Ce mai faci, bunico?, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Ce mai faci, bunico?, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

În Ce mai faci, bunico? se evocă emoţia bunicii în aşteptarea nepoţelului, în vacanţă. Scriitorul sugerează că întrebarea pusă bunicii să fie caldă, apropiată. Dacă se poate, să ajute pe bunica în diverse treburi gospodăreşti. Să-i facă mici surprize, pentru ca să-i aducă şi ei bucurie. În lectură se sugerează la ce poate fi ajutată bunica.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Acum, că s-a dat vacanţa de primăvară, acum că e primăvară cu adevărat, acum, că o plimbare intră şi în programul vacanţei, şi în cel al primăverii, o vizită făcută bunicilor e o chestiune de ore. Vă asigur că toţi bunicii din ţară ies, începând de azi, mai des pe la portiţă, privesc bătrâneşte cu mâna streaşină la ochi, în zare, şi se întreabă:

- Oare nu-mi vine nepoţelul? Sau:

- Care din ei o să apară azi?

Nu cred să fie bunici care să privească mult timp în gol. Şi nu atât pentru că s-a dat vacanţă, şi nici pentru că e primăvară, ci mai ales pentru că... Dar ce rost are să înşirăm motivele pentru care bunicii le sunt dragi nepoţilor şi nepoţii bunicilor?

Aşadar, începând de azi, în pragul miilor de bunici se vor ivi zeci şi zeci de mii de nepoţi, căci numărul mlădiţelor e totdeauna mai mare decât al tulpinilor şi, cu obrajii îmbujoraţi, vor zice:

- Ce mai faci, bunicule? Ce mai faci, bunico?

Ei bine, tocmai despre acest „ce mai faci?” vrem să stăm de vorbă.

Există un „ce mai faci?”, spus ca să fie spus! De formă sau de politeţe. Iată-l:

- Ce mai faci, bunico, cari apă? Spargi lemne? Mda... Am vrut sa văd ce mai faci... La revedere. Mai trec eu pe la dumneata, să văd ce mai faci...

Te-ai răsucit pe călcâie şi ai plecat... Bunica ştie că ai treburi. Altminteri, desigur, îşi spune ea, ai mai fi rămas. Ea ştie că într-o zi de vacanţă un şcolar are multe de făcut un joc cu mingea, o plimbare cu prietenii, pescuit, bicicletă... Se bucură că e zi cu soare, se bucură de bucuria ta, şi, totuşi, în inima ei, nemărturisit, s-a lăsat o umbră, iar primăvara a pierit pentru o clipă. Cu toate acestea, fii sigur, a doua zi priveşte din nou în lungul străzii, cu mâna streaşină la ochi, şi te aşteaptă. Pe tine sau poate un alt nepoţel.

De data aceasta stă să plouă, căci cerul e întunecos. Şi iată, pentru că e vacanţă, apare un alt nepoţel. Şi el deschide vorba cu „ce mai faci?”, dar este altceva... Judecaţi singuri.

- Ce mai faci, bunico? Cari apă? Dă-mi voie să te ajut eu... Mai dă-mi o găleată, să fie mai cu spor...

Nu e o treabă prea grea pentru un nepoţel destul de mare. Pentru un bătrân, fireşte, e mult mai greu... Bunica a avut de-abia timpul să-şi şteargă pe furiş o lacrimă, că apa a şi fost cărată.

- Acum ce mai faci, bunico? Te pregăteşti pentru piaţă? Dă-mi voie să-ţi fac eu târguielile. Plouă afară, în 15 minute sunt înapoi.

A doua lacrimă nu se mai şterge. Nici n-a apărut. Aşa, un abur doar, îi înveleşte privirea. Bunica îşi şterge ochelarii. Dar aburul nu e pe ochelari. Şi iată, se aude portiţa din stradă. Bunica de-abia are timp să-şi pună ochelarii.

- Şi, acum, bunico, ce mai faci? Nu mă pricep la bucătărie, dar dă-mi voie să-ţi fac eu surcele. Pentru toată săptămâna.

Bunica aude zgomotul toporului. Afară plouă, cerul nu s-a luminat încă. Aşadar, lumina de pe chipul bunicii nu vine de afară. Nu, nu de afară… Iată şi surcelele.

- Acum ce mai faci, bunico?

Vedeţi? Dacă te gândeşti bine, acesta e un alt fel de „ce mai faci?” Dacă te gândeşti, de pildă, la cel de ieri, al primului nepoţel.....Ce mai faci, bunico? Cari apă? Mda... Am vrut sa văd ce mai faci?! La revedere...”

Dar bunica nu se gândeşte la acela. A uitat. Aşa sunt uneori bunicii: uituci. Acum se gândeşte la altceva.

Afară timpul e posomorât şi ploaia adaugă încă un rând de perdele ferestrelor. În casă însă parcă e mai mult soare ca oricând... Bunica îşi lasă inima mângâiată de aceste raze şi nici nu aude ce spune nepoţelul. Tresare.

- Ai spus ceva?

- Da. Ce faci după-masă, bunico? Vii cu mine la teatru? Am luat pentru noi doi două bilete...

Acum bunica ştie de unde vine lumina. În casa ei a poposit vacanţa. A adus-o nepoţelul.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …