În căutarea unor noi soluţii politice în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea

Elita românească

În societatea românească din secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, elita era reprezentată de boierime. Domnitorii fanarioţi au respectat cursus honorum caracteristic vechilor familii autohtone, dar au împărţit dregătoriile şi marilor familii fanariote deja stabilite în Principate sau celor venite o dată cu alaiul lor. După 1822, data restabilirii domniilor pământene, celor 30-40 de mari familii boiereşti autohtone sau alogene, înrudite toate între ele, le reveneau funcţiile în administraţie.

Treptat, fiii boierilor pământeni şi-au schimbat opţiunile intelectuale şi apoi politice. Datorită preceptorilor angajaţi să-i înveţe limba franceză şi după ce studiaseră în Occident, ei au renunţat la învăţământul în limba greacă. Au avut astfel acces la cultura şi ideile apusene care au animat „partida naţională”, adică generaţia revoluţiei de la 1848 şi a Unirii Principatelor.

Mişcarea naţională din Ţara Românească şi Moldova

După 1774, în paralel cu memoriile care expuneau problema recâştigării independenţei sau a abolirii regimului turco-fanariot, au apărut proiectele de reformă care propuneau posibile schimbări în economie, în sistemul de guvernământ. În plus, aduceau în discuţie puterea principelui şi originea sa etnică, atribuţiile domniei şi chiar introducerea separării puterilor. Mişcarea naţională a atras mai multe personalităţi din rândul boierimii: Mihai Cantacuzino, Ienăchiţă Văcărescu, Dimitrie Sturdza, Iordache Rosetti-Rosnovanu, Eufrosin Poteca etc.

În 1802, Dimitrie Sturdza, membru al elitei moldovene, a alcătuit un proiect intitulat „Plan sau o formă de oblăduire republicească aristodemocraticească”. Forma de guvernământ propusă era republica, pe care trebuia să o conducă boierimea grupată, potrivit principiului separării puterilor, în trei divanuri: Divanul cel Mare, organul suprem de guvernare, format din marii boieri, Divanul Pravilnicesc, cu rol legislativ şi compus din boieri cunoscători ai pravilelor, Divanul de Jos, cu rol financiar, alcătuit din deputaţi aleşi prin vot indirect.

Proiectul celor 77 de „ponturi” (Constituţia cărvunară) alcătuit în 1822 de comisul Ionică Tăutu, consilier al lui Ioniţă Sandu Sturdza şi secretar al capuchehaiei Moldovei, exprima revendicările micii boierimi inspirate de Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului şi de actele şi memoriile anilor 1821-1822. Conducerea statului ar fi fost atribuită unui domn, având puteri limitate, ales dintre pământeni de o Adunare obştească formată din înalţi ierarhi şi „toată obştea boierilor”, ajutat de un Sfat obştesc învestit cu atribuţii mai mari ca ale domnului. Memoriul mai conţine cereri privind organizarea administrativă, judecătorească, bisericească, financiară, libertatea religioasă, personală, a tiparului, egalitatea în faţa legilor. În legătură cu problemele naţionale, Constituţia cărvunară susţinea ideile autonomiei faţă de Poartă şi ale deplinei dezvoltări a culturii româneşti.

Regulamentele Organice

Convenţia ruso-otomană din 1826, încheiată la Akkerman, prevedea alcătuirea unor regulamente de organizare internă a Principatelor. Regulamentele Organice au fost redactate de două comisii de boieri munteni şi moldoveni conduse de consulul general rus Minciaki. Textul lor a fost dezbătut la Petersburg, unde s-au făcut modificări, şi apoi a fost supus aprobării Adunărilor Obşteşti de la Bucureşti şi Iaşi şi ratificării de către Poartă.

Separarea puterilor în stat

→ Executivă: Domnul

  • era ales pe viaţă, de o Adunare Obştească Extraordinară;
  • avea drept de iniţiativă şi sancţiune a legilor;
  • era ajutat de un Sfat compus din şase miniştri.

