Personalităţi

Costache Bălăcescu

Costache Bălăcescu (20 ianuarie 1800, Bucureşti – 29 februarie 1880, Bucureşti) – poet şi dramaturg. Este fiul clucerului Ioan Bălăcescu. Bălăcescu a învăţat la şcolile greceşti din Bucureşti. A fost prefect în judeţele Muscel, Prahova, Dâmboviţa şi Olt. Membru al Societăţii Filarmonice, este ales, în 1866, în Comitetul teatral, iar mai târziu ajunge, se pare, chiar director al Teatrului Naţional. S-a bucurat, în epocă, de multă popularitate, unele versuri ale sale ştiindu-se pe dinafară. Treptat însă, peste scriitorul retras şi mizantrop s-a aşternut uitarea, pe care nici chiar rândurile elogioase ale lui Mihai Eminescu, din „Convorbiri literare” (1874), n-au reuşit, …

Read More »

Ion Bălăceanu

Ion Bălăceanu (28 martie 1928, Ceairlighiol, judeţul Caliacra, Cadrilater) – prozator. Este fiul Tudorei şi al lui Gheorghe N. Bălăceanu, ţărani. Prozatorul şi-a confecţionat un arbore genealogic ce vrea să ateste o descendenţă din familia boierească, scăpătată, a Bălăcenilor, pe „ramura lor negustorească”. Urmează şcoala primară în comuna natală, dar o întrerupe în 1940, odată cu cedarea Cadrilaterului. Continuă studiile în 1946, la Cluj, unde se afla ca militar activ. Anii copilăriei şi ai adolescenţei îl poartă prin diverse locuri din ţară, unde practică felurite îndeletniciri: vânzător de covrigi, ucenic de patiserie şi argat. Recrutat militar (1948), avansează repede în …

Read More »

Ion Bălăceanu

Ion Bălăceanu (25 ianuarie 1828, Bucureşti – 22 decembrie 1914, Nisa, Franţa) – memorialist. S-a născut într-o familie boierească ale cărei origini se află în secolul al XIV-lea, ca fiu al Mariei (născută Văcărescu) şi al lui Constantin Bălăceanu, mare hatman. Şi-a început instrucţia acasă, cu un preceptor francez şi a continuat-o la Paris, unde a urmat cursurile Liceului „Louis le Grand”, după care a audiat prelegerile lui Jules Michelet şi Edgard Quinet la College de France. Aflat în capitala Franţei, a făcut parte din Societatea studenţilor români (1845). Revenit în patrie, a luat parte la evenimentele revoluţionare de la …

Read More »

Elena Bălan-Osiac

Elena Bălan-Osiac (24 martie 1940, Şelaru, judeţul Dâmboviţa) – comparatistă şi traducătoare. Este fiica Paraschivei şi a lui Dumitru Osiac, ţărani. Este căsătorită cu Ion Dodu Bălan. După terminarea studiilor liceale, la Ploieşti, în 1961, se înscrie la Facultatea de Limbi Romanice şi Clasice, secţia spaniolă (absolvită în 1966). Este licenţiată a Facultăţii de Litere din Toulouse, specialitatea limba şi literatura portugheză (1969); susţine teza de doctorat la aceeaşi facultate (1970). La Catedra de limbi străine a Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti (din 1966), ocupă posturile de lector (1971), conferenţiar (1976) şi profesor universitar (1991). Din 1992, conduce Catedra …

Read More »

Ion Bălan

Ion Bălan (21 ianuarie 1909, Hârşeni, judeţul Braşov – 24 decembrie 1979, Bucureşti) – poet. Este fiul Mariei şi al lui Mihai Bălan, ţărani. Bălan termină liceul la Sibiu şi îşi ia licenţa în drept la Bucureşti. Debutează în 1933 la revista „Abecedar”, colaborând apoi la „Gând românesc”, „Universul literar”, „Vremea”, „Pagini literare”, „Curentul literar”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Dacia rediviva”, „Sentinela” etc. Volumul de versuri Febre cereşti apare în 1941. Redactor la „Dacia”, funcţionar de stat, Bălan va lucra după război în redacţia Editurii Scânteia. O carte retrospectivă, apărută în 1970 şi menţinând titlul din 1941, adăuga versuri noi, unele …

