chiar una de aur. În 1573, Ioan vodă bate o monedă mică de aramă, a cărei valoare, în raport cu alte monede, nu se cunoaşte.

Acţiunea capitalului cămătăresc

La decăderea economiei din ultimul deceniu al veacului a contribuit în buna măsura şi intensificarea acţiunii capitalului cămătăresc. Atât în Moldova cât şi în Ţara Românească, găsim în această epocă cele două forme caracteristice sub care se manifestă capitalul cămătăresc în formaţiile precapitaliste, forme relevate de Karl Marx şi anume: „mai întâi, camătă, prin împrumuturi de bani acordate celor mari şi risipitori, mai cu seamă proprietarilor funciari; în al doilea rând, camătă obţinută prin împrumuturi de bani acordate micilor producători, care sunt în stăpânirea propriilor lor condiţii de muncă, între care e cuprins meseriaşul, dar în special ţăranul...”.

Capitalul cămătăresc pătrunde în această epocă sub protecţia Porţii şi prin intermediul negustorilor şi cămătarilor Imperiului, fie că sunt turci, fie greci, evrei, armeni, raguzani sau italieni. Domnul recurgea la cămătari pentru a căpăta şi a-şi menţine tronul, boierii, pentru a-şi procura mijloacele de a duce o viaţă luxoasă, iar ţăranii, pentru a obţine sumele necesare plăţii dărilor în bani şi a gloabelor sau pentru a scăpa de foamete.

Exemple care ilustrează teza marxistă de mai sus, precum şi rolul jucat de capitalul cămătăresc în frânarea dezvoltării economice, sunt multe în actele noastre interne, atât din Moldova, cât şi din Ţara Românească. Ştefan logofăt din Ţara Românească împrumută o dată 27.000, altădată 15.000 de aspri „cu camătă, de la gelepi”, iar Dumitru şi Stănilă postelnici „au luat 7.000 aspri de la gelepi, cu camătă”. Urmări dezastruoase are camătă îndeosebi pentru producătorii direcţi. Astfel, sătenii din Bucovăţ, pentru a se plăti de o gloabă către un turc, „au luat 30.000 de aspri cu dobândă”. Ca să poată plăti banii, ei se vând în rumânie unui boier. Un ţigan, Oprea, ca să-şi scape familia de foamete, ia „400 aspri cu camătă de la nişte gelepi…, însă când a fost foametea cea mare”.

Caracterul ruinător pentru ţărănime, ca, de altfel, şi pentru o parte a clasei dominante, al capitalului cămătăresc reiese şi din faptul că însăşi puterea centrală se sesizează şi caută să ia măsuri de îngrădire a lui. Alexandru Mircea se plânge sultanului că o sumă de cămătari, aflaţi sub protecţia Porţii, „cutreieră oraşele şi satele Ţării Româneşti, dând săracilor bani cu camătă mare”. Ei „au slăbit raiaua, sugând-o şi luându-i şi puţinul pe care-l mai are”. Deoarece aceşti cămătari stânjeneau însăşi plata la timp şi în cuantumul cerut a haraciului, căci îşi strângeau datoriile cu forţa, însoţiţi de armaşi ai domniei, înainte de termenul de plată a tributului, sultanul dă voie domnului să apere „interesele raialei” şi să-i silească pe cămătari să nu mai pricinuiască neajunsuri ţăranilor.

Cămătărie nu făceau numai supuşii Porţii, ci şi unii dintre boierii, clericii sau negustorii băştinaşi, care, antrenaţi în relaţiile de schimb, aveau bani. Astfel, Stan Dolofan dă 7.000 de aspri, „cu dobândă” lui Badea stolnic, care pune zălog satul Bădeşti. Episcopul Ilarion al Buzăului dă bani cu împrumut unor ţărani, care, până la urmă, îşi pierd ocina. Dobânda obişnuită era de 20%, însă din urmările pe care le-a avut camătă, reiese că dobânzile erau adesea mai mari.

Karl Marx a arătat că, asupra modurilor de producţie precapitaliste, camătă are, în general, o influenţă revoluţionatoare, dar că, în anumite forme, cum sunt, de pildă, cele asiatice, „camătă poate dura multă vreme fără a provoca altceva decât decădere economică şi corupţie politică”. Caracterul acesta din urmă, ruinător pentru economie, l-a avut camătă şi în Ţara Românească şi Moldova în veacurile XVI-XVII.

Check Also

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Întărirea presiunii otomane asupra Ţării Româneşti (1496-1521)

La sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea, istoria Ţării …