→ Legislativă: Adunarea Obştească

  • era compusă în majoritate din boieri şi înalţi funcţionari;
  • adopta legile şi prezenta Domnului rapoarte despre starea ţării, numite anaforale.

→ Judecătorească: Organele de judecată

  • Înaltul Divan Domnesc reprezenta instanţa supremă;
  • erau organizate corpul de avocaţi şi serviciul procuraturii;

Sistemul fiscal

  • impozitele erau unificate într-unul singur: „capitaţia”;
  • burghezia plătea „patenta” calculată pe venit;
  • erau desfiinţate vămile interne;
  • era adoptat principiul bugetului.

Modernizarea instituţiilor

  • reorganizarea învăţământului;
  • reînfiinţarea armatei naţionale;
  • îmbunătăţirea unor servicii publice: stare civilă, serviciu sanitar, poştă, pompieri;
  • era preconizată fondarea Băncii Naţionale şi emiterea monedelor româneşti;
  • înfiinţarea Arhivelor Statului.

Aspecte negative

  • erau păstrate vechile privilegii şi scutirile de impozite pentru boieri şi cler;
  • nu se rezolva problema agrară: claca era menţinută şi se introducea nartul;
  • o treime din fiecare moşie era considerată proprietate absolută a boierului.

Acte fundamentale pentru Principate, au fost puse în aplicare la 1 iulie 1831 în Ţara Românească şi la 1 ianuarie 1832 în Moldova şi înlocuite în 1858 cu Convenţia de la Paris. În anii 1837-1838, Partida Naţională, condusă de boierul Ion Câmpineanu, s-a evidenţiat în cadrul Adunării Obşteşti a Ţării Româneşti cu prilejul discutării articolului adiţional la Regulamentul Organic. Sub influenţa sa Adunarea respingea încălcarea autonomiei ţării. Actul de unire şi independenţă şi Osebitul act de numire a suveranului, redactate de reprezentanţii partidei naţionale, cuprindeau în final un proiect de constituţie bazat pe principiile liberalismului politic şi economic.

Noul stat trebuia să fie o monarhie constituţională sub garanţia colectivă a Marilor Puteri. În cadrul regimului preconizat, toţi românii erau declaraţi egali în faţa legilor, urmând să se bucure de libertatea personală, a cuvântului şi a presei şi de introducerea votului universal. S-a adoptat ideea limitării puterii suveranului de către parlament, a independenţei puterilor legiuitoare şi judecătorească faţă de cea executivă, iar în economie principiul liberei concurenţe şi al neintervenţiei statului.

Dezvoltarea conştiinţei naţionale, politice şi culturale a determinat apariţia ideii de renaştere spirituală şi politică realizabilă în primul rând printr-o transformare de fond, o modernizare a structurilor societăţii, susţinută iniţial de elita boierească şi de câţiva intelectuali.

Check Also

Cucerirea puterii politice de către Tudor Vladimirescu. Relaţiile sale cu boierii divaniţi în a doua etapă a mişcării revoluţionare din 1821

Cel care s-a opus venirii lui Tudor Vladimirescu cu Adunarea norodului în capitală a fost …

Diversitatea etnică şi confesională, soluţii politice în perioada interbelică

O nouă structură etnică şi confesională După 1918, România a cuprins patru regiuni care fuseseră …

Noi orientări în politica externă a României după 1989

Prăbuşirea sistemului comunist în 1989-1990, destrămarea URSS şi dispariţia sferei ei de influenţă au pus …

Noile alianţe politico-militare şi relaţiile internaţionale la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea

Tripla Alianţă (Puterile Centrale) Cursa înarmării şi rivalităţile dintre statele europene manifestând tendinţe imperialiste au …

Opozanţi şi disidenţi ai regimului comunist din România

După minirevoluţia culturală a lui Nicolae Ceauşescu (1971), tot mai mulţi oameni s-au implicat în …