Read More »

Ion Dodu Bălan

Ion Dodu Bălan (5 octombrie 1929, Vaidei, judeţul Hunedoara) – poet, critic şi istoric literar. Este fiul Anei (născută Pavel) şi al lui Ioan Bălan, ţărani. Este căsătorit cu Elena Bălan-Osiac. Şi-a început liceul la Orăştie şi l-a continuat la „Sf. Sava” din Bucureşti, absolvind în 1949. Urmează Facultatea de Filologie din capitală (1949-1953). A obţinut titlul de doctor în filologie în 1968. A făcut parte din redacţiile revistelor „Viaţa românească”, „Tânărul scriitor” şi „Luceafărul”. Cadru didactic universitar, a fost între 1967 şi 1969 lector la Universitatea din Toulouse. A ocupat funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste …

Read More »

George Bălan

George Bălan (11 martie 1929, Turnu Măgurele, judeţul Teleorman) – eseist. După ce urmează Conservatorul din Bucureşti (1950-1955) şi face studii de muzicologie la Moscova (1957-1961), devine cadru didactic la Catedra de estetică a Conservatorului din Bucureşti. A făcut şi studii de teologie. A fost redactor muzical la „Contemporanul” (1951-1957, 1961-1963). În 1977 s-a stabilit la Munchen, apoi la Sankt Peter, în Pădurea Neagră, unde a fondat Societatea Internaţională „Musicosophia”. Eseistica muzicologului, paginile de prezentare a unor momente şi figuri din istoria muzicii, scrise nu numai cu o deplină stăpânire a domeniului, ci şi cu anume frazare ataşantă, au fost …

Read More »

Eugen Bălan

Eugen Bălan (21 octombrie 1904, Focşani – 4 aprilie 1968, Bucureşti) – prozator. Este fiul unui ofiţer de carieră căzut în luptele de la Turtucaia. Bălan urmează Liceul Militar din Craiova, după care se înscrie la Facultatea de Ştiinţe, secţia de matematică, la Universitatea din Bucureşti. Va trece apoi la Şcoala Politehnică, unde îşi ia licenţa. În 1940 îşi ia a doua licenţă, în drept. Exercită numeroase ocupaţii: director la Imprimeria Centrală, profesor de matematică, economist, vameş, consilier tehnic, proiectant. În 1937 şi 1939, Bălan publică două eseuri în „Arta şi tehnica grafică”. Apariţia romanului Într-o duminecă de august (1941) …

Read More »

Teofil Tiberiu Bălaj

Teofil Tiberiu Bălaj (6 iulie 1937, Sfântu Gheorghe – 26 iunie 2001, Bucureşti) – poet şi eseist. Este fiul Lucreţiei (născută Dan) şi al lui Teofil Bălaj, muncitor CFR. Ca elev, debutează foarte precoce în presă (în 1949, la doisprezece ani), cu o poezie ocazională (în revista „Pionierul”). Urmează Facultatea de Filologie-Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, secţia română-istorie, absolvind în 1959. Din 1958, încă student, intră corector la ziarul „Făclia” din Cluj, iar în 1959 devine şef al secţiei culturale la acelaşi ziar. Din 1961, e funcţionar în Ministerul Afacerilor Externe. În 1963 obţine, prin concurs, gradul diplomatic de …

Read More »

Grigore Băjenaru

Grigore I. Popescu-Băjenaru (13 februarie 1907, Brătuleşti-Cocioc, azi Periş, judeţul Ilfov – 5 februarie 1986, Bucureşti) – prozator. Este fiul Anei (născută Grigoriade) şi al lui Ion Popescu-Băjenaru, institutor, publicist şi autor de manuale şcolare. Băjenaru încheie cursul primar la o şcoală din Ghencea, în Bucureşti; frecventează apoi Liceul „Gheorghe Lazăr” luându-şi bacalaureatul în 1926. Licenţiat în filosofie şi litere (1930), îşi susţine doctoratul în 1938, la îndemnul lui Mihail Dragomirescu, cu o lucrare despre proza lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. În căutarea unei catedre stabile, peregrinează, după absolvire, prin câteva şcoli de stat (serale, de ucenici) sau colegii particulare din …

Read More »