Cella Delavrancea

Cella Delavrancea (15 decembrie 1887, Bucureşti - 9 august 1991, Bucureşti) - prozatoare, pianistă, profesoară şi critic muzical. Este fiica Mariei (născută Lupaşcu) şi a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitor. O mare influenţă asupra formaţiei sale intelectuale şi artistice au avut părinţii, care i-au cultivat însuşirile, deschizându-i noi orizonturi. Ambianţa casei este evocată într-un interviu: „Am fost crescută într-o atmosferă în care se vorbea numai literatură, artă şi muzică”.

Considerată „copil minune” (I.L. Caragiale), cu o mare sensibilitate pentru muzică, debutează pe scena Ateneului Român ca pianistă, la numai opt ani. Începe studiul pianului în familie, îl continuă la Conservatorul din Bucureşti şi pleacă apoi pentru a se perfecţiona la Paris. Urmează o carieră de concertistă în toată Europa. Talentul ei a fost recunoscut de Ferruccio Busoni, de George Enescu, cu care a dat recitaluri de sonate. A funcţionat, între 1950 şi 1954, ca profesoară de liceu în Bucureşti, din 1954 predând pianul la Conservator.

Debutează literar în „Bilete de papagal” în 1929. Din 1935 publică proză, amintiri sau susţine cronica muzicală şi plastică în „Cuvântul”, „Muzică şi poezie”, „Timpul”, „Curentul”, „România literară” (1940), „Revista scriitoarei”, „Revista Fundaţiilor Regale” etc. După 1950, colaborează la „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Secolul 20”, „Caietele Mihai Eminescu” etc. Editorial, debutează în 1946 cu volumul de nuvele Vraja, premiat în manuscris de Editura Cultura Naţională.

În nuvelele din volumul Vraja (1946), atmosfera pare a fi principalul personaj, căci Delavrancea, puţin interesată de întâmplări, cultivă stările sufleteşti, ritmate după canoane discret muzicale. Tema caracteristică ar fi tocmai prelungirea existenţei în spaţiul artelor, corespondenţele dintre arta sunetelor, plastică, literatură şi elementele vieţii cotidiene definind idealul moral. Situaţiile nu sunt decât puncte de plecare ale unor atmosfere sufleteşti.

Interesul scriitoarei este îndreptat înspre lumea sufletească, a percepţiilor şi a împrejurărilor favorabile „vrajei”. Ceea ce conferă naraţiunii putere emotivă, dând nuvelelor o notă gravă, este întorsătura dramatică pe care o iau lucrurile, în majoritatea cazurilor, în final. Mereu prezent, motivul gemenilor subliniază permanenta pendulare a sensibilităţii autoarei între cei doi poli ai idealului elin.

În Geamăna, „o capodoperă a nuvelisticii româneşti” (Perpessicius), Giulia şi Aliki sunt cele două ipostaze ale feminităţii autoarei, un ideal al mişcării şi unul al odihnei. Aceeaşi problemă a gemelarităţii, a tentaţiei între doi poli se întâlneşte în romanul de dragoste O vară ciudată (1975). Alek (asemănarea acesteia cu Aliki din nuvela Geamăna este frapantă) trăieşte departe de lume, într-un idilism anacronic, şi oscilează, în prima parte a romanului, între un prieten dispărut şi soţul ei, iar în a doua parte, între acesta din urmă şi un arheolog grec venit în vizită în România. Remarcabilă este scrutarea atentă a sufletului feminin în faţa iubirii-pasiune, Alek alegând ca soluţie finală întoarcerea la soţul ei, în ciuda pasiunii pentru arheologul Pândele.

Cronicile din volumul Arpegii în ton major (1970) dezvăluie „cea mai pătrunzătoare inteligenţă muzicală” (Şerban Cioculescu) din scrisul românesc. Sunt cu siguranţă cele mai interesante cronici muzicale de la noi, corespondenţele estetice găsite de autoare dând acestor pagini un farmec aparte.

Remarcabile sunt cronicile despre concertele lui Wilhelm Furtwangler, Wilhelm Backhaus, Pablo Casals, George Enescu, Wilhelm Kempff sau Sviatoslav Richter. În studiul Eminescu oglindit în Chopin, Delavrancea încearcă apropieri între cei doi, bizuindu-se pe talentul ei de a găsi corespondenţe. Portretele, amintirile, notele de călătorie din Mozaic în timp (1973) sunt transcrieri ale unor impresii, disecate până la cele mai fine nuanţe.

Volumul Trepte muzicale (1984) cuprinde texte radiofonice din perioada 1942-1944. Aceste texte, între care remarcabile sunt paginile despre sonatele beethoveniene, despre muzica pentru pian a lui Frederic Chopin şi Robert Schumann, prefaţau concertele ei difuzate radiofonic. Volumul Scrieri (1982) îi antologhează întreaga operă, iar în Dintr-un secol de viaţă (1987) apar, pe lângă paginile memorialistice, câteva portrete excepţionale prin valoarea lor: Serghei Rahmaninov, Ferruccio Busoni, R.M. Rilke, Paul Valery şi Gabriel Faure.

Opera literară

  • Vraja, Bucureşti, 1946;
  • Arpegii în ton major, Bucureşti, 1970;
  • Mozaic în timp, Bucureşti, 1973;
  • O vară ciudată, Bucureşti, 1975;
  • Scrieri, Bucureşti, 1982;
  • Trepte muzicale, Bucureşti, 1984;
  • Dintr-un secol de viaţă, ediţie îngrijită şi introducere de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1987;
  • Scrisori către Filip Lahovari, ediţie bilingvă română-franceză, îngrijită şi prefaţă de Constantin Mateescu, traducere de Dan Mateescu, Bucureşti, 1998.

Muzicologie şi critică muzicală (volume)

  • Arpegii în ton major, Bucureşti, 1970 („Cronici muzicale”, 1922-1970);
  • Scrieri, ediţie îngrijită de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1982 (din cuprins: Vraja - nuvele, O vară ciudată - roman, Mozaic în timp - impresii, călătorii, amintiri şi portrete şi Arpegii în ton major - file de cronică, portrete, dans);
  • Trepte muzicale, Bucureşti, 1984 (cuprinde emisiuni radiofonice despre Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Frederic Chopin, Robert Schumann, muzica franceză şi italiană etc.);
  • Dintr-un secol de viaţă, ediţie îngrijită de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1988 (din cuprins: Universul prieteniei şi lumea frumosului, Clipe de viaţă, Călătorii, Arpegii în ton major, Cei de ieri şi cei de azi - Amintiri, portrete, Însemnări, Pagini regăsite).

Muzicologie (comunicări şi articole)

  • Despre creaţie şi interpretare (1955), în Arpegii în ton major, Bucureşti, 1970;
  • Câteva însemnări şi amintiri despre muzicanţii de odinioară, în „Studii de muzicologie” nr.1, 1956;
  • Tradiţie şi inovaţie în arta muzicală (1958), în Arpegii în ton major, Bucureşti, 1970;
  • Constantin Brăiloiu (1968), în „Cercetări de muzicologie” nr. 2, Bucureşti, 1970;
  • Beethoven, în „Secolul 20” nr. 4, Bucureşti, 1971;
  • Eminescu oglindit în Chopin (1972), în Dintr-un secol de viaţă, Bucureşti, 1988.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …