Câteva întrebări d-lui T. Maiorescu, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Câteva întrebări d-lui T. Maiorescu, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a fost publicată în „Columna lui Traian” nr. 1 şi 2 din 1875; reprodus în „Românul” din 19 februarie 1875; redăm textul din „Columna”.

Faţă de Mihai Eminescu, Hasdeu a avut o atitudine inconsecventă. În unul din numerele pe 1870 ale „Columnei” reproduce poezia Noaptea, subliniind cu maliţie unele epitete pe care le consideră lipsite de valoare artistică. La moartea marelui poet însă, acelaşi Hasdeu scrie un necrolog de remarcabilă obiectivitate, din care reproducem un scurt fragment: „Eminescu a lăsat multe versuri admirabile, însă meritul lui cel covârşitor, un merit de principiu, este acela de a fi voit să introducă şi de a fi introdus în poezia românească adevărata cugetare ca fond şi adevărata artă ca formă, în locul acelei uşoare ciripiri de mai-nainte, care era foarte igienică pentru poet şi pentru cititor, scutindu-i deopotrivă, pe unul şi pe celălalt, de orice bătaie de cap şi de orice bătaie de inimă” („Revista nouă”, nr. 6 din 15 iunie 1889).

Gloria crescândă de după moarte a lui Eminescu îl irită însă pe Hasdeu, care nu pregetă să-l acuze de formalism: „Nu-i poezie rima. Homer şi-Anacreonte, / Virgiliu şi Horaţiu n-au stat a făuri / Pe «Tisa-plânsu-mi-s-a...», sonoare chiţibuşuri / Pe-o cârtiţă menite s-o schimbe-n elefant” (din poemul Dumnezeu, publicat în „Revista nouă”, nr. 3 din decembrie 1894; reprodus şi în volumul Sarcasm şi ideal, 1897).

Asupra reacţiei în epocă a acestor versuri, vezi comentariul larg din notele la volumul B.P. Hasdeu, Opere, I, Poezii, ediţie de Stancu Ilin, Bucureşti, 1986. Notăm şi faptul, mai puţin cunoscut, că pentru cele trei masive tomuri ale Etymologicului Hasdeu nu a reţinut decât un singur cuvânt din întreaga operă eminesciană, şi anume bâlbâit (extras, bineînţeles, din partea a II-a a Scrisorii III: bâlbâiţi cu gura strâmbă). Nici în caietele cu material lexical pentru literele B şi C ale Dicţionarului, caiete păstrate la Arhivele Statului din Bucureşti, nu am găsit vreun cuvânt excerptat din textele lui Eminescu.

B.P. Hasdeu

Cât priveşte modul în care îl vedea Eminescu pe Hasdeu, reţinem câteva observaţii din studiul lui I. Precup, Eminescu despre Hasdeu, în „Steaua”, nr. 6 din 1975. Eminescu îl aprecia ca om de ştiinţă, dar nu-l agrea deloc sub aspect moral. Hasdeu are „o nemărginită închipuire despre sine însuşi”, scria poetul în „Timpul” din 17 septembrie 1878, cu prilejul apariţiei Cuventelor den bătrâni, operă de valoare excepţională, pe care Eminescu însă nu o apreciază în termeni prea elogioşi.

În schimb, mai târziu, când apare noua serie a „Columnei lui Traian”, Eminescu scrie în „Timpul” din 1 aprilie 1882 următoarele despre Hasdeu: „înzestrat c-o memorie imensă şi c-o putere de combinaţie aproape egală cu această memorie, întrunind deci cele două calităţi ce caracterizează inteligenţele geniale: memoria şi judecata [...], d-sa ne-a descoperit cel dintâi izvoarele slavoneşti atingătoare de istoria noastră”. Ne asociem la observaţia lui Ioan Precup că aceste rânduri conţin cea mai înaltă apreciere pe care Eminescu a formulat-o la adresa unui contemporan.

Citatul este din partea a IV-a a studiului Despre scrierea limbii române, intitulată Cercetări limbistice şi critica sistemului etimologic, în Critice, Bucureşti, 1874. În ediţiile ulterioare ale operei sale, Maiorescu renunţă, probabil că în urma criticii lui Hasdeu, la propoziţia: „din care cauză se şi scria într-un timp pentru mai multă imitare hanima”. Din fraza următoare elimină adjectivul brută, iar varianta hanima o readuce la anima (Titu Maiorescu, Opere, Bucureşti, 1978).

Titu Maiorescu

Articolul lui Hugo Schuchardt din „România”, ianuarie 1873, a fost republicat în versiune românească în „Columna lui Traian” nr. 8 din 1 iunie 1873, cu titlul Despre ortografia limbei române. Titu Maiorescu răspunde criticilor lui Schuchardt în ediţia a II-a a lucrării Despre scrierea limbii române, publicată în 1873 (Titu Maiorescu, Opere, Bucureşti, 1978), unde sunt reproduse şi citate din articolul profesorului de la Halle.

Din păcate, nici Schuchardt, nici Hasdeu nu voiau să înţeleagă ideea unei ortografii fonologice pe care o propunea Maiorescu: „Menirea caracteristică a literelor este de a exprima ideile prin scrierea cuvintelor lor flecţionare...”; „Dacă, d.e., sonul II în pluralul cărţi provine ca schimbare flecţionară din sonul t în singularul carte, atunci litera cea mai nemerită pentru exprimarea lui grafică va fi aceea care, însemnându-i sonul deosebit, îi va aminti totuşi şi originea primitivă (nu originea etimologică, ci originea flecţionară)”. Recomandările lui Maiorescu, gândite în termenii opoziţiilor fonologice, stau la baza ortografiei noastre de la 1880 încoace.

Hasdeu e nedrept cu Maiorescu, căci se preface a nu vedea sfârşitul frazei, în care se spune clar că în cazul omonimiilor gramaticale (fr. loué, louée, louer etc.) „se stabilesc în vorbire acordurile de gen, număr, caz etc., acolo unde s-au tocit terminările flecţionare şi nu s-au înlocuit prin alte cuvinte”, altfel spus, contextul e suficient pentru evitarea ambiguităţilor. de altfel Hasdeu însuşi spune mai departe că „înţelesul frazei rezultă din sintaxă”.

Hasdeu nu a zdruncinat prestigiul câştigat de Maiorescu prin excepţionala sa operă Despre scrierea limbii române. Se ştie că Academia Română alege la 2 iunie 1879 o comisie pentru fixarea noii ortografii. Această comisie era formată din Vasile Alecsandri, A.T. Laurian, George Bariţiu, Alexandru I. Odobescu, Ioan D. Caragiani, B.P. Hasdeu, Nicolae Quintescu şi Titu Maiorescu. Comisia, deci şi Hasdeu, recomandă ca raportul să fie expus în Academie de către Maiorescu, cu atât mai mult cu cât normele ortografice stabilite atunci (1880) se întemeiau pe principiile din Despre scrierea limbii române.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …