Literatură

Clasicismul în literatura română

În ţările române şi în alte ţări din sud-estul Europei, condiţiile au fost mai vitrege şi literatura n-a înregistrat salturi spectaculoase decât târziu. Ţările române n-au putut oferi clasicismului un teren fertil. Puţinele elemente din cultura şi literatura greco-latină existente în scrierile lui Miron Costin sau Dimitrie Cantemir, de exemplu, nu erau suficiente. Astfel, cultura română n-a receptat clasicismul în secolul al XVII-lea, când el se manifesta plenar în Europa, ci aproape peste un secol, când forţa acestuia diminuase. Literatura română rămâne însă cu o adevărată „vocaţie” a clasicismului. Aşa se explică persistenţa elementului clasic de-a lungul evoluţiei literaturii române, …

Read More »

Alfabetele literaturii române

În cultura română s-a scris în trei alfabete: chirilic, de tranziţie (chirilico-latin) şi latin. Alfabetul chirilic (creat la sfârşitul secolului al IX-lea, după modelul literelor majuscule din alfabetul grecesc, de către ucenici ai lui Constantin-Chiril şi Metodie, primii cărturari ai slavilor) a fost folosit pentru redactarea textelor slavo-române, adică texte în slavonă (limbă de cultură, folosită mai întâi în biserica ortodoxă românească, începând cu secolul al X-lea, apoi şi în mediul laic, în cancelariile voievodale, din secolul al XIV-lea), copii sau originale, mai întâi manuscrise, apoi tipărite (din 1508). Din rândul textelor literare originale scrise în slavonă şi, implicit, în …

Read More »

Tipuri de roman în perioada postbelică

Premisă. Definirea cazului Destinul romanului românesc în perioada postbelică, al literaturii în întregul ei, a stat sub semnul seismelor ideologice, sociale şi politice ale epocii. Caracterizat de „stalinism integral”, deceniul 1950-1960 este unul al schematismului ideologic. Totuşi, şi în această epocă apar câteva romane care se salvează valoric, aparţinând unor scriitori ce debutaseră, cei mai mulţi, în perioada interbelică sau în timpul războiului. Aceste romane menţin o legătură plină de foloase cu romanul interbelic, în sensul creării unor tipologii viabile sau al conturării unor tablouri sociale şi personaje complexe. Prozatorii au învăţat că prezentul trebuia evitat, întrucât nu putea fi …

Read More »

Literatura română la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Privire generală asupra epocii În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, conflictele de idei, expresie pe plan cultural a contradicţiilor sociale din ţara noastră, capătă forme noi, cu urmări în toate domeniile cul­turii. După un moment de relativă stagnare (datorită unor acţiuni ale elementelor oportuniste – 1899), mişcarea muncitorească se reorganizează manifestându-se, prin luptători luminaţi (I.C. Frimu, Ştefan Gheorghiu, Dumitru Marinescu şi alţii), ca o forţă socială în plină dez­voltare. Apar, în această perioadă, publicaţii de orientare socialistă (ziarul „România munci­toare”, în 1902), care reflectă năzuinţele muncitorimii spre unitate într-un context social caracterizat prin ascuţirea contradicţiilor sociale, datorită dezvoltării capitalismului, …

Read More »

Limba română

Limba română este o limba romanică (unica) din aria de sud-est, vorbită de români. S-a format pe teritoriul de azi al României şi de-a lungul malului drept al Dunării de Jos, pe baza limbii latine populare vorbite de colonii romani şi de populaţia romanizată în primele secole d.Hr. şi a unor elemente (lexicale) din substratul autohton dac. Este caracterizată prin sistem fonetic, structură gramaticală şi vocabular predominant latine, supuse, datorită condiţiilor istorice de dezvoltare, influenţelor ulterioare care nu i-au atins esenţa latină, ele limitându-se mai ales la vocabular şi la formarea cuvintelor. Particularităţile limbii române sunt: • fonetice – folosirea …

Read More »

Formarea limbii şi a poporului român

După ce, din cele expuse până acum, am cunoscut istoria societăţii omeneşti pe teritoriul României, din timpurile cele mai vechi până în preajma naşterii feudalismului (secolul X d.Hr.), ne rămâne să tratăm şi să lămurim acum una din problemele fundamentale ale istoriei noastre, anume aceea a. locului şi timpului în care s-a plămădit limba şi poporul român. Problema, după cum se ştie, a frământat de aproape două secole atât istoriografia română cât şi cea străină. Istoriografia română şi o mare parte din cea străină a susţinut în general şi întotdeauna autohtonia poporului român pe teritoriul patriei sale, văzând în poporul …

Read More »

Simbolismul în literatura română şi europeană

Prin simbolism se înţelege curentul literar de circulaţie universală care a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva parnasianismului. Cel care a dat numele curentului a fost poetul francez Jean Moreas (de la gr. symbolon = semn), care a publicat şi un manifest literar, intitulat Simbolismul (1886). Simbolismul impunea o nouă expresie lirică, aspirând să ocolească sentimentalismul, retorismul şi patetismul romantic. Arta poetică simbolistă promovează conceptul modern de poezie, caracterizându-se prin următoarele trăsături mai importante: • respingerea prozaismului (adică a ceea ce este comun, plat şi banal) şi a expresiei discursive (dezlânate), poezia fiind definită …

Read More »

Epoca marilor clasici ai literaturii române

Cadrul istoric În deceniile care urmează Unirii Principatelor Române (1859), istoria ţării noastre este marcată de numeroase evenimente, care trasează liniile ei de evoluţie spre un curs de modernizare. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) realizează o parte din transformările importante: se înfăptuieşte o completă unificare a instituţiilor în Ţara Românească şi Moldova (din 24 ianuarie 1862 Principatele se vor numi România), se votează o nouă lege rurală, sunt secularizate averile mănăstireşti, se dezvoltă învăţământul. În 1866 este adus pe tronul României Carol I de Hohenzollern şi în acelaşi an este promulgată prima constituţie cu specific românesc, care pune bazele …

Read More »

Literatura română

Primele manifestări ale literaturii române aparţin folclorului şi sunt atestate încă în secolul XI, fiind culese şi înregistrate abia în secolul XVIII şi mai ales în secolul XIX (de Vasile Alecsandri), când sunt acceptate ca modele pentru literatura cultă. Forme folclorice specifice sunt proza populară (basmul, legenda, snoava), cântecul epic (balada), cântecul liric, proverbul, zicătoarea şi ghicitoarea, poezia obiceiurilor calendaristice (PIuguşorul, colindele, sorcova etc.), poezia riturilor de trecere (cântecul de botez şi cumetrie, cântecul nupţial, bocetul) şi descântecul. Monumente ale literaturii române orale: baladele Mioriţa, Meşterul Manole, Zburătorul, Toma Alimoş ciclul Novăceştilor. Literatura scrisă apare în secolul XV, constând în …

Read More »